Iranienii au lansat „jihadul” împotriva SUA și a Israelului: atac cu un roi de drone în mai multe puncte strategice
Iranienii au lansat „jihadul” împotriva SUA și a Israelului: atac cu un roi de drone în mai multe puncte strategice
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestArmata iraniană a anunţat sâmbătă că ar fi lansat un nou "val masiv de atacuri cu drone" împotriva Israelului şi a bazelor americane din Emiratele Arabe Unite (EAU) şi din Kuweit, potrivit unei media de stat.
"Marina iraniană a ţintit baze americane şi teritoriile ocupate (aşa cum numeşte Iranul Israelul, pe care nu-l recunoaşte) cu un val masiv de atacuri cu drone", au declarat forţele armate iraniene într-un comunicat transmis de agenţia de presă oficială Irna.
Printre ţintele menţionate se află baza Al Minhad, în Emiratele Arabe Unite, unde staţionează soldaţi americani, o altă bază în Kuweit, şi o "instalaţie strategică" în Israel, potrivit aceleiaşi surse.
Gardienii Revoluţiei au mai indicat că au vizat şi baza Al Dhafra, din EAU, care găzduieşte trupe americane.
"În cursul acestui atac,centrul de război aerian al teroriştilor americani, centrul de comunicaţii prin satelit, radare de alertă timpurie şi radare de control al tirurilor au fost lovite", susţin Gardienii Revoluţiei într-un comunicat, citat de agenţia Tasnim.
Israelul a efectuat sâmbătă în zori un val de raiduri, unul dintre cele mai importante de la începutul campaniei de bombardamente în 28 februarie, vizând în special o academie militară, un centru de comandă subteran şi un depozit de rachete.
Aviaţia israeliană a lansat sâmbătă un nou val de lovituri aeriene "masive" asupra unor infrastructuri ale regimului iranian la Teheran şi Ispahan, informează Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit AFP şi DPA.
Sirenele de alertă au răsunat în mai multe localităţi din Galileea Superioară după tiruri de rachete dinspre Liban. Potrivit IDF, gruparea şiită Hezbollah, susţinută de Iran, a lansat zeci de rachete şi drone spre Israel încă de luni, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
11.4° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)



