Japonia se așteaptă la un cutremur și mai puternic, după cel de 7,5 de luni cu zeci de răniți
Japonia se așteaptă la un cutremur și mai puternic, după cel de 7,5 de luni cu zeci de răniți
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel puțin 30 de persoane au fost rănite după ce cutremurul cu magnitudinea 7,5 care a lovit nord-estul Japoniei, luni noapte. Mii de oameni au fost obligați să își părăsească locuințele. Seismul a declanșat evacuări pe scară largă și a afectat transporturile și alimentarea cu energie în regiune, scrie BBC. Autoritățile au avertizat, de asemenea, că în zilele următoare ar putea avea loc o replică mai puternică.
Cutremurul s-a produs la ora 23:15 (14:15 GMT), la o adâncime de 50 km, la aproximativ 80 km de coasta regiunii Aomori, a anunțat Agenția Meteorologică a Japoniei. Seismul a generat inițial avertizări de tsunami, între timp retrase, după ce au fost înregistrate valuri de până la 70 cm înălțime.
O parte dintre liniile de tren au fost suspendate, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric în urma cutremurului, au anunțat autoritățile locale. Autoritățile au avertizat, de asemenea, că în zilele următoare ar putea avea loc o replică mai puternică, îndemnând populația să rămână în stare de maximă vigilență cel puțin o săptămână, potrivit relatărilor din presa locală.
Adresându-se cetățenilor afectați de seism, premierul japonez Sanae Takaichi a declarat: „Verificați din nou măsurile de pregătire pentru cutremure pe care le aveți în viața de zi cu zi, cum ar fi asigurarea mobilierului, și fiți pregătiți să evacuați imediat dacă simțiți mișcări seismice.” Ordin de evacuare a fost emis pentru aproximativ 90 000 de locuitori.
Guvernul japonez a înființat o celulă de criză în cadrul centrului de gestionare a situațiilor de urgență al premierului și a convocat o echipă de intervenție de urgență, a precizat secretarul-șef al cabinetului, Minoru Kihara. „Facem toate eforturile pentru a evalua pagubele și pentru a implementa măsuri de intervenție în caz de dezastru, inclusiv operațiuni de salvare și de ajutorare”, a adăugat el.
În urma seismului, compania de electricitate Tohoku Electric Power a anunțat că nu au fost constatate nereguli la centralele sale nucleare Higashidori și Onagawa. Autoritățile japoneze au informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică că nu au fost detectate probleme nici la centrala nucleară avariată de la Fukushima.
Fukushima a fost grav afectată când un cutremur cu magnitudinea 9,0 a lovit, la 11 martie 2011, largul coastelor estice ale Japoniei.
Japonia este una dintre cele mai expuse țări din lume la riscul cutremurelor. Țara se află pe așa-numitul „Inel de Foc” al Pacificului și, drept urmare, înregistrează aproximativ 1 500 de cutremure pe an.
La începutul acestui an, comisia de investigare a cutremurelor din Japonia a estimat că există o probabilitate de 60-90% ca un „megacutremur” să se producă în zona Nankai Trough în următorii 30 de ani, iar scenariile cele mai sumbre indică pagube de ordinul miilor de miliarde de dolari și potențial sute de mii de morți.
Cutremurele produse de-a lungul Nankai Trough, o zonă de intensă activitate seismică ce se întinde de-a lungul coastei pacifice a Japoniei, au provocat deja, de-a lungul istoriei, mii de victime, potrivit antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


