rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Inițiativa antreprenorială, testată în două concursuri la Liceul „Ovidius” Constanța

Joi, 16 mai a.c., la Liceul Teoretic OVIDIUS din Constanța s-a desfășurat, faza finală a concursurilor regionale: „Gândesc economic, deci câștig!” – concurs de gândire economică, ce se adresează elevilor din ciclul superior al liceului; „Și eu voi fi întreprinzător!” – concurs de planuri de afaceri realizate de echipe de elevi de liceu.

Devenite o tradiţie, aflate la cea de-a XIV-a ediţie, aceste concursuri sunt organizate de Centrul de Resurse pentru Educaţie Economică Constanţa, având ca parteneri Liceul Teoretic OVIDIUS, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, BRD Groupe Société Générale S.A. regiunea Dobrogea și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Ambele concursuri sunt înscrise în Calendarul Activităţilor Educative Regionale, al Ministerului Educaţiei Naţionale .

La această fază finală au participat elevi din județele Bacău, Brăila, Iași și Constanța, cărora li s-au alăturat, în această ediţie, elevi din judeţul Neamţ. Echipajele de elevi sunt îndrumate de cadre didactice dedicate muncii de diversificare a metodelor de dezvoltare a gândirii economice eficiente. Pentru liceele de la care provin acești elevi participarea la concursuri a devenit o tradiție, o componentă semnificativă a culturii lor organizaționale.

Și în acest an, faza finală a concursurilor, ca de altfel și cele anterioare, s-a realizat de către inițiatori în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, instituție ce a sprijinit constant activitățile competiționale ce vizează dezvoltarea la elevi și tineri a competențelor de bază.

Concursurile se adresează elevilor de liceu și încununează o etapă din efortul lor pentru formarea unui mod economic de gândire eficient și pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale. Pentru participanții la această fază, cât și pentru colegii acestora (participanți la fazele anterioare sau simpli spectatori) concursurile "Și eu voi fi întreprinzător!" și "Gândesc economic, deci câștig!" se constituie în stimulente semnificative pentru inițiativa antreprenorială, adică pentru ceea ce se dorește a fi unul din semnele distinctive ale generației tinere.

Comisia concursului regional de economie „Gândesc economic, deci câștig!” a fost alcătuită din următorii profesori: prof. Băraru Cecilia – președinte – director adjunct al CREE Constanța şi prof. Drăghici Cornelia – vicepreședinte - Colegiul Economic „Ion Ghica” din Brăila.

Premianții concursului au fost:

Premiul I – Măntăilă Silviu – Colegiul Economic ”Ion Ghica” Brăila , profesor îndrumător Drăghici Cornelia ;

Premiul II – Şerban Teodor– Colegiul Economic”Ion Ghica” , profesor îndrumător Drăghici Cornelia;

Premiul III – Baţu Marco Teodor – Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, profesor îndrumător Mihalașcu Victor.

Din comisia concursului regional de planuri de afaceri „Și eu voi fi întreprinzător!” au făcut parte: prof. Popescu Lavinia- președinte – membru CREE Constanţa, prof. Iorga Irina Ana - Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iaşi, Günes Berkant – secretar – elev la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, membră a echipajului câștigător al ediției anterioare.

Premianții concursului au fost:

Premiul I – Aioanei Miruna Ioana, Ancuţa Iulia Sabina, Bădică Andreea Bianca, Harton Alexia Mihaela, Pârvan Vlad Ionuţ de la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, cu planul de afaceri „S.C. Prepi & amicii S.R.L.”;

Premiul II – Bizineche Briana, Cucu Maria Sânziana, Ionescu Diana Elena, Ioniţă Andreea Bianca,

Memet Enisa de la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, cu planul de afaceri „Disneyland Romania”;

- Munteanu Simona Beatrice, Dănilă Cosmina de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Iaşi, cu planul de afaceri ”Complexul Sakura Apicultor”;

Premiul III – Koutsios Brianna, Oprişan Ioana, Ştolea Antonia, Yazgan Deniz, Marcu Elena de la Liceul

Teoretic „Ovidius” Constanța, cu planul de afaceri „S.C. ECOTITO S.R.L.”;

- Miton George Daniel, Obreja Mădălina, de la Liceul „Dimtrie Cantemir” Iaşi, cu planul de afaceri „Urbis Vet. Servicii veterinare mobile”.

sâmbătă, 18 mai 2019479
Comentarii

00obiectivitate(17 mai 10:25)
Nu mi se pare statutar ca indrumatorii proiectelor sa jurizeze in calitate de memri in comisie.
mai mult...Local
15 oct 02:09LocalBiciclete VANDALIZATE la Constanța! A fost depusă plângere PENALĂ!

