3.9° Constanța Sâm., 3 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6201
3.9° Constanța Sâmbătă, 3 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6201

Licitația pentru noul spital din Constanța a ajuns la DNA: câștigătorul a recunoscut că s-a folosit de documente false

Virgil STOIAN 7 octombrie 2022 3064

Primăria municipiului Constanța a semnat, în iulie, un contract pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru proiectul "Construire şi dotare Spital Municipal Policlinic". Contractul a fost câștigat de Atlas Consulting&Proiect SRL, o firmă din București, însă aflăm că societatea și-a adjudecat contractul cu documente false. Speța a ajuns în atenția procurorilor DNA, iar Victor Alexandru Ciobotaru, acționar majoritar al societății, a fost trimis în judecată, după ce și-a recunoscut vina.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:


În cursul anului 2021, în contextul organizării de către Primăria municipiului Constanța a unei licitații privind achiziția „Serviciului de elaborare documentație tehnico-economică” aferent obiectivului de investiții ”Construire și dotare Spital municipal policlinic”, finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), inculpatul ar fi depus la instituția publică sus menționată mai multe documente false. Aceste demersuri ar fi avut ca urmare câștigarea, de către societatea omului de afaceri, ca lider de asociere, a licitației respective în condițiile în care aceasta nu îndeplinea condițiile de eligibilitate.
La scurt timp de la semnarea contractului de prestări servicii (07.10.2021), Primăria municipiului Constanța a achitat omului de afaceri o primă factură în valoare de 1.729.677 lei, reprezentând prestări servicii de prefezabilitate.
Odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate și depunerea documentației pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, ar fi apărut disfuncționalități în derularea contractului, ocazie cu care reprezentanții instituției publice au aflat că niciunul dintre asociați, cu excepția inculpatului, nu avea cunoștință despre semnarea contractului de prestări servicii și nici nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate.
Aceste aspecte i-au determinat pe angajații primăriei Constanța să formuleze plângere penală față de societatea câștigătoare a licitației și față de reprezentanții săi legali.
În timpul instrumentării prezentei cauze penale, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul provocat bugetului local al municipiului Constanța, în suma totală de 600.000 lei.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv

- 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

la articolul cu chitz ak, ati inchis comentariile, acest primar , ar trebui sa mearga cu nepotii daca are in parc, sa ne lase in pace k e, hemti, adice zero, a distrus orasul si mamaia, viseaza numai santiere, o sa faca cet nou, cand se va intorce ghe, dej, rusine un zero barat
2
1
comentarii inchise la articol chitac!!!!!!???!!! mweeeeeeeeeeecurve ordinare!!!!!!
8
2
USR istul Ghinea cu PNRR pe PF a mai tras o teapa, banii nu vor mai veni pentru ca pana la finalizarea si judecarea dosarului cusut cu ata alba de la bucuresti va trece ceva timp! De fapt banii pentru constructia spitalului nici nu au existat vreodata in acelPNRR !
9
1
Cred ca ar trebui calculat prejudiciul adus cetatenilor si sa primeasca o pedeapsa binemeritata . JIGODIILE ASTEA PE ASTA AU MIZAT DE 33 DE ANI .
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359