Medicul Gabriel Diaconu le dă VEȘTI PROASTE românilor care au avut COVID asimptomatic

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu le dă vești proaste românilor care au avut coronavirus formă asimptomatică. Medicul spune că infecțiile asimptomatice nu au generat un răspuns imun suficient de puternic pentru a proteja de noi forme. În aceste cazuri, spune Diaconu, doar vaccinarea oferă protecția necesară, scrie stiripesurse.ro

"Bezna. Avem celule, avem valoare. Ciudata relație dintre români și anticorpi.

Dacă întrebi un cetățean pe stradă pe ce parte are ficatul, și la ce folosește splina, șansele sunt că peste jumătate dintre ei n-au să-ți poată răspunde la prima întrebare, dar peste trei sferturi la amândouă. N-are sens să ne ascundem după deget. Aceasta este starea de educație medicală a poporului nostru.

Nu pun aici în discuție că o mai fină cunoaștere a felului în care funcționează corpul omenesc ne-ar sensibiliza mai mult la medicină, sau sănătate. Una e să asculți. Alta e să pricepi. Și-am întâlnit și oameni care, înțelegând diverse lucruri, nu vedeau pădurea de copaci.

Dar e un reper destul de fidel al stării de fapt, înainte măcar să introduci discuția despre relația dintre un virus și gazdă, respectiv antigenele virusului și anticorpii gazdei.

Deși nu este un subiect nou, totuși capătă importanță în discuția momentului, mai exact credința nouă a românului ”trecut prin boală” că ”are anticorpi”. Anume că s-a imunizat la COVID-19 de vreme ce testele făcute arată asta.

Foarte scurt rapel al felului în care funcționează imunitatea: avem o divizie militarizată în organism. Le spunem ”celule albe” sau ”leucocite”. Sunt de mai multe feluri, dar în sensul rândurilor următoare ne interesează în principal două: neutrofilele, respectiv limfocitele. Acestea din urmă sunt și ele de mult mai multe feluri, și trec prin multiple rânduri de maturizare, și diversificare.

Organul unde limfocitele merg să ”învețe școală” este splina. În această școală ele proliferează policlonal, ca în Războiul Stelelor. Li se ”selectează” anumiți receptori de suprafață care, mai târziu, funcționează ca senzori de detecție și verigi în cascada imună. Respectiv ating capacitatea de a acționa eficient împotriva inamicului.

Sunt limfocite care omoară direct. Sunt limfocite care omoară indirect. Ca un veritabil comando în adâncime, unele umblă aiurea prin organism, gata să intre în dispozitiv la orice moment. Altele stau prin cazărmi, organele noastre limfoide (noduli limfatici, plăci Peyer în intestin, apendice, amigdale șamd).

În mod particular, o linie de limfocite are capacitatea de a elibera imunoglobuline (Ig). Imunoglobulinele sunt niște proteine cu o formă particulară, adaptată agresorului și proprietăților acestora. La începutul luptei secretăm IgM (imunoglobuline M, de la litera grecească Miu), respectiv IgA (de la litera grecească Alpha) sau IgE (de la Epsilon), funcție de ce se întâmplă și pe unde se întâmplă.

Rolul IgM și IgA este să alerteze un prim contingent de luptă cu privire la ținta pe care o are. Cantitatea măsurabilă de imunoglobuline spune, întrucâtva, despre cât de dură poate fi lupta imună, independent de cum simțim noi boala. În permanență sistemul imun, în această fază, recrutează, antrenează, înmulțește celulele albe și apoi le trimite la război. Dacă faci analize, în infecție, vei vedea că poți avea de 2 - 3 ori mai multe leucocite decât în mod normal.

Iar dacă vei doza, prin teste specifice, anticorpii și apoi îi vei clasifica funcție de proprietățile lor electrice și masa lor, ai să poți chiar face un grafic, în evoluție, despre IgM/ IgA, respectiv momentul apariție IgG, și cantitatea lor în timp.

IgG (imunoglobuline G, sau Gamma, sau gamma-globuline) sunt instrumente de artilerie imunitară. Sunt foarte eficace, și de cele mai multe ori rezolvă problema din ”teatrul de operații” imunitar. Lucrurile pot să o ia razna la oricare dintre aceste momente, dar în diverse patologii cantitatea, calitatea sau lanțul de comandă privind IgG deraiază.

