REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.8° Constanța Joi, 22 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7620
17.8° Constanța Joi, 22 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7620
 

Intervenţie în Capitala! Un bărbat s-a baricadat cu un cuţit şi ameninţa că-şi va face rău

Intervenţie în Capitala! Un bărbat s-a baricadat cu un cuţit şi ameninţa că-şi va face rău

Lorena CRISTEA 11 iulie 2026 | 14:30 914

Mai multe structuri specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, sâmbătă, în Sectorul 4 al Capitalei, unde un bărbat cu un cuţit în mână ameninţa că-şi va face rău. El s-a baricadat într-un dormitor al locuinţei şi refuza să deschidă. La un moment dat, echipajele SAS au pătruns în forţă în încăpere. Înainte, mama şi fratele bărbatului au fost scoşi din apartament.

Interventie in Capitala! Un barbat s-a baricadat cu un cutit si ameninta ca-si va face rau

”Intervenţia promptă şi coordonată a poliţiştilor Capitalei a condus la protejarea a doi membri ai unei familii şi la salvarea unui bărbat aflat într-o stare de risc, care ameninţa că îşi va face rău, având asupra sa un cuţit. Operaţiunea, desfăşurată în Sectorul 4 al Capitalei, a implicat efective din mai multe structuri specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, intervenţia fiind finalizată fără ca vreo persoană să fie rănită”, anunţă, sâmbătă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în jurul orei 11.00, poliţiştii de la Secţia 15 Poliţie au intervenit de urgenţă, în urma unei sesizări primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, potrivit căreia un bărbat ameninţa că îşi va face rău, având asupra sa un cuţit, existând suspiciunea că i-ar putea pune în pericol şi pe ceilalţi doi membri ai familiei aflaţi în locuinţă, respectiv mama şi fratele său.

”În urma intervenţiei, mama şi fratele bărbatului au fost scoşi în siguranţă din apartament şi s-au aflat permanent sub protecţia poliţiştilor, fiind în afara oricărui pericol. Totodată, s-a constatat că bărbatul, în vârstă de 45 de ani, se baricadase într-un dormitor şi continua să ameninţe că îşi va face rău. Având în vedere gravitatea situaţiei şi riscul existent, pentru gestionarea în condiţii de siguranţă a intervenţiei au fost mobilizate structuri specializate, respectiv negociatori şi echipa de asalt din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov”, a transmis sursa citată.

La momentul oportun s-a dispus pătrunderea în încăpere prin forţarea uşii de acces de către echipa de asalt din cadrul SAS.

”Echipele de intervenţie au procedat la imobilizarea bărbatului în condiţii de deplină siguranţă, fără ca acesta sau alte persoane să sufere vătămări”, anunţă Poliţia.

Ulterior, bărbatul a fost evaluat medical de echipajul de ambulanţă prezent la faţa locului şi transportat la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cum s a baricadat cu un cuțit?????Ești tot pr oa sta aia cu articolul cu fotbalistul sud african.lasă te
1
0
De fapt este un strigat de ajutor. Omul are probleme de tratat psihologic,poate psihiatric si sigur exista ceva care a declansat uzura lui. Daca voia sa se sinucida,o facea pur si simplu .
1
0