REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Guvernul pregăteşte desfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă. Ce se întâmplă cu cea de la Valu

Guvernul pregăteşte desfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă. Ce se întâmplă cu cea de la Valu

Replica API 18 iunie 2018 | 00:00 724

Proiect de hotărâre

Proiect de hotărâre

Ministerul Agriculturii vrea să reorganizeze 13 institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă, instituţii aflate în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu – Şişeşti”, unele din acestea urmând a fi desfiinţate, arată un proiect de Hotărâre pus în dezbatere de minister. Printre staţiunile vizate se află şi cea de cercetare- dezvoltare de la Valu lui Traian.

Institutele şi staţiunile care se reorganizează sunt instituţii aflate în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi sunt finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul ASAS. Personalul institutelor şi staţiunilor care se reorganizează sau se desfiinţează va fi preluat de noua unitate fără concurs, iar veniturile şi cheltuielile institutelor şi staţiunilor se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al acestora. Astfel, se reorganizează Staţiunea de Cercetări Sericicole Băneasa – Bucureşti, prin desfiinţarea societăţii Sericarom SA.

Totodată, va fi reorganizată şi Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, din Bucureşti, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Băneasa. Se reorganizează şi Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Târgu Mureş, din Sângeorgiu de Mureş, prin fuziune prin absorbţie cu Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor Sighet, care se desfiinţează. O altă instituţie care se reorganizează este Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc.

Staţiunea din Valu lui Traian se reorganizează

Va fi reorganizată şi Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Voineşti, judeţul Dâmboviţa, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Voineşti. Alte instituţii care se reorganizează sunt: Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Teleorman, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Livada, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Mărculeşti şi Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani. “Scopul prezentului proiect de act normativ este acela de a eficientiza activitatea de cercetare–dezvoltare desfăşurată de institutele şi staţiunile ce fac obiectul acestuia, pe de o parte, şi o mai bună valorificare comercială a produselor cercetării - dezvoltării, pe de altă parte”, arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

De ce s-a ajuns aici

Institutele şi staţiunile de cercetare agricolă enumerate îşi desfăşoară activitatea ca instituţii publice finanţate integral din venituri proprii. “Prin legile de adoptare a bugetului de stat finanţarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol a fost îngrădită prin condiţionarea reorganizării acestora conform noilor prevederi legale, astfel că activitatea acestora s-a confruntat cu lipsa fondurilor necesare desfăşurării activităţii curente, a efectuării de investiţii sau de întreţinere a bunurilor din domeniul public şi privat al statului aflate în administrarea acestora.

Pe de altă parte, majoritatea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol au fost nevoite să transmită către comisiile locale de aplicatre a legilor reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor suprafeţe însemnate din terenurile aflate în administrarea lor”, spun autorii proiectului. Reducerea patrimoniului funciar, precum şi nefinanţarea cercetării de la bugetul de stat a condus la reducerea veniturilor proprii, precum şi la imposibilitatea acoperirii cheltuielilor şi “în consecinţă la restrângerea activităţii, impunându-se o nouă reorganizare”, se menţionează în document.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce bine este de furat acuma ,daca te prinde garda ca nu dai bon fiscal pe cocs lemn taraganesti dosarul un an de zile intre politie si procuror contra o spaga si dupa un an se clsaseaza automat daca nu te trimite in judecata viata dulce in valu lui traian pentru evazionisti ,sa se duca fokului codruta ca numai necazuri aduce
6
0
Astia de la PSD-ALDE , mandri ca sunt romani ! Ce plm mai are nevoie o natie de analfabeti de cercetare ? Sa facem manastiri , biserici , cutii inestetice de locuit si parcari pentru masinile de lux ale spagovenilor , tanasestilor , barladenilor , bulibaselor si manelistilor trogloditi ! Intr-o zi ii vom vana cu pusca mitraliera si ne vom scoate parleala ...
6
1
altii baga bani grei in cercetare, sa se mentina competitivi, noi distrugem si ce avem.
12
0
Cartierul Traian Valey.
2
1
poate mitroi valey se va numi ,merita sa faca asta o sa fie frumos cu popas la intrare ,acest primar merita sa fie laudat a facut valu lui traian cea mai frumoasa comuna din judetul constanta ,dar sa plece codruta de la putere
0
6
Se va face o suburbie a Constantei. Cartierul Traian Valey ! Or sa fie blocuri , spatii comerciale, gradinita, scoala. Pentru comunicarea cu orasul Constanta, Se va infiinta ruta speciala de transport de catre operatorul primariei Constanta. Va fi un proiect de anvengura menit sa dezgiostinezelehe orasul Constanta.
3
5
Cred ca ceva este neclar in reportaj. Ce se intampla exact cu cei de la Valu Traian?!
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102