REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Florin Cîţu afirmă că mandatul său a fost acela de a menţine perspectiva alegerilor anticipate

Florin Cîţu afirmă că mandatul său a fost acela de a menţine perspectiva alegerilor anticipate

Replica API 14 martie 2020 | 00:00 971

Florin Cîţu

Liberalul Florin Cîţu a declarat vineri că mandatul său de premier desemnat a fost acela de a menţine perspectiva alegerilor anticipate şi că nu ar fi acceptat să primească voturile PSD şi ALDE.

"PSD s-a comportat iresponsabil în toată această perioadă. Le-am cerut de patru luni de zile să nu mai voteze în Parlament legi populiste care aruncă în aer bugetul. Ieri au votat o astfel de lege. Cum să negociezi cu aceşti oameni? Aceşti oameni sunt toxici şi când am spus 'România fără PSD', aşa ar trebui să fie. Trebuie să ţineţi minte că mandatul meu a fost acela pentru a menţine alegeri anticipate. Era un proiect pe care l-am acceptat împreună cu toţi partenerii din Opoziţie. Unii parteneri din Opoziţie cu care ar trebui să mai discutăm, care s-au răzgândit între timp", a spus Cîţu la Parlament, înaintea şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă a fost avută în vedere şi varianta în care să preia Guvernul, Florin Cîţu a răspuns: "Dar nu cu voturile PSD şi ALDE".

"Pentru că am văzut de ieri până azi foarte multe opinii ale politicienilor care mă judecă. Decizia mea de ieri a fost una de a refuza categoric orice compromis cu PSD, ALDE şi Pro România. Când am văzut că Guvernul pe care l-am propus trece doar cu voturile PSD şi ALDE, doar dacă avem aceste voturi, am refuzat categoric acest compromis. De fapt sunt multe compromisuri în politică, dar eu nu pot trece peste această linie în acest moment. Gândul că m-ar fi votat Olguţa Vasilescu, Ciolacu, Iordache, Şerban Nicolae, Tăriceanu m-a făcut să iau această decizie. Eu mă lupt cu aceşti oameni de trei ani de zile. Când e vorba de PSD, ALDE, nu luăm prizonieri. Planul lor era de a trece acest Guvern şi apoi ne impuneau câte 15 secretari de stat, directori şi aşa mai departe. Cum ar fi fost ca în Parlamentul României să strige după mine Olguţa Vasilescu să-mi spună: 'Votul meu te-a făcut premier!"?. Niciodată!! România a mai avut un premier care a fost susţinut de PSD, un premier onest. Şi astăzi plăteşte pentru acest lucru", a susţinut Florin Cîţu.

El a adăugat că România este guvernată şi stabilă.

"Vă aduc aminte că în această perioadă am reuşit performanţa istorică de a mă împrumuta la dobânzi negative, când toată economia globală sare în aer. Avem buffer-ul cel mai mare în acest moment. Am luat măsuri înaintea altor ţări care le copiază de la noi. Deci România arată foarte bine, are şi premier şi are şi ministru de Finanţe. PSD s-a comportat iresponsabil în toată această perioadă. Le-am cerut să nu mai voteze legi iresponsabile în Parlament, legi populiste, care aruncă în aer bugetul. Ieri au votat o astfel de lege. Aceşti oameni sunt toxici", a mai spus Cîţu, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sugi pula lake
1
0
omul recunoaste cu nonsalanta ca a fost pacaliciul de servici!!! vai de finantele romaniei!!!!
0
0
Am fugit ca vroia klaus si sica mandolina sa ma regulez in anus.
2
0
noi contam ?
2
2
Catule esti marioneta lui mandolina al 2lea dracnea dar penalist te-ai rahatit de tot
6
1
Bai Catule jeg de om care esti, tot PSDul e de vina ca tu esti un handicapat las?
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272