REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.1° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Directorul Liceului Sportiv, Andrei Szemerjai, reacție după ce a fost acuzat de management defectuos! Video

Directorul Liceului Sportiv, Andrei Szemerjai, reacție după ce a fost acuzat de management defectuos! Video

Virgil STOIAN 27 iulie 2023 | 00:00 4741

Andrei Szemerjai, directorul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, care activează de 22 de ani în această funcție, a fost atacat în ultima perioadă fiind acuzat că nu manageriază corespunzător unitatea de învățământ, că din cauza lui Complexul Badea Cârțan este în paragină și multe altele. Reporterii Replica l-au provocat la un dialog pe reputatul profesor și antrenor, pentru a răspunde acestor acuzații cât și pentru a vorbi despre sportul constănțean și situația lui.

Directorul Liceului Sportiv, Andrei Szemerjai, reactie dupa ce a fost acuzat de management defectuos! VideoAndrei Szemerjai

Andrei Szemerjai a fost acuzat de către profesorul de rugby Mocanu Radu Nicolae, care activează în aceeași instituție, de management defectuos și de lipsa de viziune în a coordona activitatea Liceului cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru”. Mai mult decât atât, profesorul acuză că Baza Sportivă de la Badea Cârțan, incluzând terenul și sala de atletism, nu au fost reabilitate cum s-a dorit din cauza directorului Andrei Szemerjai. În următoarele rânduri, Andrei Szemerjai încearcă să demonteze toate aceste acuzații, pe care le dezavuează.

Astfel, în privința stadionul din Complexul Badea Cârțan, care a ajuns o ruină, Andrei Szemerjai declară că acesta este în patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului, actualmente, Agenția Națională pentru Sport: „Stadionul de rugby de la Badea Cârțan face parte din patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului, actualmente, Agenția Națională pentru Sport. Acest stadion, fiind proprietatea acestei entități, nu se poate face nici un fel de investiție de către Primăria Municipiului Constanța deoarece contravine legislației. El arată cum arată pentru că Ministerul în ultimii 30 de ani nu a investit nimic în această bază, care acum arată ca un maidan. Noi, cu forțe proprii, am încercat pe cât posibil, și igienizarea bazei sportive tăiat pădurea care a crescut în tribune și pe lângă, tuns terenul de joc...”

Directorul Liceului Sportiv, Andrei Szemerjai, reactie dupa ce a fost acuzat de management defectuos! VideoVitrina cu trofee a LPS Nicolae Rotaru

2 milioane de euro pentru renovarea sălii de atletism

În privința sălii de atletism, aceasta a fost preluată de către Primăria Constanța, în anul 2012, pentru a se amenaja piață agroalimentară, la solicitarea cetățenilor. În 2016, sala a fost dată înapoi liceului, după ce patru ani aceasta s-a degradat. În anul 2019, Andrei Szemerjai a făcut o notă de fundamentare cu, deviz estimativ, pentru refacerea sălii, pe care a înaintat-o Primăriei Constanța, nici până în ziua de azi neprimind răspuns.

Suma pentru renovare se ridica la 1 milion de lei. Cu toate că printr-un proiect, o profesoară de atletism a reușit accesarea unor fonduri, în valoarea de 500.000 de lei, constructorii au dat bir cu fugiții când au văzut starea sălii, suma fiind insuficientă: „Această sală, din 2012, a fost preluată de către Primăria Constanța, pentru a se amenaja piață agroalimentară. Nota este fundamentată de către Decebal Făgădău. Administrația Piețelor a venit și a pus lacăt pe sala de sport. Cu toate acestea, secția de rugby s-a folosit de vestiarele sălii în pregătirea echipelor de juniori. În 2016, sala ne este dată înapoi, după ce patru ani de zile ea s-a degradat continuu. În 2019, eu am făcut o notă de fundamentare, cu deviz estimativ, pentru refacerea sălii, adresată Primăriei Constanța, la care nu am primit răspuns nici până în ziua de azi. Suma se ridica la aproape 1 milion de lei. O colegă de-a mea a accesat un proiect, în valoarea de 500.000 de lei, pentru renovare. Constructorii însă, când au văzut starea sălii, au fugit mâncând norii, suma fiind insuficientă. Pentru ca sala să fie reabilitată, eu cred că este nevoie de 2 milioane de euro. Eu nu aveam cum să mă opun, fiind profesor de atletism, să nu se facă pistă de atletism, eu fiind primul interesat” a declarat Andrei Szemerjai.

Directorul Liceului Sportiv, Andrei Szemerjai, reactie dupa ce a fost acuzat de management defectuos! VideoO parte din sportivii care au trecut pe la LPS

LPS a dat sportivi ca Simona Halep sau Horia Tecău

Reputatul profesor a vorbit și despre performanțele instituției de învățământ pe care o păstorește, aceasta ocupând locul 2, în 2021 și 2022, și locul 1 în 2018, din peste 260, într-un clasament al unităților din România, la probe olimpice. LPS ”Nicolae Rotaru” a dat nume ca Simona Halep, Horia Tecău, Cătălina Ponor și mulți alții: „LPS întotdeauna a fost în topul unităților din România, la probe olimpice. Am fost locul 2 în 2021 și 2022 iar în anul 2018 am fost locul 1 în România. Am dat sportului românesc pe lângă mari campioni olimpici, europeni, balcanici, cele mai mari nume ca Simona Halep, Horia Tecău, Cătălina Ponor și multi alții.

