FENOMENUL ZOMBIE ia amploare la Constanța! Drogați aproape inconștienți, în fața unei scări de bloc de la Piața Tomis 3
FENOMENUL ZOMBIE ia amploare la Constanța! Drogați aproape inconștienți, în fața unei scări de bloc de la Piața Tomis 3
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLocatarii din apropierea Pieței Tomis 3 din municipiul Constanța sunt revoltați! Nu pot intra în scara blocului fără să se împiedice de persoane care consumă băuturi alcoolice și droguri. Mai mult, se tem și pentru viața lor, lucru care este de înțeles, având în vedere cazurile care au avut loc în ultimul timp în țară.
„Așa arată intrarea în scara blocului la Piața Tomis 3. Primăria Constanța a dat autorizație de construcție pentru montarea unor transformatoare lângă scara blocului? Cine aprobă construirea haotică a unor clădiri, fără să consulte și locatarii? Ne confruntăm cu consumul de băuturi și droguri, pentru că cei care trebuie să ne apere drepturile cetățenești le încalcă cu regularitate!”, ne-a sesizat un cititor al cotidianului „Replica de Constanța”.
Reamintim că „Replica de Constanța” a prezentat, în repetate rânduri, situația alarmantă care se înregistrează la malul mării, fiind din ce în ce mai mare numărul tinerilor care consumă substanțe interzice, cel mai probabil etnobotanice, iar apoi cad pe stradă, aproape inconștienți, sau au un comportament agitat și imprevizibil!
Și cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au confirmat faptul că au din ce în ce mai multe solicitări pentru a prelua tineri aflați sub influența substanțelor psihotrope.
Efectul acestor droguri este unul ciudat și spunem asta pentru că tinerii consumatori pot fi asemănați cu niște zombi: sunt în stare de letargie, întinși pe asflat, după care, atunci când se trezesc, devin agitați și recalcitranți.
Specialiștii antidrog au precizat că aceste substanţe noi psihoactive (SNP) sunt cunoscute pe piaţă prin termeni precum „droguri sintetice” (designer drugs), „substanţe euforizante legale” (legal highs), „plante euforizante” (herbal highs), „săruri de baie” (bath salts), „substanţe chimice de cercetare” (research chemicals), „reactivi de laborator” (laboratory reagents). S-a demonstrat că în produsele de tip “Spice”, constituenţii cu efect psihoactiv nu sunt plante declarate ci doar aditivi sintetici, care mimează efectul unor compuşi din cannabis. Plantele conţinute reprezintă doar “vehiculul” unor substanţe chimice periculoase care mimează efectul cannabisului. „Având în vedere aceste aspecte recomandăm persoanelor care au cunoştinţă despre consumatori de droguri să înştiinţeze Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog existente în fiecare judeţ al ţării şi în mun. Bucureşti sau în situaţii deosebite sunaţi la numărul de urgenţă 112. Specialiştii antidrog vor derula activităţi specifice de identificare, atragere şi motivare a persoanelor consumatoare de droguri către serviciile integrate (medicale, psihologice şi sociale) în vederea rezolvării dependenţei de droguri. Centrul de Prevenire, Evaluare şi consiliere Antidrog Constanţa este situat în mun. Constanţa, aleea Mimozelor, nr.4, tel./fax.0241.555.105. mail:cpeca.constanta@ana.gov.ro. Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.infodrog.ro”, a spus Marius Cristian Oprișan, șeful CPECA Constanța.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News