REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Legea prin care învăţământul online e permis pe perioada stării de urgenţă, atacată la CCR

Legea prin care învăţământul online e permis pe perioada stării de urgenţă, atacată la CCR

Replica API 12 mai 2020 | 00:00 1184

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra unui act normativ iniţiat de PSD care completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Klaus Iohannis

Legea criticată prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie, scrie Agerpres.

"Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, completează Legea Educaţiei Naţionale, în vederea creării cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind deturnată voinţa iniţiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Preşedintele Iohannis precizează că propunerea legislativă iniţiată de 29 de senatori PSD conţinea un singur articol şi avea ca obiect de reglementare exprimarea rezultatelor evaluării, după cum urmează: la nivelul ciclului de achiziţii fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a) prin nivelul atins, referitor la gradul de însuşire a competenţelor - în scopul eliminării presiunii notării asupra elevilor/părinţilor; la nivelul claselor a III-a şi a IV-a prin note de la 1 la 10 (în scopul familiarizării elevilor de vârsta şcolară mică cu specificul evaluării din ciclul gimnazial); la nivelul ciclului gimnazial secundar şi în învăţământul terţiar nonuniversitar, prin note de la 1 la 10 sau prin punctaje, în mod similar testelor internaţionale.

El indică faptul că la Camera Deputaţilor propunerea a fost adoptată tacit în forma iniţiatorilor, însă Senatul a renunţat la aceste modificări şi a introdus alte cinci noi articole în Legea nr. 1/2011, cu un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de iniţiatori şi implicit de cel adoptat de prima Cameră.

"Concluzionând, în cazul de faţă, Senatul, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate toate completările, care vizează aspecte importante ale legii, precum modul de desfăşurare a activităţii educaţionale ori organizarea examenelor de admitere pentru anul universitar 2020-2021, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie", subliniază Iohannis în sesizare, apreciind că această lege încalcă principiul bicameralismului.

Şeful statului invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii.

Potrivit acestuia, prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, prevederile legii criticate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Astfel, şeful statului afirmă că această prevedere intră în contradicţie cu Constituţia care stabileşte că "legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei".

"Nu se poate prezuma că norma legislativă este accesibilă destinatarului, deoarece acestuia nu i se poate pretinde o conduită în funcţie de ipoteza normativă a legii câtă vreme legea se aplică înainte de împlinirea termenului constituţional minim pentru intrarea sa în vigoare. (...) Aşadar, faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituţie", se precizează în sesizarea la CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că actul normativ pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 este neconstituţională, în ansamblu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Din sua nu au pensii de 13000 euroi iar unii cite 2 pensii Sau 3,te doare capul.
0
0
CCR-ul a devenit o institutie extrem de enervanta. Pensiile si salarile nesimtite nu le vede, vede alte aiureli cu care isi omoara timpul.
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212