FURT de COMBUSTIBIL din PORTUL CONSTANȚA! Autorul NU e la prima FAPTĂ!
FURT de COMBUSTIBIL din PORTUL CONSTANȚA! Autorul NU e la prima FAPTĂ!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFaptul că se sustrage combustibil din Portul Constanța nu mai este un subiect tabu. Fie că este vorba de cantități mari, fie mai mici, cert este că fenomenul există. Au tot fost derulate anchete, unul dintre cazuri referindu-se la un bărbat care a sustras circa 60 de litri de la un autocamion.
A fost trimis în judecată pe 28.08.2019, pentru furt calificat, parte vătămată în dosar fiind Interconst 2005 SRL. Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut că, în jurul orei 23:00, inculpatul M. A. a sustras cantitatea de 60 de litri de motorină din rezervorul unui autocamion, aflat în incinta unei societăți comerciale din dana 53 a Portului Constanța. Situația de fapt reținută de instanță a rezultat din procesul-verbal de prindere în flagrant, care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză. Fiind audiat în faza de urmărire penală precum și în fața instanței, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Totodată, instanța a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru a cărei săvârșire inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 714/29.05.2019 a Judecătoriei Constanța, definitivă la 20.06.2019, dar și cu o altă condamnare a Judecătoriei Babadag. Astfel, judecătorii instanței de fond au decis: ”Condamnă inculpatul M.A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru a cărei săvârşire inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 714/29.05.2019 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 20.06.2019. Anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe care o contopeşte cu pedeapsa stabilită prin prezenta, rezultând pedeapsa de 1 an, 2 luni şi 20 zile închisoare. Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 100/10.09.2013 a Judecătoriei Babadag, definitivă la 22.11.2013, pe care o adaugă pedepsei de 1 an, 2 luni şi 20 zile închisoare, urmând ca inculpatul M.A. să execute în final pedeapsa de 1 an, 8 luni şi 20 zile închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie”, potrivit portalului instanțelor de judecată. Decizia nu este definitivă și urmează a se judeca apelul, termenul fiind stabilit la data de 5.03.2020.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News