REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Mie., 14 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7612
11.6° Constanța Miercuri, 14 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7612
 

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Replica API 10 aprilie 2018 | 00:00 601

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor, valabilă pentru intervalul 9-22 aprilie 2018. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Astfel, conform ANM, în DOBROGEA Valorile termice vor avea mici variații în primele patru zile din interval, astfel încât maximele se vor situa în medie regional între 14 și 16 grade, iar minimele între 6 și 8 grade. În intervalul 13 – 16 aprilie maximele vor marca o scădere până spre valori de 12 grade, apoi vor crește din nou spre medii de 16 grade. Temperaturile minime se vor menține în jurul a 8 grade până în data de 14 aprilie, apoi și acestea vor scădea, spre 6 grade în data de 16 aprilie. În a doua parte a intervalului de prognoză vor reveni la medii de 8 grade. Până în data de 13 aprilie nu vor fi precipitații, apoi condițiile de ploaie vor fi tot mai ridicate, cu probabilitate mai mare de apariție a acestora în intervalul 16 – 22 aprilie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere