Membrii Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților, vizită de lucru la Constanța
Membrii Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților, vizită de lucru la Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMembrii Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților se află, săptămâna aceasta, pe litoral, pentru câteva vizite de lucru importante. Printre instituțiile vizitate se numără Portul Constanța și ANAF Constanța
”Ziua de 20 iunie a debutat cu o ședință a comisiei, urmată de o serie de dezbateri asupra a patru proiecte de lege. Am făcut, de asemenea, o vizită în Portul Constanța, unde am discutat cu cei din conducerea CNAPM despre situația portului în contextul actual, despre obiectivele atinse dar mai ales despre ceea ce avem de făcut în perioada următoare, în condițiile importanței pe care o are Portul Constanța, la nivel european. Am fost în ședință de lucru cu ANAF Constanța. Întâlnirea a urmărit cunoașterea îndeaproape a modului de funcționare a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice. Am identificat punctele forte și punctele slabe, oportunitățile și amenințările la adresa instituției.
Sunt întâlniri extrem de importante, mai ales în contextul în care se impun la ora actuală modificări legislative în domeniul fiscal. O imagine asupra situației reale nu ți-o poți face decât lăsând deoparte scaunul confortabil din din birou, venind în teren, vorbind cu oamenii, ascultându-le problemele„, a declarat Horia Țuțuianu.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News