REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.9° Constanța Vin., 6 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7635
8.9° Constanța Vineri, 6 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7635
 

Incidentele recente din zona Mării Negre, pe agenda discuțiilor de la Consiliul Nord-Atlantic

Incidentele recente din zona Mării Negre, pe agenda discuțiilor de la Consiliul Nord-Atlantic

A.F. 11 iunie 2026 | 00:00 482

Cel mai înalt for decizional NATO, Consiliul Nord-Atlantic (NAC), s-a întrunit miercuri, 10 iunie, la Bruxelles, pentru a discuta despre securitatea Alianței, cu accent deosebit pe recentele evenimente din țara noastră.

Incidentele recente din zona Marii Negre, pe agenda discutiilor de la Consiliul Nord-Atlantic

În urma incidentelor recente din regiunea Mării Negre, România a solicitat NAC includerea pe agenda discuțiilor și a pericolelor reprezentate de dronele navale din Marea Neagră.

În cadrul reuniunii, România a prezentat impactul incidentelor generate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, iar Alianța a subliniat că efortul concentrat pentru apărarea fiecărui centimetru din teritoriul NATO este o prioritate fundamentală.

România a prezentat pe larg eforturile făcute în privința înzestrării cu capabilități care să răspundă amenințărilor generate de drone, arătând că până la livrarea echipamentelor contractate este necesar  sprijinul cât mai rapid cu capabilități similare din partea aliaților.

Incidentele recente din zona Marii Negre, pe agenda discutiilor de la Consiliul Nord-Atlantic

Totodată, în cadrul NAC, au fost analizate pericolele reprezentate de dronele din regiunea Mării Negre, arătând impactul generat de amenințările recente din partea Federației Ruse, care reprezintă un risc real pentru regiunea Mării Negre. Aliații au reiterat nevoia de a întări postura de descurajare și apărare la Marea Neagră, inclusiv în zona Deltei Dunării.

Aceste subiecte au fost prezentate și de ministrul apărării naționale, Radu Miruță, la Conferința NATO de generare a capabilităților, de la SHAPE, din 2 iunie, unde aliații au demonstrat solidaritate deplină cu țara noastră, o parte dintre aceștia arătând că se află în analiză la nivel național pentru o contribuție suplimentară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.