Mega Terminalul de gaze naturale lichefiate de la Constanța a făcut... fâs... în tăcere

Timp de aproape un deceniu, terminalul de gaz natural lichefiat de la Constanța a fost prezentat drept marea promisiune a securității energetice românești. Un proiect ambițios, susținut politic și încurajat de Bruxelles, care trebuia să lege România de marile fluxuri globale de energie. N-a fost însă niciodată mai mult decât un plan. Astăzi, proiectul este categoric abandonat, iar în urma lui rămâne un amestec de speranță, așteptare și schimbare de direcție.

Vas care transporta gaz lichefiat

A existat o vreme în care Portul Constanța era invocat în toate strategiile energetice ca viitor nod regional al gazului lichefiat. Se vorbea despre nave GNL, despre independență energetică și despre rolul României pe harta marilor decizii europene. Terminalul pentru gaz lichefiat părea inevitabil, aproape firesc, într-o regiune care căuta alternative la gazul rusesc.

Anii au trecut însă, iar proiectul a rămas suspendat între studii de fezabilitate și declarații optimiste. În timp ce Europa construia terminale și semna contracte, la Constanța nu s-a turnat niciun metru de beton. Fără anunțuri bruște și fără explicații tranșante, proiectul a fost împins încet spre marginea agendei publice.

AGRI, drumul lung al unei idei

Proiectul AGRI – Azerbaijan–Georgia–Romania Interconnector – a fost gândit ca o punte energetică între Marea Caspică și Europa. Potrivit declarațiilor Rompetrol oferite de-a lungul anilor, gazul din zăcământul Shah Deniz urma să fie transportat prin conducte până în Georgia, lichefiat pe țărmul Mării Negre și adus cu nave LNG la Constanța. De aici, gazul ar fi intrat în rețeaua națională și, mai departe, pe piețele europene.

Ruta AGRI stabilita initial pentru proiectul terminalului GNL

Pentru România, AGRI însemna mai mult decât un terminal. Însemna promisiunea unui rol strategic, a unei relevanțe regionale câștigate prin infrastructură și poziționare. Era un proiect care vorbea despre viitor, într-o perioadă în care energia devenea tot mai mult o chestiune de securitate.

Un proiect care n-a găsit momentul potrivit

Cu timpul, entuziasmul a fost temperat de calcule economice. Costurile erau mari, traseul complicat, iar flexibilitatea redusă. Un terminal pentru gaz lichefiat are sens atunci când oferă acces la piața globală, nu atunci când deservește o rută scurtă către o singură sursă. În Marea Neagră, această diversitate rămânea limitată, iar proiectul părea tot mai greu de justificat.

Între timp, lumea s-a schimbat. Piața globală a gazelor s-a reașezat, iar războiul din Ucraina a accelerat decizii pe care Europa le amâna de ani de zile. România, însă, se afla deja pe un alt drum.

Neptun Deep și schimbarea de destin

Descoperirea și apropiata exploatare a gazelor din perimetrul Neptun Deep au schimbat complet perspectiva. Pentru prima dată după mult timp, România nu mai privea spre exterior pentru securitate energetică, ci spre propriul litoral. Zăcământul, estimat la peste 100 de miliarde de metri cubi, promitea suficient gaz pentru consum intern și pentru export.

Odată cu Neptun Deep, terminalul GNL de la Constanța și-a pierdut sensul strategic. De ce să investești într-o infrastructură de import, când ai șansa de a deveni producător regional? Răspunsul a venit nu printr-o decizie spectaculoasă, ci prin abandon.

Ultimele date arata ca producția este estimată să înceapă în 2027, cu un volum anual de 5–6 miliarde de metri cubi. Gazul va fi exploatat de consorțiul OMV Petrom – Romgaz și va fi injectat direct în rețeaua națională, reducând semnificativ dependența de importuri.

Anii fragili dintre promisiuni și realitate

Până atunci, însă, rămâne o perioadă de tranziție. Specialiștii vorbesc despre un interval limitat de vulnerabilitate energetică, de cel mult un an, în care România depinde încă de piața internațională și de contextul geopolitic. Este o etapă delicată, într-o regiune în care războiul poate schimba rapid toate calculele.

Incendiul la bordul navei ucrainene de la Plauru, în urma unui atac aerian al Rusiei

Singurul risc major pentru viitorul energetic al României ar fi extinderea războiului din Ucraina și afectarea infrastructurii din larg. Dincolo de acest scenariu, perspectivele sunt considerate relativ stabile, iar riscurile – minime.

Perimetrul Neptun Deep se află în zona economică exclusivă a României, conform Convenției ONU asupra Dreptului Mării. Statul are drepturi exclusive asupra resurselor, chiar dacă nu deține suveranitate deplină, ceea ce aduce atât oportunități, cât și responsabilități sporite.

Terminalul de GNL de la Constanța rămâne un proiect care a existat mai mult în discurs decât în realitate. A fost, timp de aproape un deceniu, simbolul unei ambiții energetice care nu și-a găsit nici momentul, nici contextul potrivit. Abandonarea lui nu este un eșec spectaculos, ci sfârșitul discret al unei etape. România privește acum spre Marea Neagră nu ca poartă de import, ci ca sursă proprie de energie, lăsând în urmă un vis care a ars lent și s-a stins fără zgomot.