După vandalizarea a patru stații de biciclete la scurt timp după ce sistemul bike-sharing a fost dat în folosință,...975

15 oct 02:08LocalRAZII în Constanța, pe linia PROSTITUȚIEI! Dispozitiv SPECIAL pe raza Secției 2!1620
15 oct 02:08LocalSC Confort Urban SRL continuă să reabiliteze străzile din Constanța562
15 oct 02:20LocalPolițiștii au intervenit la două scandaluri și au emis ordine de protecție

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, în noaptea de 11 spre 12 octombrie...743

15 oct 02:23LocalSe montează PARAPET DESPĂRŢITOR pe DN 3!858
15 oct 02:04LocalAtenție, șoferi! Se închide o importantă stradă din Constanța2454
15 oct 02:07LocalȘoferi PRINȘI BEȚI la volan, pe drumurile din Constanța! Chiar și vârstnici!

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 8.50, au depistat un...707

15 oct 02:07LocalCondamnat la 5 ani și 6 luni pentru furt calificat540
15 oct 02:03LocalATENȚIE, șoferi! Vor fi controale în trafic toată săptămâna!1746
15 oct 02:06LocalOperațiune de salvare a unui cățel, prins sub un container

Militarii din cadrul Detașamentului ISU Dobrogea au fost solicitați în dimineața zilei de luni, 14 octombrie a.c.,...472

14 oct 00:46LocalEstimările meteorologilor: zile cu soare în Constanța!579
14 oct 01:13LocalAccident rutier în zona Taberei Năvodari1656
Vremea
15.2°15.2° - 16.8° marţi, 15 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 77%
Vânt: 3.192 m/s
Presiune: 1018 milibari

Loto
6/4912332354244
5/408122224309
joker5822233613
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 oct 00:00SportMirel Rădoi, declarația serii înainte de meciul cu Norvegia: „Sper să nu se supere Cosmin pe mine”

După 3-0 cu Irlanda de Nord, în preliminariile EURO 2021, Mirel Rădoi a vorbit despre duelul România - Norvegia, din...631

15 oct 00:00SportTurcia, încă o surpriză: 1-1 în Franța. Anglia face show cu Bulgaria, iar Ucraina doboară Portugalia lui Ronaldo

Ucraina este cea de-a a 5-a echipă calificată matematic la Campionatul European 2020, după Belgia, Italia, Polonia...468

15 oct 00:00SportMirel Rădoi, după a doua victorie la rând cu 3-0: „Am intrat și am încântat publicul! Construim o generație”

Mirel Rădoi, selecționerul României U21, a vorbit despre victoria categorică obținută cu Irlanda de Nord, 3-0, în...378

15 oct 00:00SportCosmin Contra: Dacă vom juca prost şi vom câştiga cu 1-0 eu voi fi fericit

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că ar fi fericit ca naţionala României...278

Politică
15 oct 02:17PoliticăCălin Popescu Tăriceanu a ieșit de la întâlnirea cu Klaus Iohannis: 'Nu putem vota un guvern care să-l includă pe Petrov'

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, după ce a fost la Palatul Cotroceni unde a discutat cu Klaus Iohannis, Ludovic...719

15 oct 02:01PoliticăUSR a stabilit lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Constanţa

În data de 13.10.2019, Uniunea Salvați România (USR) - filiala județeană Constanța a organizat alegeri pentru...676

15 oct 02:16PoliticăViorica Dăncilă: Am decis că parlamentarii PSD nu vor asigura cvorumul la învestirea Guvernului

Parlamentarii PSD nu doar că nu vor vota pentru învestirea noul guvern, dar nu vor asigura nici cvorumul de prezență...563

15 oct 02:16PoliticăVictor Ponta respinge șefia Camerei Deputaților: PNL vrea să-mi dea ce nu au ei. Am avut o discuție foarte bună cu Ciolacu

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat luni, la Parlament, că nu este interesat să preia șefia Camerei...558

15 oct 02:16PoliticăVarujan Pambuccian: O să susţinem un Guvern PNL

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat luni că deputaţii grupului...347

15 oct 02:18PoliticăComisia Juridică Senat a aprobat creșterea pedepselor pentru evaziune fiscală

Comisia Juridică și comisia de Buget a Senatului au dat, luni, un raport favorabil comun pentru proiectul de lege care...439

15 oct 02:13PoliticăCumpănașu, cerere către Iohannis și ceilalți candidați la prezidențiale: „Să mi se adreseze corespunzător studiilor - Dr.h.c EMBA Alexandru Cumpănașu“

Candidatul independent la președinție Alexandru Cumpănașu a publicat pe pagina sa de Facebook un document prin care...875

15 oct 02:12PoliticăOrban, chemat marţi la consultările cu Iohannis, în aceeaşi zi cu Barna şi Kelemen

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, va participa marţi la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unor...407

15 oct 02:08PoliticăConsilierii locali din Valu lui Traian, convocați în ședință. Vezi ordinea de zi!

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui...535

15 oct 02:06PoliticăSe fac angajări în Primăria Constanța!