Noi nu ne-am îmbogățit din sport

În privința acuzațiilor  că un fost angajat repară mașini în curtea liceului sau că s-a inundat o sală de clasă din cauza directorului sau în legătura cu activitatea angajaților liceului, Andrei Szemerjai a declarat că acestea sunt lucruri răuvoitoare neavând nici o legătură cu activitatea sportivă: „Acești oameni, muncitori de întreține, fac foarte multe lucruri pentru școală la niște salarii de mizerii. Acești oameni, pe lângă munca pe care o fac, sunt oameni buni la toate. Asta pentru că ei au simțit și au văzut în mine, faptul că directorul lor vine dimineața la 6 și pleacă ultimul din instituție, de 22 de ani. Familia Szemerjai când va ieși din sportul constănțean va lăsa ceva în urmă. Soția mea este antrenoare de gimnastică fiind oficial recunoscută antrenoarea cu cele mai multe performanțe europene și mondiale din gimnastica românească. Este antrenoarea care a lansat-o pe Simona Amânar, pe Daniela Sofronie, a fost prima antrenoarea a Cătălinei Ponor. Noi nu ne-am îmbogățit din sport ci am încercat să facem performanță”, a continuat Andrei Szemerjai.

Directorul Liceului Sportiv, Andrei Szemerjai, reactie dupa ce a fost acuzat de management defectuos! Video

În sport, trebuie să fii o familie

După ce s-a dedicat o viață acestui liceu, activând 43 de ani, din care 22 ca director, Andrei Szemerjai va demisiona de la 1 septembrie 2023. Reporterii Replica i-au cerut un sfat pentru cel care îi va urma la conducerea Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”: „Nu știu cine va urma, sper ca cel care va veni pe scaunul ăsta cu mulți ghimpi, nu este un scaun comod, să încerce să ducă mai departe spiritul acestei unități de învățământ, dat de oamenii care l-au condus, de la Gigel Patrichi, de la Titi Mihail, de la Nicolae Rotaru care și-a dat ultima suflare în cancelarie. Eu am încercat să duc mai departe spiritul de familie. În sport, dacă nu ești o familie, de la femeia de serviciu care vine dimineața și spală pe jos, la bucătăreasa care vine la 6 dimineața, dacă nu ești echipă ca să faci din rahat bici, acest om să ducă acest spirit mai departe, ca filmul ăsta să meargă mai departe.”

Mai multe puteți afla din interviul de mai jos:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca tot esti tu asa destept si gandesti, de ce nu bati e la usile celor pe care i-ai votat sa dea banii? Cu vorba, multi sunt manageri de top! Cu fapta... mai putin. Si Mocanu, sluga lui Talpes care vrea sa distruga LPS. Felicitari Domnule Szemerjai!!!
0
0
Cred ca e nevoie de un suflu nou la conducerea liceului, de alta energie, de un alt tip de management
1
2
Despre ce familie vorbești?? A ta? Tu și rudele tale angajate la LPS? Secretara nu este cumnata ta? Pensioneaza-te odată!!
6
7
Un liceu ce aparține Minis.Inv. cu o bază sportivă(Badea Cartan) ce aparține de alt minister din București, dar toate să fie renovate din banii constănțenilor.Asta-i reteta simpla pentru toți incompetenții.Daca,dmn director era un bun manager, bătea la ușile guvernanților pentru fonduri suplimentare.Nu aștepta pensia. Dacă ești bun profesor, nu înseamnă că automat ești un bun manager intr-o instituție.
10
8
Eu si familia mea de 22 de ani si dai si lupta si lupta si dai... Pentru cine are stomacul tare sa se priveasca ,,rezultatele" LPS la evaluarea nationala si bacalaureat: sunt de mediul rural! LPS produce viitori sclavi pentru combinatorii, pardon, oamenii de afaceri locali. Degeaba scoate in fata foste glorii alte sportului constantean, acelea au trecut pe la LPS numai din complezenta, ca trebuiau sa urmeze un liceu unde sa nu fie luate prea mult la intrebari. Despre renovarea caminului-internat si starea bazei de la Badea Cartan, nu cred ca mai este ceva de de spus. Mandra e corabia, mester e carmaciul!
7
8
Un om cu un caracter deosebit , dedicat profesional , care a format multe generații, fost diriginte , elevii lui își aduc aminte cu drag de zilele în care le au fost călăuziți pașii în meseria de profesor și în viata de zii cu zii. Fruntea sus dl SZ multă stimă și respect !
14
8
Respect, admiratie și aleasa considerație pentru actualul domn director!Un om, un profesor cu valori morale în primul rand. Sunt convins ca nimeni nu va reuși sa facă ceea ce a reușit domnul director! Păcat ca pleacă.....
16
7
E nevoie de un suflu nou , cu tot respectul pt SZ, !
13
9
SZ-ul a fost cel mai bun manager de LPS din Romania! NOTA 10 DOMNULE DiRECTOR! Doar leprele si putorile sunt nemultumiti. Rusine mocanu, esti o rusine pentru sportul romanesc. Tu si penalii din CSM si gruparea infractionala. ANDREI ITI DORIM MULTA SANATATE!
23
10

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468