REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Locurile de PARCARE de pe strada Mircea cel Bătrân, motiv de SCANDAL

Locurile de PARCARE de pe strada Mircea cel Bătrân, motiv de SCANDAL

Replica API 4 octombrie 2017 | 21:26 1146

Lucrările de reabilitare din zona Tomis 2 a Constanței, mai precis de pe străzile Mircea cel Bătrân și Nicolae Iorga, sunt aproape de finalizare, dar rezultatul nu este pe placul locuitorilor din zonă. Motivul: au dispărut din locurile de parcare! Până în prezent, pe partea stângă a străzii Mircea cel Bătrân, în vecinătatea parcului, parcarea se făcea în spic, perpendicular pe trotuar. După reabilitare, însă, parcarea se face paralel cu trotuarul, fapt ce îi nemulțumește pe constănțenii din zonă, care acuză că și așa erau puține locuri de parcare.

„Nu înțeleg cu ce și pe cine încurca dacă se menținea parcarea de până acum. Se puteau realiza, așa cum s-a procedat în alte zone ale orașului, alveole în trotuar, astfel încât să se păstreze parcarea perpendiculară pe trotuar. În felul acesta, aveau și pietonii suficient spațiu pe trotuar, se păstra și numărul de locuri de parcare. În schimb, prin metoda aplicată, anume de parcare paralelă cu benzile de circulație și trotuarul, nu se eliberează din carosabil, trotuarul este exagerat de lat, și în plus au dispărut din locurile de parcare!”, ne-a semnalat un cititor al cotidianului „Replica” de Constanța.

De altfel, deși reabilitarea a fost finalizată pe strada Mircea cel Bătrân de ceva vreme, fiind realizat deja și marcajul care impune modul de parcare, constănțenii continuă să-și lase autoturismele pe trotuar, după cum este cutuma zonei.

Referitor la zona respectivă, directorul Confort Urban, Florin Andrei, ne-a precizat: „Autoturismele se vor parca numai pe margine, potrivit marcajului pe carosabil realizat. Am avut deja acțiuni și cu Poliția Locală, pentru a îi atenționa pe constănțeni. Cât privește numărul locurilor de parcare, nu este o diferență foarte mare comparativ cu ce era în trecut, este o scădere de aproximativ 10%. În viitor, vor fi realizate și alte proiecte în zonă și vor fi realizate și parcări”.

