REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
16.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Dumitru Buzatu BATE cu PUMNUL în masă în scandalul din PSD: 'Nu putem să-i lichidăm pe cei cu opinii contrare. Trebuie să-l acceptăm pe Țuțuianu'

Dumitru Buzatu BATE cu PUMNUL în masă în scandalul din PSD: 'Nu putem să-i lichidăm pe cei cu opinii contrare. Trebuie să-l acceptăm pe Țuțuianu'

Replica API 5 noiembrie 2018 | 00:46 372

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca la ședința de luni a CExN să se ridice problema sancționării unor lideri, dar el dezaprobă„lichidarea” vocilor critice și a apreciat că Adrian Țuțuianu trebuie acceptat chiar dacă „vorbește în plus”.

„Din ce știu eu, nu e vorba de excluderi, e vorba de a nominaliza niște persoane care trebuie să ocupe niște posturi și e vorba de un CEx scurt. Sunt fel de fel de zvonuri, unii care mai au râcă pe alții și care lansează chestiunile acestea, dar eu știu că ăsta a fost scopul pentru care s-a convocat. S-ar putea ca unii să ridice și problemele astea, vom vedea. N-au ce face, acum asta e...”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, întrebat dacă la ședința CEx al partidului vor fi sancțiuni.

Social-democratul a spus că înregistrările în care Adrian Țuțuianu critică partidul au făcut „zgomot” în partid, dar vicepreședintele PSD trebuie acceptat pentru că, deși „mai vorbește în plus” el a fost bun când a câștigat alegerile în Dâmbovița

„Eu sunt împotriva sancțiunilor, eu nu am aplicat niciodată sancțiunea cu excluderea vreunui membru. În principiu, nu putem să-i tot lichidăm pe toți care au o opinie contrară, dacă ei acceptă să respecte hotărârile partidului. Sigur, mai mult zgomot au făcut înregistrările acelea cu Adrian Țuțuianu. Adrian ăsta este el, asta e maniera lui, nu este o manieră chiar dezirabilă de a se exprima, dar asta e, trebuie să acceptăm că așa cum a fost bun când a condus campania când a obținut rezultatele respective, e bun și când mai vorbește în plus”, a spus liderul PSD Vaslui pentru MEDIAFAX.

CEx al PSD se va desfășura, luni, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului.

Preeședintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Parlament, că propunerile pentru conducerile ASF și CNA reprezintă „principalul obiectiv” al ședinței, remanierea guvernamentală nefiind pe agendă.

Întrebat dacă vor fi discuții și despre sancțiuni la adresa unor lideri ai partidului, Dragnea a răspuns: „Este vineri și vă rog frumos, chiar nu vreau să îmi stric weekend-ul să comentez toate prostiile și toate invențiile pe care le spun unii pe la televizor și pe diverse site-uri. Consider că zvonurile care nu au nicio bază reală sunt niște prostii”.

Despre acest subiect, vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că unii președinți de organizații județene cer „vehement” excluderea din partid a vicepreședintelui Adrian Țuțuianu pentru „declarații nelalocul lor”.

În mai multe înregistrari audio făcute publice în ultimele săptămâni de România TV, Adrian Țuțuianu spunea în întâlniri cu membrii de partid din județul Dâmbovița că PSD este "un partid de maimuțe" pentru că a acceptat ca Dragnea să meargă la Cotroceni cu propunerea lui Sevil Shhaideh pentru funcția de premier și îi critica pe unii miniștri.

Liviu Dragnea spunea, pe 25 octombrie, că situațiile vicepreședinților Adrian Țuțuianu și Gabriela Firea vor fi abordate în următoarea ședință a CExN pentru că „un subiect atât de plăcut nu avem cum să ratăm”. Președintele PSD a fost întrebat despre înregistrările cu Țuțuianu, precum și despre anunțul unor consilieri generali PSD că nu vor mai vota proiectele dacă primarul Gabriela Firea nu îi consultă, că nu crede că subiectul va fi evitat.

La ultima ședință a CEx al PSD din 21 septembrie, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a cerut excluderea primarului Capitalei, Gabriela Firea, din formaţiune, însă propunerea sa nu a fost supusă la vot. El a solicitat acest lucru, după ce Firea, împreună cu vicepremierul Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, au cerut, într-o scrisoare, demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD.

Pe de altă parte, primarul general Gabriela Firea a declarat, vineri, că dacă CEx al PSD va avea loc luni sau miercuri, ea va lipsi pentru că va fi într-o delegație la Madrid. Edilul spune că nu pleacă intenționat pentru a lipsi de la ședința social-democraților.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
am intelesca, in cazul excluderii din partid a unor membrii cu pareri aparte, ceilalti sustinatori isi vor depune demisiile, au fost cumva si nu am auzit eu?, sau banul este mai valoros decat coloana vertebrala?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272