În COVID-19, avem posibilitatea să măsurăm atât IgM, cât și IgG. Adică atât anticorpii de fază acută, cât și martorii luptei pe care am dat-o cu infecția. Devine absolut evident, de la început, că dacă a fost o luptă ”scurtă”, nu se consumă foarte multă muniție. Dacă s-a dat doar în nas și gât, marca imunității va fi de un fel. Dar dacă s-a dat în nas, gât, plămân, alte organe țintă, vom avea cantități de anticorpi mai mari.

Nu există o relație perfectă între numărul de anticorpi, și imunitatea dobândită după boală. Corelația e mai fină la capătul de jos, unde infecție ușoară = anticorpi mai puțini = imunitate mai mică. De la un punct încolo al infecției, medie sau severă, răspunsul tinde să devină generalizat (îi spunem ”inflamație sistemică”).

COVID-19 are trei sub-componente: are un acid nucleic, are o cămașă proteică, și pe cămașa respectivă are niște cârlige de atac. Teoretic, fiecare componentă poate deveni țintă pentru un anticorp.

Și totuși nu asta se întâmplă. Mama natură a lăsat lege că fiecare formă vie, bio-compatibilă, trebuie să aibă zone pre-determinate unde un lucru se leagă de alt lucru. Din această pricină, virusul nu poate să-ți intre prin fund în organism (mă refer la COVID), iar imunitatea noastră nu-l poate ”agăța” decât de anumite locuri pre-determinate.

Le spunem acestor locuri pre-determinate epitopi, sau ”regiuni de legare”. E ca la cârligele de tractare. Bine, tu poți să-ți agăți remorca de varză și de capotă dacă vrei. Dar asta e altă poveste.

Regiunile de legare, respectiv epitopii, sunt domenii ”recunoscute” de celule care cu asta se ocupă: prezintă antigene. E o ”direcție pașapoarte”. Vine virusul, bună ziua actele la control, uite antigenele mele, ia poliția de frontieră actele, poftiți tovarășul limfocit B, el zice că vine acasă dar arată suspect.

Mijlocul prin care se face analiza de antigen, de către limfocit, este de bio-similitudine. Adică parcă l-am mai văzut pe undeva, seamănă cu cetățeanul cutărică.

Oamenii interacționează din vechime cu coronavirusurile. Drept urmare ”le știm”. Drept urmare epitopii COVID nu sunt extratereștri.

Cât privește cămașa lui, nu are nimic distinct de alți verișori primari. Dar când vine vorba de cârligele lui, ele sunt foarte diferite. Proteinele S ale acestui coronavirus au calități net superioare, și codul lui genetic/ ARN îi dă proprietăți complet noi față de alte neamuri mai apropiate ori îndepărtate.

Fapt este că dezvoltăm Ig M, apoi IgG, atât față de cămașă (proteina N), cât mai ales față de cârlige (proteina S). Sunt cele din urmă, împotriva proteinei S, care contează. Pentru că au capacitate ”neutralizantă”. Adică pun țintă pe virus să-l omoare limfocitele. Capacitatea neutralizantă depinde de cât de intens a fost studiată problema de celulele imunității. Virusul suferă mutații. Noi feluri de proteină S apar. Locul, regiunea de legare e ”ascunsă” de virus prin plieri și noi conformații spațiale. Individul stă cu pașaportul la buzunar. Drept urmare vaccinurile, dar și trecerea anterioară prin boală, pot să nu fie egal eficiente în fața unei noi tulpini. O trecere anterioară prin boală - ipotetic - are avantajul de-a aduce și ”lecția de la ușă”, adică o imunitate secretorie la graniță. Vaccinul nu dă asta.

Dar vaccinul e superior cât privește selecția limfocitelor competente DINAINTEA infecției, încât să poată învinge rapid, fără probleme în războiul cu replicarea virusului.

Lecția de luat acasă este că ”anticorpul” e muniție. Și că nu toate felurile de muniție au același rol sau sens. Martorii că ai făcut infecția nu spun de câtă muniție ai. Vaccinul îți dă armament eficient împotriva virusului. Dacă nu să-l oprească la graniță, atunci să nu-l lase să-și facă treaba murdară în organism. Avem celule, avem valoare. Ce n-avem noi e abilitatea de a lucra cu concepte teoretice, unu că mulți n-au dat pe la școală, alta că și dacă au dat, tot n-au noimă cât privește felul de-a fi, și de-a funcționa, al relației dintre patogeni și gazde", scrie Diaconu pe Facebook.