REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Drum periculos spre litoral: Peste 300 de fisuri pe două poduri peste Dunăre

Drum periculos spre litoral: Peste 300 de fisuri pe două poduri peste Dunăre

Replica API 12 august 2011 | 00:00 141

Subfinanţarea a adus calea ferată în pragul dezastrului

Subfinanţarea a adus calea ferată în pragul dezastrului

Slaba finanţare a sistemului feroviar din ultimii 20 de ani a transformat cele două poduri noi peste Dunăre, Borcea şi Cernavodă, într-o ameninţare pentru călătorii pe calea ferată. Podurile dunărene noi Borcea şi Cernavodă au fost construite pentru cale dublă, având viaductele de acces independente pentru cale ferată şi şosea, iar podurile principale susţin atât calea ferată, cât şi drumul naţional cu cele două sensuri de circulaţie, prin sistemul de console laterale, potrivit CFR SA. Primele probleme importante au apărut în 1992, la şase ani după ce au fost date în funcţiune, potrivit CFR SA, compania care are în administrare infrastructura feroviară. "Un rol foarte important în apariţia şi dezvoltarea procentului mare de defecte, conform concluziilor expertizei întocmită de expert tehnic atestat, l-a constituit modelul de prindere a căii pe tolele viaductelor şi imposibilitatea menţinerii unor parametrii corespunzători ai stării căii", au precizat reprezentanţii CFR SA. Un raport arată că cele două poduri prezintă 311 fisuri, dintre care doar trei au fost stopate, 1.220 de nituri şi alte elemente de structură slăbite, iar 313.615 de metri pătraţi sunt restanţi la revopsire. Inginerii avertizează că nerezolvarea acestor probleme duce la o degradare continuă a podurilor şi face iminentă producerea unui accident feroviar. "Vopsirea este şi ea o operaţie de întreţinere care are scopul de a ţine departe rugina de poduri. Acolo unde rugina pătrunde apar fisuri, iar în timp aceste probleme se vor extinde", susţin surse din Ministerul Transporturilor. Existenţa acestor probleme a fost pusă de compania feroviară pe seama lipsei de fonduri. "Podurile dunărene au nevoie cât mai urgent de reparaţii capitale pentru asigurarea parametrilor de siguranţă şi a unei viteze tehnice în linie cu cea care va fi pe Coridorul IV (160 km/h - n.r.), ne-a declarat şi Ştefan Roşeanu, secretarul general al Asociaţiei Industriilor Feroviare. Podurile dunărene nu au fost incluse în lucrările de reabilitare şi modernizare a liniei de cale ferată care leagă Bucureştiul de Constanţa, deşi are aceste probleme care determină reducerea vitezei. Pe cele două poduri trenul merge cu cel mult 30 de kilometri pe oră, deoarece pe o distanţă de 5,3 kilometri există patru restricţii de viteză "datorate aparatelor de compensare şi defectelor (fisuri, nituri slăbite, SIPR-uri)", se arată în raport. Pe calea ferată din România există peste 570 restricţii de viteză cauzate de starea deplorabilă a infrastructurii feroviare car are 1.322 de puncte periculoase. Din cauza lor, în 2010, 9.750 trenuri au avut întârzieri totale de 95.822 de minute, se arată în nota de fundamentare a unui act normativ pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor la începutul acestui an. Pe o lungime de 5.708 kilometri reprezentând 43% din liniile de cale ferată, este nevoie de reparaţii capitale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru 40% din cele 170 de tuneluri. Peste o cincime din numărul total de poduri şi podeţe au durata de viaţă expirată şi în cazul a circa 66% termenul pentru reparaţii a fost deja depăşit, conform EVZ.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212