REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° ConstanÈ›a Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° ConstanÈ›a Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

De la extaz, la AGONIE! CALVARUL unor clienţi înşelaţi şi al familiei unui afacerist din Constanţa

De la extaz, la AGONIE! CALVARUL unor clienţi înşelaţi şi al familiei unui afacerist din Constanţa

Replica API 31 august 2017 | 13:16 1916

Dosare în instanţă pe, civil

Dosare în instanţă pe, civil

Mai multe persoane de la malul mării susțin că au fost înșelate de un afacerist care deține firme (tâmplărie PVC). Mai exact, oamenii spun că au dat sume importante de bani în avans, dar au rămas și fără ele și fără lucrările ce trebuiau prestate. De cealaltă parte, administratorul societăților a declarat, pentru "Replica", că îi înțelege pe oameni, însă nu e vorba de înșelăciune. "Nu am fugit nicăieri. Răspund la telefon, toți știu unde locuiesc. Discut cu toți și încerc să le restitui banii. La unii am reușit, pentru alții încă mă zbat. Firma a avut probleme financiare, acesta este motivul. Am dovedit și anchetatorilor că banii erau înregistrați, nu e vorba de rea-voință. În instanță procesele sunt pe civil, nu penal. Repet, îi înțeleg..., dar am ajuns cu nervii la pământ". Dar și clienții au ajuns la capătul puterilor și nu știu ce să mai facă pentru a-și recupera banii.

Pe rolul Judecătoriei Constanța există mai multe dosare în care societățile comerciale administrate de către D.S. apar în calitate de pârât, cu obiectele: rezoluțiune contract sau anulare/desființare contract, cu mențiunea că sunt de materie civilă. Spre exemplu, la data de 2 februarie anul curent, magistrații au decis în unul dintre dosare, în care părât era S.C. Bangovit SRL: "Admite cererea formulată de reclamantul A. Virgil în contradictoriu cu pârâta SC Bangovit SRL.

Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr.1031/28.05.2016 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea de către pârâtă a sumei de 12.172 lei, achitată de reclamant cu titlu de preţ. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 3114 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru - 714 lei şi onorariu de avocat - 2400 lei", potrivit minutei judecătorești. Așa cum bine se poate observa, mai multe persoane se află în această situație deloc plăcută. Și, oamenii chiar au ajuns la disperare în încercarea de a-și recupera banii. "D.S. face contracte pe 3 firme (din câte știm noi în prezent) - SC Mario Plast Construct SRL, SC Bangovit SRL și SC Blue LIne Plast SRL, dă chitanțe, ia banii în avans și la revedere. Păgubiții îl dau în judecata, câștigă, dar nu au cum să mai recupereze banii.

Mare grija la acest escroc si la cei de teapa lui", a spus unul dintre păgubiți. Iar toți cei care au trecut prin experiențe similare au apelat și la alte metode atunci când au văzut că au câștigat în instanță, dar banii întârzie să intre în posesia lor. Astfel că au creat pagini pe Facebook prin care au prezentat situațiile neplăcute.

Afaceristul: "Am închis firma, încerc să vând utilajele și să rezolv problemele"

Contactat de către reporterii "Replica" de Constanța, D.S. a precizat: "Nu s-a pus problema niciodată de înșelăciune. Noi am lucrat tot timpul cu factură, toate actele au fost înregistrate în contabilitate. Toate problemele pe care le-am avut cu persoanele fizice s-au solutionat cu plângeri la Poliție. Eu am dus documente din contabilitate prin care am arătat momentul în care am intrat în probleme, când am pierdut bani. Au fost două: am pierdut 17.500 de euro de la un proiect și apoi 21.500 de euro. După aceea am dus tot ce ține de contabilitate să nu se creadă că e vorba de evaziune fiscală sau alte chestii.

Am avut probleme cu firmele, am încercat să le rezolvăm, să zic așa, rulând niște sume, care, ce e drept, nu erau ale noastre, iar din partea de adaos comercial să ne revenim. Pentru că am mai avut un hop în 2009, cu un antreprenor care a construit o hală mare, dar ne-am redresat. Dar acum nu s-a mai putut... Cred că la jumătate dintre clienți am dat banii înapoi. Problemele pe care le am sunt cu persoanele care nu au mai putut aștepta din diferite motive: venea toamna și-i ploua omului în casă, spre exemplu. Sau trebuia să se mute etc".

În continuare, acesta a relatat că trece prin momente cumplite și că îi este teamă pentru siguranța copilului: "În momentul în care încasam avansul pentru lucrări se întâmpla ba să intre o poprire, ba să țipe un furnizor, diferite lucruri. Și eram dați peste cap și se decalau lucrările. Iar oamenii nu puteau aștepta, e normal. În vara anului 2016 mi-am dat seama că nu se mai poate face nimic și că trebuie să mă opresc. Nu am dispărut din piață, nu mi-am închis biroul, nu mi-am schimbat numărul de telefon.

