REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.8° Constanța Joi, 15 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7613
12.8° Constanța Joi, 15 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7613
 

Judecătorii Tribunalului Constanța i-au respins contestația lui Cristian Radu împotriva ordinului prefectului

Judecătorii Tribunalului Constanța i-au respins contestația lui Cristian Radu împotriva ordinului prefectului

Lorena CRISTEA 19 august 2026 | 17:04 1284

Judecătorii Tribunalului Constanța i-au respins contestația fostului primar al Mangaliei, Cristian Radu, privind ordinul emis de prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, prin care i-a încetat mandatul de primar, după ce timp de șase luni consecutive dintr-un an calendaristic nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Judecatorii Tribunalului Constanta i-au respins contestatia lui Cristian Radu impotriva ordinului prefectuluiCristian Radu

Cristian Radu se află sub control judiciar cu interdicția de a putea exercita funcția de primar, după ce a fost acuzat în 2025 de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).

Dosarul a fost început de DNA în anul 2025. Potrivit procurorilor anticorupție, „în perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma totală de 622.233 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar“.

Judecătorii Tribunalului Constanța au validat ancheta procurorilor DNA și au dispus trimiterea în judecată a fostului primar al Mangaliei Cristian Radu, decizia fiind de asemenea contestată la Curtea de Apel Constanța de către Cristian Radu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa faca la savoniera cum a facut sefu negoita de la cernavoda a fost condamnat si a scapat si este primar a facut si zilele orasului si sa luat de treaba
0
0
data viitoare să vă fiți atenți la viitorul ales ca să știți ce vrea de la voi...să pună șaua pe mangalia sau să facă o bijuterie din acest oraș...că arată tare rău, zău. toți cei care au fost înainte au venit cu căruța în oraș și li se vedea praful pe ea...voi nu ați văzut ce repede și au luat terenuri în comorova, case și mașini scumpe? nu? iar orașul...vai de el!
1
0
Ce face Piciu acum,pe cine caută să mai ardă? Cred ca ca sta el capră, cu am stat ani de zile pe la București!!!
4
0
Degeaba se intzolea numai cu haine de mii de euro si se dadea cu parfumuri scumpe. Tot un imputzit ramane, putzea a S***A. Bine ca a scapat Mangalia de el
5
2
Vai, ce nenorocire... O sa poarte la anul si haine din colectia 2026... Ce oameni fara suflet judecatorii astia...
5
0