Guvernul taie 40 de posturi de șefi din sistemul de Urgență. Constanța și Tulcea vor avea doar un șef la ISU și unul la Ambulanță
Guvernul taie 40 de posturi de șefi din sistemul de Urgență. Constanța și Tulcea vor avea doar un șef la ISU și unul la Ambulanță
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSăptămâna viitoare Guvernul va adopta o Ordonanță de Urgență prin care va tăia 40 de posturi de directori sau șefi de inspectorate. Potrivit proiectului de ordonanță ce urmează a fi aprobat în prima ședință de Guvern Inspectoratele pentru Situații de Urgență vor fi comasate câte două, la fel urmând să se întâmple și la Serviciile de Ambulanță. Constanța și Tulcea vor avea Inspectoratul Teritorial pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Teritorial. De asemenea, din cele două dispecerate din Constanța și Tulcea se va face unul singur. Potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Constanța, colonelul Cristian Mihail Amarandei, prin acest proiect se urmărește eficientizarea activităților în domeniul situațiilor de urgență.
Austeritatea lovește și în structurile situațiilor de urgență. Zvonul privind reorganizarea ISU și a Serviciilor de Ambulanță va deveni realitate odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență propusă de Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății.
Secretarul de stat Raed Arafat a ieșit vineri să lămurească zvonurile apărute în spațiul public potrivit cărora Serviciile de Ambulanță ar fi urmat să treacă în subordinea Ministerului de Interne.
”Ca urmare a informațiilor apărute recent în spațiul public cu privire la reorganizarea inspectoratelor pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță, facem următoarele precizări pentru corecta informare a opiniei publice: Documentul în lucru nu prevede trecerea serviciilor de ambulanță în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Această interpretare este eronată și nu reflectă realitatea procesului aflat în desfășurare. Noul program de guvernare prevede reorganizarea administrativă a structurilor teritoriale din domeniul intervențiilor la urgențe, respectiv:
- Transformarea inspectoratelor județene pentru situații de urgență în inspectorate teritoriale;
- Reorganizarea serviciilor de ambulanță județene după un principiu similar de eficientizare.
Este important de subliniat că aceste două tipuri de structuri vor rămâne în continuare pe linia lor instituțională:
Inspectoratele teritoriale pentru situații de urgență vor funcționa în continuare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), sub coordonarea Departamentului pentru Situații de urgență; Serviciile de ambulanță vor funcționa în continuare în subordinea Ministerului Sănătății (MS), în coordonarea operaționala a DSU (ca până în prezent)”, a declarat Raed Arafat.
Actul normativ a fost transmis pentru consultare tuturor instituțiilor implicate pentru a veni cu propuneri dacă este cazul. Astfel, vorbim doar de o reorganizarea este de natură administrativă, nu instituțională. Atribuțiile, subordonarea și misiunea fiecărei structuri rămân neschimbate.
Scopul reorganizării este optimizarea capacității de răspuns la urgențe, fără afectarea funcționalității actuale sau a coordonării interinstituționale.
Colonel Cristian Mihail Amarandei
”Prin proiectul de guvernare se urmărește eficientizarea activității de conducere și coordonare a misiunilor de intervenție în domeniul situațiilor de urgență. În acest context, există propunerea de unificare a inspectoratelor județene pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.
Pe un principiu teritorial și al complementarității, această unificare ar duce la formarea unui inspectorat teritorial, rezultat din comasarea celor două structuri județene. S-a propus să se numească „teritorial”, deoarece zona de competență va include teritoriile celor două județe. Se prevede ca sediul principal să fie în Constanța, iar sediul secundar în Tulcea”, a declarat pentru cotidianul Replica de Constanța șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Constanța, colonelul Mihail Cristian Amarandei.
Sediul Serviciului Județean de Ambulanță
Așadar, după această reorganizare vor dispărea 20 de posturi de inspector șef de la ISU-uri și 20 de posturi de manageri de la Serviciile de Ambulanță. Noile structuri vor funcționa cu un inspector șef care este ajutat de un prim adjunct și doi adjuncți numiți prin ordin al Inspectorului General. La nivelul Serviciului de Ambulanță Teritorial conducerea va fi asigurată de un manager general, doi directori medicali, un director economic, un director tehnic, un director tehnic adjunct, un asistent șef și un asistent șef adjunct.
Potrivit proiectului de ordonanță, după publicarea în Monitorul Oficial și intrarea în vigoare, organizarea și funcționarea Inspectoratelor Teritoriale pentru Situații de Urgență se va reglementa printr-o Hotărâre de Guvern care va fi emisă în cel mult 60 de zile. La fel se va întâmpla și în cazul Serviciilor de Ambulanță teritoriale, unde Ministerul Sănătății va trebui să vină cu o Hotărâre de Guvern în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență.
Poate că această reorganizare va fi motivul perfect pentru ca cei din conducerea Serviciului Județean de Ambulanță să fie în sfârșit înlocuiți din funcțiile pe care le monopolizează de ani de zile chiar dacă numărul problemelor este cu mult mai mare decât numărul realizărilor în funcțiile pe care le dețin. Poate că actualul Ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, se va uita mai atent la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța și va lua în considerare toate problemele semnalate în toți acești ani, ba chiar va pune în aplicarea hotărârea judecătorească din anul 2024 și poate chiar va lua în considerare și starea de incompatibilitate a actualei conduceri stabilită de Agenția Națională de Integritate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




