REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

GROAPĂ DE GUNOI într-o aripă a Policlinicii 2. Clădirea a fost curățată și va fi reabilitată!

GROAPĂ DE GUNOI într-o aripă a Policlinicii 2. Clădirea a fost curățată și va fi reabilitată!

Replica API 11 decembrie 2018 | 09:17 439

O întreagă aripă a Policlinicii 2 – clădirea în care, până în 2010, a funcționat Secția de Chirurgie Buco-maxilo-facială a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța – ajunsese o adevărată groapă de gunoi. Atât clădirea, cât și împrejurimile au fost igienizate, după ce imobilul a fost preluat de Consiliul Județean Constanța, în urma unei inițiative a vicepreședintelui Claudiu Palaz. Mai mult, acesta speră ca în curând să fie încheiată toată documentația și să fie demarate lucrările de reabilitare, astfel încât aici să fie realizată, pentru început, o secție de reumatologie.

„Aceasta este clădirea Policlinicii 2 (încercuită cu albastru), care a fost preluată de Consiliul Județean Constanța, în vederea reabilitării unei activități medicale civilizate (reumatologie).

Pentru început, pentru a putea avea acces în clădire, s-a făcut igienizare! Din imaginile următoare veți trage concluziile dumneavoastră, cum a fost posibil ca o clădire cu destinație medicală să fie GROAPĂ DE GUNOI pe vremea fostei conduceri a CJC, timp de zece ani?!

Era atât de simplu să se conserve și curăța clădirea și să nu fie nevoie de eforturi uriașe azi ca lucrurile să ajungă, de fapt, la normalitate! Alăturat aveți fotografii înainte și după acțiunea de igienizare!

Deci se poate cu un profesionist, când faci lucruri concrete și nu prinzi fluturi de pe margine”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz.

Clădirea la care face referire este situată în spatele Policlinicii 2, lipită de aceasta, cu comunicare cu imobilul reabilitat, unde se află ambulatoriul, și a găzduit, vreme de aproximativ șapte ani, Secția de Chirurgie Buco-maxilo-facială.

În 2010, însă, în momentul în care fosta conducere a Spitalului Județean Constanța și fosta administrație județeană au decis mutarea tuturor secțiilor exterioare în clădirea-mamut de pe B-dul Tomis (excepție face Secția de Dermato-venerice de pe Șos. Mangaliei), imobilul situat între policlinică și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a avut o soartă tristă, nefiind curățată și conservată corespunzător. Iar în interior s-au format munți de gunoaie!

În urmă cu aproximativ o săptămână, reprezentanții Consiliului Județean Constanța au semnat actele pentru preluarea imobilului de la Spitalul Județean Constanța și, după cum ne-a precizat vicepreședintele Claudiu Palaz, deja au început demersurile pentru reabilitarea ei. Planurile sunt ca aici să fie realizată o Secție de Reumatologie, mai ales că o astfel de secție este necesară iar structura a fost realizată special pentru o astfel de destinație.

Dar clădirea este „generoasă” din punct de vedere al spațiului – având trei nivele! -, astfel că aici ar putea fi realizată, de asemenea, o secție de pediatrie. Este o propunere și mai ales ținând cont de faptul că, de ani buni, toți factorii de decizie din domeniul medical reclamă necesitatea unui spital de pediatrie în județul nostru. Iar, până la realizarea unei unități de sine stătătoare, acestui spațiu i s-ar putea da o utilitate pentru micuții constănțeni. Este o variantă, care urmează să fie analizată, după cum ne-a precizat și vicepreședintele Claudiu Palaz.

Între timp, în imediata vecinătate a clădirii respective au început lucrările la imobilul unde urmează să fie sediul Serviciului de Medicină Legală.

„Vreau să fac acolo o zonă medicală civilizată, va fi policlinică, clădirea reabilitate, IML-ul, toate în aceeași incintă. Nimeni nu le-a strâns pe toate la un loc cum vreau eu să fac acum”, a subliniat, la un moment dat, vicepreședintele CJC Claudiu Palaz.

Florentina BOZÎNTAN

Citește și: Clădirea unde a fost Secția de Chirurgie BMF va fi preluată de CJC și reabilitată! Palaz: Cineva a vrut s-o distrugă, s-o privatizeze!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un golan ordinar lipsit de minim bun simt, un tupeu dus la paroxism. Tot ce atinge e cu scopul de a fura
0
0
fara profesionistul Palaz. Amalia ce mai zice? O singura gaura?in tinerete puteai mai mult. Bine, Tu?
0
0
lasa ca iau scursurile din etnia machidoneasca terenul si fac blocuri pe el...
1
0
morga si policlinica in acelasi loc?
1
0
Domnule Palasz , e foarte bine ca vreti, nu stim daca si puteti , sau stim , adica vedem ..ca nu avem ce sa vedem. Poate o sa vina o vreme cand se va vorbi dupa ce se va face ceva .
1
0
Ce va mirati atat de indolenta, nepasare mizerie, a ti uitat ca e vorba aici de Constanta??
1
0
Sa se faca nu numai vorbe s a lasat intentionat asa ca pote construi blocuri ca sunt disperati dupa blocuri primaria vinde teren mult pe spaga la aia care fac blocuri
3
1
sunt aproape 5 hectare acolo . Se putea construi un spital nou.
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108