Deputatul AUR Dan Tănasă a fost trimis în judecată după ce a îndemnat la boicotarea livratorilor imigranți
Deputatul AUR Dan Tănasă a fost trimis în judecată după ce a îndemnat la boicotarea livratorilor imigranți
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul din partea partidului AUR, Dan Tănasă, a fost trimis în judecată de către procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curți de Casație și Justiție, după ce, în vara anului 2025, a incitat publicul la ură și discriminare împotriva lucrătorilor imigranți din România pe rețelele de socializare. Reamintim că deputatul AUR i-a îndemnat pe români să „refuze comanda dacă nu este livrată de un român” și să „nu mai încurajeze importul de muncitori necalificați din Asia și Africa”.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui inculpat, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare.
Din rechizitoriul întocmit în cauză rezultă următoarea situație de fapt:
La data de 19 august 2025, inculpatul a incitat publicul la ură și discriminare împotriva lucrătorilor din România, proveniți din Asia și Africa, pe motiv că aceștia fac parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie și religie, prin publicarea pe o platformă de socializare, accesibilă publicului, a mesajului: „Refuzați comanda dacă aceasta nu este livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă! O dictatură nu se instalează niciodată singură, ci în aplauzele celor cu mintea slabă. Vestul se scufundă sub valul islamist, iar europenii plâng în pumni pentru că nu au fost atenți la importul masiv de imigranți. Eu nu vreau așa ceva în România!”.
Dan Tănasă a fost trimis în judecată pentru ură și discriminare
În rechizitoriu se evidențiază că actele de discriminare pot perturba grav relațiile dintre cetățeni, întrucât afectează relațiile sociale, care trebuie să se întemeieze pe respect reciproc.
Totodată, în ceea ce privește imunitatea parlamentară, se reține că aceasta este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, însă deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un comunicat.
Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să judece cauza în fond.
CNCD s-a autosesizat după declarațiile controversate ale deputatului AUR
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat după mesajul deputatului AUR Dan Tanasă, care îi îndemna pe români să refuze comenzile livrate de curieri străini.
„În contextul dezbaterilor din spațiul public privind postarea domnului deputat Dan Tanasă, publicată pe rețeaua de socializare Facebook, Colegiul director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis să demareze procedura de autosesizare.
Este necesară precizarea că autosesizarea nu presupune constatarea în sine a unei fapte de discriminare.

Semnalarea de către mass-media a conținutului acestei postări este apreciată la justa sa valoare, cu atât mai mult cu cât acoperirea întregului spectru al rețelelor de socializare prin propriile resurse ale CNCD se lovește de limitări obiective”, a transmis CNCD.
„Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!”, este mesajul scris pe Facebook de vicepreședintele AUR, Dan Tanasă.
Mesajul său a strâns mii de comentarii, multe dintre ele condamnând atitudinea deputatului AUR.
„Urâtă și discriminatorie postarea ta”, scrie cineva la postarea deputatului, în timp ce mulți dintre cei care au comentat compară situația muncitorilor asiatici cu cea a românilor plecați în Diaspora.
„Nu stiu ce sa zic, am muncit 15 ani in Belgia si nu stiu daca mi-ar fi convenit sa-mi faca mie belgienii asta”/ „Si dacă asa ar proceda si alte popoare cu noi, ar fi bine?”/ „De ce nu? Ce vina au acei oameni, ca și noi romanii de altfel care muncim prin tarile Europei.” / „Și noi Românii am muncit în alte țări, nu putem fi rasiști.
Vor și ei un trai mai bun, muncesc nu fură” / „Iar daca un român livreaza comenzi în Franța, ce să facă francezii? Să refuze și ei?”, sunt câteva dintre comentarii.
Alți oameni chiar i-au sugerat lui Tanasă să livreze el comenzi: „Ia-ți un ghiozdan şi o bicicletă şi fii livratorul nostru. Promitem să nu refuzăm comanda”.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)




