După Canada, Australia se uită spre UE. „Ar putea Australia să adere la UE?”
După Canada, Australia se uită spre UE. „Ar putea Australia să adere la UE?”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest”Ar putea Australia să adere la UE?”, se întreabă The Sydney Morning Herald (SMH), în contextul în care această întrebare se pune în legătură cu Canada, după ce preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a propus miercuri Canadei, într-un discurs despre ”starea Uniunii” să devină primul stat ”membru asociat” al Uniunii Europene, iar premierul canadian Mark Carney a asistat la discurs şi urmează să se adeseze joi Parlamentului European (PE), la Strasbourg.

Arunci când Donald Trump şi-a prezentat politica tarifară agresivă, ziarul de la Sydney l-a consultat pe economistul Warwick McKibbin, care a recunoscut că vor exista pagube, dar că ”n-ar fi aşa de catastrofal”.
De ce? ”Pentru că locul ocupat preponderent de Trump pe scena media mondială nu corespunde greutăţii reale a Statelor Unite în economia mondială”, scrie The Sydney Morning Herald, rezumând argumentele lui Warwick McKibbin.
”Statele Unite reprezintă doar 15% din comerţul mondial, iar restul de 85% se va organiza pur şi simplu în jurul Statelor Unite”, aprecia el.
Este exact ceea ce s-a întâmplat, scrie ziarul.
Dovada este Canada, care, ”victima unei ostilităţi comerciale brutale a lui Trump”, s-a apropiat de Uniunea Europaenă.
Premierul canadian Mark Carney ”construieşte Canadei un viitor postamerican”, rezumă SMH.
Ar putea Australia să-i urmeze exemplul?
”Împărtăşim aceeaşi viziune”, răspunde Sydney Morning Herald ministrul australian al Comerţului Don Farrell.
”Urmărim cu mare interes iniţiativele lui Carney”, a subliniat el.
Ministrul australian se declară deschis tuturor posibilităţilor în privinţa unor eventuale acorduri cu UE.
”Lumea se împarte între protecţionişti şi liber-schimbişti. Este de netăgăduit că prosperitatea australiană din ultimii 50 de ani se bazează în întregime pe deschiderea noastră către lume”, declară el.
Cu scopul de a-şi reduce depedenţa faţă de Statele Unite şi China, Australia şi UE au semnat, la sfârşitul lui martie, un Acord de liber-schimb, după opt ani de negocieri.
El este atât de recent, încât nu a fost ratificat, scrie SMH, iar înainte de a negocia acorduri noi cu UE, Australia trebuie ca mai întâi să-l pună în aplicare.
Cu alte cuvinte, Australia pare încă departe de statutul de stat ”membru asociat” UE, oferit miercuri Canadei, conchide ziarul, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)





