Ludovic Orban amenință că REZILIAZĂ contractul cu firma care trebuia să aducă măștile
Ludovic Orban amenință că REZILIAZĂ contractul cu firma care trebuia să aducă măștile
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPremierul Ludovic Orban a declarat, duminică, în Gorj, că Ministerul Sănătății va rezilia luni contractul cu firma care trebuia să livreze măștile pentru persoanele vulnerabile, dacă aceasta nu va aduce materialele de protecție.
„Săptămâna următoare urmează ca Ministerul Sănătății să ia o decizie, care e foarte clară: rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măștile cei care au câștigat licitația și trecerea la firma de pe locul doi pentru a livra măștile care sunt prevăzute în contract”, a declarat Ludovic Orban, relatează Mediafax.
Premierul a precizat că firma respectivă nu a respectat termenele din contract.
„Licitația s-a derulat, a fost selectat câștigătorul, la cel mai mic preț. Câștigătrul s-a angajat să livreze în termen de 7 zile, care a fost prevăzut în lictație. După ce a fost declarat câștigătorul a fost contestată licitația, atât la CNCS, cât și în instanță. Au depus contestații trei firme. Sigur, că au fost respinse contestațiile. După ce s-a semnat contractul-cadru cu toți participanții la licitație s-a trecut la semnarea contractului subsecvent cu câștigătorul licitației. Câștigătorul licitației avea obligația ca în termen de 5 zile să depună scrisoarea de garanție, urmând să înceapă cele șapte zile de derulare a contractului. Suntem în situația în care câștigătorul licitației nu a depus în termenul legal de 5 zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere, care este inclusă în contractul respectiv”, a mai spus șeful Guvernului, potrivit știripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News