Primăria Municipiului Constanța angajează personal pe mai multe posturi. Astfel, cei care sunt interesați să ocupe...893

Monden
15 oct 00:00MondenDe ce nu merge Antonia cu Alex Velea la Asia Express

Cântăreața Antonia, a explicat care este motivul pe care nu participă la show-ul Asia Express alături de partenerul...312

15 oct 00:00MondenȚiriac Jr. se iubeşte cu Sorana Cârstea? Cum a ajuns în brațele tenismenei după divorțul de Ileana

Cu siguranţă divorţul dintre Ileana Lazariuc şi Ion Alexandru Ţiriac a fost ştirea săptămânii. Fiul magnatului...512

15 oct 00:00MondenAndreea Marin, victima unei campanii false cu donaţii. Ce mesaj este trimis în numele ei

Fosta „Zână a Surprizelor” este de mai mult timp personajul preferat al reţelelor de infractori care acţionează...224

15 oct 00:00MondenCum a fost primită Andreea Antonescu în familia noul ei iubit. Ştefan Manolache a prezentat-o părinţilor

Andreea Antonescu trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Ştefan Manolache, reporter la emisiunea "Acces Direct"...375

15 oct 00:00MondenGigi Becali, 1 milion de euro cadou de nuntă pentru fiica sa. Câți bani au dat invitații

Gigi Becali a fost socru mic pentru prima dată, așa că nu s-a uitat deloc la bani. Darul său de nuntă a fost unul...454

15 oct 02:12MondenOana Zăvoranu, naşă de botez. Ce bine îi stă cu bebeluşul în braţe

Pentru toate există un început, iar Oana Zăvoranu a debutat într-un rol în care nu credeam că o să o vedem...294

15 oct 00:00MondenToto Cutugno, total schimbat după suferinţa trăită. Cum arată acum artistul

Artistul care a reuşit să îi cucerească pe români cu muzica lui e total schimbat la 76 ani. Toto Cutugno a albit...401

15 oct 00:00MondenJane Fonda, arestată la 81 de ani

Lupta pentru mediu e cea mai importantă pentru ea! Actriţa Jane Fonda a luat o pauză de la filmările pe care le avea...267

15 oct 00:00MondenTrupele Fleetwood Mac şi Led Zeppelin nu vor concerta la Festivalul Glastonbury 2020, a precizat organizatoarea evenimentului

Organizatoarea Festivalului Glastonbury, Emily Eavis, a precizat că trupele Fleetwood Mac şi Led Zeppelin nu vor urca...205

15 oct 00:00MondenActorul britanic Stephen Moore a încetat din viaţă

Actorul britanic Stephen Moore, cunoscut în special pentru rolul androidului paranoic Marvin din seria radiofonică...249

Mapamond
15 oct 00:00MapamondMarea Britanie: Brexit-ul la 31 octombrie şi reforme pe plan intern, priorităţile guvernului Johnson în discursul citit de suverană

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a dat citire luni priorităţilor guvernului conservator condus de Boris...216

15 oct 00:00MapamondUngaria: Rezultatele finale arată un triumf al opoziţiei în alegerile locale

Partidele de opoziţie din Ungaria au înregistrat câteva victorii majore în alegerile locale desfăşurate duminică,...218

15 oct 00:00MapamondStatele Unite retrag circa 1000 de militari din nordul Siriei

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a anunţat duminică retragerea a circa 1000 de militari americani din...246

15 oct 00:00MapamondFranţa doreşte încetarea imediată a ofensivei turce lansate în nord-estul Siriei

Franţa îşi va intensifica eforturile pentru o ''încetare imediată a ofensivei turce'' contra forţelor kurde în...197

15 oct 00:00MapamondNew York Times: Rusia a bombardat în luna mai patru spitale siriene într-un interval de 12 ore

Avioane militare ruse au bombardat pe 5 mai, într-un interval de 12 ore, patru spitale în zone controlate de rebeli...194

15 oct 00:00MapamondPremierul Trudeau, hotărât să-şi continue campania în pofida ameninţărilor la adresa securităţii sale

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că îşi va continua campania electorală fără să schimbe nimic, după...202

15 oct 00:00MapamondCondamnări până la 13 ani de închisoare pentru liderii separatişti catalani

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii...195

15 oct 00:00MapamondCorespondenţii de la Casa Albă condamnă o înregistrare video falsă în care Trump este ilustrat masacrând jurnalişti

Asociaţia corespondenţilor de presă de la Casa Albă (WHCA) a condamnat duminică o înregistrare video în care...204

15 oct 00:00MapamondErdogan: Embargourile asupra vânzărilor de arme nu vor face Turcia să dea înapoi

Decizia unor ţări europene de a opri vânzările lor de arme către Turcia nu va opri operaţiunea turcă în Siria, a...213

15 oct 00:00MapamondGermania: Mii de persoane la un miting la Berlin împotriva antisemitismului şi violenţei de extremă dreapta după atacul de la Halle

Mai multe mii de persoane s-au adunat duminică în centrul Berlinului pentru un miting împotriva antisemitismului şi...199

Sănătate
12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2679

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3448

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...546

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...742

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1541

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...4913

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...953

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2149

25 sep 16:26SănătateCompartimentul de Terapie Intensivă Neonatală inaugurat cu sprijinul unor asociaţii şi a unei fundaţii

Opt mii de ore de muncă, 14 kilometri de cablu de date, 70 tone de nisip şi aproape 14.000 de cărămizi, sunt doar...2670

24 sep 01:28SănătateANUNŢ PROGRAM DONARE DE SÂNGE!

Toate persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă...1050