REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

HAOS la City Park Mall! Chiriaşii sunt din ce în ce mai NERVOŞI: ‘E praf şi PUTE de la subsol!’

HAOS la City Park Mall! Chiriaşii sunt din ce în ce mai NERVOŞI: ‘E praf şi PUTE de la subsol!’

Replica API 8 decembrie 2017 | 00:00 417

Când se vor termina lucrările de renovare din City Park Mall? „Când dă Domnul!” – este comentariul plin de năduf al unui chiriaş din incinta marelui complex comercial. De altfel, dacă unii ar comenta că e binevenită din când în când o astfel de primenire într-un centru comercial, alţii ar aminti, imediat, incidentul de dată recentă – bucata de tavan care s-a desprins, semn că lucrările se fac de mântuială. Numai o minune a făcut ca în data de 30 noiembrie, atunci când s-a desprins bucata de tava, în zonă să nu fie vreo persoană.

Imediat după incident, reprezentanţii City Park Mall au transmis că îşi cer scuze, că vinovată este firma care execută lucrările şi că, oricum, lucrările au loc noaptea. Dar... când se vor încheia, nu se ştie! Situaţie care îi irită la culme pe unii dintre chiriaşii mall-ului: „E praf peste tot, chiar dacă se lucrează noaptea”, ne-a transmis un constănţean care are un spaţiu comercial în incinta City Park Mall.

De altfel, acesta a şi fotografiat cum se lucrează, pe parcursul nopţii, în mall. „În zona Pollo montează gresie nouă. Foarte bine, dar acum, de sărbători, nu era cea mai potrivită perioadă! Nu se gândesc la chiriaşii pe care îi încurcă? Nici măcar nu ne-au consultat! Puteau alege altă perioadă din an, nu acum. Ca să nu mai spun că e ceva în neregulă cu canalizarea. Vine un miros îngrozitor, pute! Pe lângă gresie, au scos canapele şi le-au depozitat în parcare. E haos.

Ca să acopere debandada şi praful, au chemat Gaşca Zurli, să mai ademenească lumea cu copii la mall... Asta e soluţia lor. Oricum, după incidentul din data de 30, la Constanţa au tot venit şefi ai mall-ului de pe la Bucureşti. Şi azi (7 decembrie- n.r.) au fost”, ne-a mai relatat constănţeanul.

„Ştiţi ce mai constat? Că dacă lumea s-ar înghesui la lift, în caz de ceva, iese moarte de om. Şi încă ceva: azi (7 decembrie – n.r.), şefii de la Bucureşti şi-au certat subalternii de aici, că se fac că nu văd că la Luv se fumează. Aia care spun ei că e terasă, nu e chiar terasă descoperită, dar nici pompierii se pare că nu văd”, a conchis constănţeanul.

Alexandra CUCU

Vezi şi:

https://www.replicaonline.ro/un-tavan-s-a-prabusit-in-city-park-cine-ar-fi-fost-responsabil-in-caz-de-deces-iata-replica-reprezentantilor-mall-ului-337844/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Stiu despre cine vb Albert, are o nevasta bruneta si el este balbait. Oameni....zero
2
0
In locul acelui chirias care castiga niste bani pe acel spatiu inchiriat, nici macar nu as ridica capul din pamant. De ce nu a ramas in turcia sa inchirieze sau prin tarile unde a avut afaceri. In afara de comentarii si reclamatii .......nimic nu este de capul lui.
2
0
Astia vor sa ia bani de la asigurare e simplu mai cade un tavan mai i-a un magazin mai arde un etaj mai face un corp si uite asa se face city park mall pana la dobrogea
5
0
MERGETI IN PARC CU COPII SI IN TARG SI PIETE AJUNGE SA CHELTUITI BANI INUTILI PE LA MOLL VETI VEDEA CA O SA VA MAI RAMANA SI BANI
14
0
Nu e prost cine cere , vb de chirie e prost cine Plateste !
9
0
mai rau ca la vivo mall nu se poate , iti cer mii de euro chirie pt 5 m2 , avans nu stiu cate luni , tot felul de taxe pentru intretinere , si tot pute a mort pe acolo , unde umbla tot 4-5-u anda , adica numa bronzati din nastere
10
1
Cand se lucreaza nu e bine, cand nu se lucreaza iar nu e bine.
0
9
Pute, ia foc, cade tavanul, o sa mai vina naiba la voi.
23
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367