În prezent, în zonă se amenajează și trotuarul de pe strada Nicolae Iorga, porțiunea din vecinătatea Capelei Militare, care nu a mai fost reabilitată de ani de zile. „În zona respectivă, trotuarul va rămâne pe aceleași dimensiuni, se realizează doar reabilitarea”, a adăugat reprezentantul Confort Urban.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Din punctul meu de vedere, traficul pe Mircea cel Batran s-a ingreunat de cand s-au amenajat locurile de parcare. Cele doua benzi de circulatie de pe aceasta strada sunt INSUFICIENTE pentru a prelua fluxul mare de autovehicule, in special la orele 16.30-17. Sau poate ar trebui sa se revina la circulatia in ambele sensuri pe bdul tomis....Cert este ca strada MIrcea cel Batran este supraaglomerata in orele de varf.
0
0
parcarea in spic dubleaza numarul locurilor. ce face primaria este un abuz cras. spoliaza contribuabilul de bani si-si satisfac anumiti clienti.
0
0
SUN RIVERAN CU STRADA MIRCEA CEL BATRAN ...AU FACUT MARCAJE IN LUNGUL STRAZII SI A RAMAS UN HECTAR DE TROTUAR NEFOLOSIT ...PARCAREA IN SPIC ESTE SINGURA SOLUTIE BENEFICA PT TOATA LUMEA .AM TRIMIS CATRE CONSILIUL LOCAL SI CATRE PRIMAR SOLUTIA TEHNICA DE REZOLVARE AMIABILA ATAT PENTRU SOFERI CAT SI PENTRU PIETONI ...ASTEPT RASPUNS ...PE PARTEA STANGA A STRAZII IN SENSUL DE MERS TROTUARUL ARE CEL MULT 100 CM DELIMITAT CU POPICE ...PE PRTEA DREAPTA A RAMAS TROTUAR DE PARCA S-AR MERGE LA MANIFESTATIE ...!!!DE CE ?ACUM TROTUARUL ARE CAM 5 METRII....ENORM ...SE POATE DELIMITA URCAREA IN SPIC !
0
0
ce facem cu garajele care ocupa mult loc de parcare?
0
0
"In viitor se vor realiza si parcari"... viitorul va fi cand o sa avem oameni cu bun simt si inteligenti la conducerea primariei
1
6
Era mai eficienta o parcare cu alveola, marea trotuarul pietonilor, ca tot nu mai e gardut la parc si nu mai plangea nimeni! Ori sunt interese, ori e vorba de prostie? Sau amandoua?
2
6
Ce locuri de parcare au disparut? ati ocupat cu japca toate trotuarele din oras si acum faceti gura pe internet ca nu aveti unde sa parcati masinile...era vreun semn in zona sau erau marcaje din care sa reiasa ca acolo era parcare? acolo este un simplu TROTUAR si atat.
10
5
Parcarea este gandita prost din multe puncte de vedere. Nu reusesti sa parchezi usor pentru ca spatiul nu este delimitat cum trebuie, sunt acum si mai putine locuri pentru masini, daca vrei sa traversezi ca si pieton trebuie sa iesi deja pe mijlocul drumului sa vezi daca vine vreo masina sau nu. Si sa nu mai ziceam ca pe straduta acea se circula foarte bine pe trotuar de multi ani.
8
6
au pe dracu dreptul sa isi puna masina pe trotuar. Civilizeaza-te ! Inainte de marcaje tot pe o banda se mergea din cauza bivolilor! Acum o sa fie mai bine !
11
2
pai baaai, pana parchezi lateral pe patratelul ala minuscul, blochezi circulatia, nu?.. asa ca, a ramas doar o banda de circulatie fluenta, bravo !!! trebuia amenajata parcare in spic si locurile inchiriate locuitorilor din zona, care au tot dreptul sa isi puna masinile acolo !!!
5
9
Hai mai rade tu din locurile de parcare ca poate venim in curand sa ti le parcam in jurul primariei. Ai futut semafoarele, futi locuri de parcare, giratorii desenate parca de un copil de gradinita. Asta a iesit vreodata din primarie sa vada situatia reala sau se bazeaza doar pe ce vede in hartii ?
9
7
bai fratilor va lipseste o bucata de creier. nu aveti altceva ce face decat sa ne injumatatiti locurile de parcare cand in oras sunt alte probleme majore
5
9
Daca va sfalteaza nu e bine, daca elibereaza trotuarele de masini iarasi nu e bine. Apoi cine sa-i mai multumeasca pe tinerii idioti si liberi care stiu doar sa critice si sa protesteze, mama lor de nemernici, uselisti imputiti.
16
10
Ca de obicei ... autoritatea locala este incapabila sa gandeasca inainte de a intreprinde ceva ... ce sa mai discutam despre o "strategie" pe termen mediu si lung ! Se trantesc marcaje ... vor pune evident si acele panouri prin care ne anunta unde sa dam SMS si preturile aferente parcarii ... cam atat pot ei despre acest "subiect" ! Evident, Ei si-au rezolvat problema: firmele de casa au lucrat ... din taxa de parcare vor veni bani la bug local ... pe viitor si-au asigurat fond de amenzi din ridicarea masinilor ... Noi nu contam ! Ce-i mai intereseaza ca nu vom avea pe unde sa parcam ...
8
12
pt banca italo romena imediat au taiat trotuarul pt parcarea clientilor iar pt locuitorii din zona florin andrei o sa faca parcare la pulivara .mars jigodiilor
7
12
desteptule ia pune mana si calculeaza si spatiile din dreptul pomilor care inainte nu era folosit iar acum se parcheaza in dreptul lor pe strada!!! Mare matematician esti ... pilaf!!! Mult mai bine asa. Acolo este parc trebuie sa te plimbi de placere pe trotuarul respectiv nu sa topai printre masini! Felicitari !!!
18
5
foarte bine. asa arata un oras civilizat care isi respecta toti cetatenii. nu numai soferii. doar unii sunt soferi, dar toti suntem pietoni.
22
5
vreti sa spuneti ca acum pietonii au dreptul de a folosi acel trotuar?....am trait sa o vad si pe asta dupa atatia zeci de ani.
21
0
Blocaj,sa iasa in strada toti locatarii din zona si proprietarii de spatii comerciale!Asa ceva nu se poate! Dupa ce zona din bdul Tomis , intre Grand si lupoaica a devenit Coreea de Nord din cauza putinelor masini care circula si a lipasa locurilor de parcare o sa trasforme si str Mircea in Coreea de Nord!
3
16
rebutul ala de primar se deplaseaza cu elicopterul oare?!
9
14
Acolo este parc, nu parcare
19
6
Babu si restul sfatuitorilor sunt toti niste rebuturi intelectuale.
10
12
Sunteti destepti voi ma...auzi la nea Florin Andrei ca cica doar 10% s-a luat din parcare....pai bai baiatule....o masina parcata paralel ocupa aproape de 2 ori spatiul cat pentru 2 masini parcate perpendicular si atunci bai matematicianule sa-mi spui si mie cum ti-a iesit tie 10% ca daca ma plictisesc intr-o zi ma duc si numar locurile...si o sa-ti demonstrez ca e undeva aproape de 50% procentajul...
11
14
ati blocat traficul. Cat timp parcheaza o masina lateral, toata coloana trebuie sa astepte. In spic, frana si intra imediat, acum o sa dureze nene. Nu mai vorbim ca vor fi situatii cand esti prins in coloana si efectiv nu vei mai putea parca. Gandita cu curu aceasta masura.
19
14

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367