REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Invitaţie la Observatorul Astronomic: Ploaie de stele, pe cer, în week-end

Invitaţie la Observatorul Astronomic: Ploaie de stele, pe cer, în week-end

Replica API 11 august 2012 | 00:00 84

Constănţenii vor putea admira, dacă vremea va permite acest lucru, o minunată ploaie de stele. În noaptea de sâmbătă turiştii şi cetăţenii oraşului Constanţa sunt invitaţi cu mic, cu mare, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, să admire frumosul spectacol. "Trebuie să stai toată noaptea pentru a vedea ceva, pentru că planetele astea nu apar toate o dată. De exemplu Luna se va vedea în jurul orei 04.00. În condiţiile în care cerul este senin, dumincă seara se pot observa Saturn şi Marte, în prima parte a nopţii, iar înspre finalul nopţii se vor putea vedea Luna, Venus şi Saturn. Turiştii, dacă sunt pasionaţi, pot să rămână cu noi toată noaptea şi vor avea prilejul să admire acest curent meteoric care a început pe data de 17 iulie şi se încheie pe 24 august, iar între 10 şi 12 august este punctul maxim, adică se pot vedea circa 100 de meteori pe oră", a declarat muzeografa Constanţa Diamandi. Perseidele vor putea fi admirate pe cerul nopţii, ele fiind unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi care îşi fac apariţia în luna august. Constanţa Diamandi nu este singura care vorbeşte în detaliu despre frumosul eveniment astral. Aceasta are un ajutor de nădejde, Alexandru Enciu, care a ales să-şi petreacă vacanţa de vară alături de stelele care fac obiectul pasiunii lui. "În trecut o cometă a trecut şi a intersectat orbita Pământului. Cometele când trec lasă materie în urmă, iar acum Pământul trece prin acea materie periodic, astfel în atmosfera terestră intră micro-meteoriţi care se aprind datorită frecării şi lasă trene luminoase oferindu-ne nouă acel spectacol numit generic ploaie de stele", ne-a explicat Alexandru Enciu. Observatorul va fi deschis toată noaptea, iar cei care sunt pasionaţi de astrologie vor putea uita la stele cât este noaptea de lungă. Cele mai bune locuri de a admira aceasta ploaie de meteori sunt, însă, locurile cu cer curat, lipsite de lumini parazite, la ţară sau la munte, spre exemplu. Pentru a vedea meteori, cei interesaţi nu au nevoie de un instrument astronomic, ele fiind vizibile şi cu ochiul liber. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să privească spre cer măcar o oră pentru ca ochiul să se obişnuiască cu intensitatea luminii.

Oana MUŞAT

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272