Am dat înapoi cât am putut și încă fac asta. Am dat chiar și bunuri personale. Nu vă ascund faptul că sunt cu nervii la pământ. Îmi vin la ușă, strigă după mine pe stradă, mi-au pus poze pe Facebook cu copilul. Sunt făcut țepar, în toate felurile. Lovesc cu pumnii în ușă când e copilul singur acasă. Am depus și eu plângere la Poliție pentru că știu cine a făcut asta. Eu comunic cu oamenii, nu am fugit nicăieri. Le răspund.

Am încercat să le explic faptul că firma a avut probleme, că le dau banii dar să aibă răbdare. Încerc să fac tot posibilul. Am închis firma, încerc să vând toate utilajele și să le înapoiez, dar să aibă răbdare. În domeniu eu nu mai pot activa pentru că omul vine cu temere la mine. Și nu mai vreau. Acesta a fost un moment de bucurie pentru concurență", a mai spus el. Acesta a explicat și de ce a închis firmele, rând pe rând: prima din cauza contabilei, iar a doua pentru că a fost înșelat, rămânând cu a treia.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Teparul s-a mutat la Bucuresti.
2
0
Nemernicul inca trage tepe si in 2018! Haideti fratilor sa-l scarmanam nitel pe cocoasa!
17
25
Ziarul asta e un wc in care se deversa toate frustrarile nemultumitilor. Inainte de rasa, culoare, locul unde ne-am nascut, suntem oameni. Cand veti avea creierul necesar sa acceptati oamenii din jurul vostru atunci veti fi cu adevarat liberi. Pana atunci sunteti sclavii frustrarilor voastre si ale gandurilor negre. O zi buna!!!
27
16
Un tepar ordinar. Si eu am fost inselat .Legile sunt proaste. Ar trebui ca nenorocitii astia sa nu mai poata fi actionari la nicio firma in momentul in care deja au declarat falimentul la o firma anterioara avand acelasi obiect de activitate.Un infect.
16
20
pentru cei pagubiti lasati date pe FB la Tepari de Constanta urmeaza sa depunem dosarul la Parchet sa il bagam la Puscarie cu cat mai multe plangeri cu atat mai bine, el asteapta sa treaca ani sa se prescrie dar.....SURPRIZA!
12
18
Il cunosc foarte bine pe Daniel, ii stiu si familia si stiu exact cum de a ajuns in situatia de a inchide firma si de a avea problemele cu oamenii din oras.Adevarat este decat o parte din ceea ce se tot scrie in presa si pe internet.
37
14
Mai e unu Silviu din Medgidia. Se ocupa cu lucrari constructii, placari. E tepar omul aveti grija
2
3
Omul este TEPAR profesionist! La mine zicea " sunt pe drum cu ferestrele". Dupa care " am facut pana ". Dupa care nu mai raspundea la telefon cateva zile. Si iar de la capat. Am de la el cred 100 de mesaje cu minciuni le pot posta oricand. Evident ca NU mi-a facut nici lucrarea si nici NU mi-a rambursat banii. Nici un leu ! Vrajeala ca a dat inapoi cat a putut , nuuu..a dat tepe cat a putut ! Degeaba reclamati la OPC are o pila acolo pe Camelia Piscu. Mereu ii da amenda minima si il lasa sa continuie afacerea.Mi-e sila de sistemul Romanesc dai banii iei factura si lucrarea platita adio.
36
22
Din pacate sistemul din Romania nu protejeaza pe nimeni.Si SRL-ul poate da teapa si clientul da de cele mai multe ori teapa. Eu am trecut printr-o situatie similara si inteleg foarte bine ambele tabere. Fiecare are dreptate in felul lui .
49
8
Vrajeala cat casa . Din fericire eu am fost unu care si-a recuperat banii , vorbesc de prin anul 2014. El tot timpul a fost tepar, pana si angajatii se plangeau ca nu-i platesc la timp. Va ia cu vrajeala ba ca isi vinde masina, ba ca a pus la amanet nu stiu ce laptop.. etc . Firmele sunt in colaboarare cu nevast-sa si ince unu. Deci sunt 3 asa zisi patroni de aia nu se pot radia. Si fraierii plang dupa bani . V-a zis ca va da 20 % reducere daca platiti totu in avans ?
10
18
cei care ati luat teapa de la nenorocit contactati pe facebook Tepari de Constanta, sa il bagam la puscarie pe talharul asta!
19
21
de ce a luat bani in avans daca stia ca nu poate face lucrarile ; bandit nenorocit
12
0
sa va dau la trambitza
11
18
Foarte ingenioasa scuza lui am luat teapa si am dat teapa mai departe... Dar cand iei toti bani pe lucrare si minti de 2 ori ca ferestrele sunt pe drum,cum se numeste? Minte cu nerusinare este un tepar ordinar!
16
0
Este un infractor fara scrupule, si noi am fost pagubiti! Este un mincinos si un fals!!!! De ani de zile minte oamenii ca isi vor recupera banii, iar ei se lafaie cu banii altora!!!
15
0
Simionescu inseala oamenii de ani de zile, si o face cu buna stiinta, degeaba gaseste scuze. Scopul lui principal este inselaciunea. Are reclamatii la Opc, Politie, Anaf....degeaba. Nimeni nu-i face nimic. Intr-o zi poate o sa-si faca vreun client nemultumit singur dreptate...
22
0
du-te la munca, bai, nu mai insela oamenii !!!
26
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614