REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
17.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

IEA spune că 2022 va fi un an record pentru energiile regenerabile

IEA spune că 2022 va fi un an record pentru energiile regenerabile

Replica API 13 mai 2022 | 00:00 612

Creşterea îngrijorărilor cu privire la securitatea energetică şi schimbările climatice va face ca în 2022 noile capacităţi pentru producţia de energie regenerabilă să înregistreze un avans record, a estimat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.

Potrivit IEA, capacităţi regenerabile de 320 de Gigawaţi vor fi instalate în acest an, echivalentul consumului anual al Germaniei, în creştere faţă de precedentul record de 295 de Gigawaţi atins în 2021. Agenţia precizează că avansul de anul trecut a fost stimulat de extinderea capacităţilor de energie fotovoltaică din China şi Europa, în pofida blocajelor apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare, a întârzierilor în construcţie şi a preţurilor ridicate la materii prime, citează Agerpres.

"Evoluţiile din ultimele luni de pe piaţa energiei, în special în Europa, au dovedit, încă odată, rolul esenţial pe care îl au regenerabilele în îmbunătăţirea securităţii energetice, pe lângă eficienţa lor bine dovedită în reducerea emisiilor", a declarat directorul executiv al IEA, Fatih Birol.

Impactul pandemiei de COVID-19 şi invadarea Ucrainei de către Rusia au dus inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, pe fondul exploziei preţurilor la energie, astfel că decidenţii se străduiesc să găsească surse de energie ieftină şi sigură.

IEA avertizează însă că tendinţa de creştere a energiilor regenerabile ar putea să încetinească anul viitor. "În absenţa unor politici solide, capacităţile regenerabile adăugate la nivel mondial ar urma să stagneze în 2023, pe măsură ce progresele înregistrate de capacităţile fotovoltaice vor fi contrabalansate de încetinirea expansiunii capacităţilor hidro şi stagnarea creşterii pentru capacităţile eoliene", avertizează IEA.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272