rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Amânare

Mircea Băsescu aşteaptă să fie eliberat condiţionat. Ce au decis magistraţii

Mircea Băsescu

Mircea Băsescu a ajuns la Tribunalul Constanța, marți, 1 noiembrie, acolo unde s-a analizat contestația procurorilor DNA cu privire la decizia Judecătoriei Medgidia și anume aceea de a fi eliberat condiționat. În timp ce procurorul a precizat că Băsescu nu a îndeplinit condițiile de eliberare și că ar putea repeta infracțiunea, avocatul condamnatului a spus că trebuie respectată Constituția. Urmează să se ia o decizie în acest sens, dar miercuri, 2 noiembrie, întrucât pronunțarea a fost amânată.

Amintim că Judecătoria Constanța, pe 6 octombrie anul curent, a admis cererea de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu. Decizia nu a fost definitivă și a fost înregustrat apelul la Tribunalul Constanța. Precizăm și faptul că, la data de 16 iunie anul curent, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, să fie condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, iar Marian Căpăţână, la 3 ani cu executare, decizia fiind definitivă. Însă, potrivit art. 100, din Noul Cod Penal, privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, Mircea Băsescu ar executa din pedeapsă, pentru că are peste 60 de ani, doar jumătate din durata acesteia.

Adică doi ani. „În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d)“, prevede articolul mai sus menționat.

Și, dacă luăm în calcul și perioada arestului preventiv, respectiv arestului la domiciu, mai scădem din perioada care ar trebui s-o execute, 11 luni, asta pentru că Mircea Băsescu s-a aflat în arest în perioada 19 iulie 2014 - 24 iunie 2015. Altfel spus, din cei patru ani, fratele președintelui ar sta după gratii un an și o lună. Iar, dacă nu are abateri disciplinare și se implică în diferite activități, i-ar rămâne o pedeapsă nesemnificativă, de câteva luni. Amintim că Mircea Băsescu a fost judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Liliana CHIRU

miercuri, 2 noiembrie 20161295
Comentarii

10Navigator(2 noi 17:32)
Nea Mircea a fost un comandant de nota 10 si e un om de toata isprava.
00Puscarie pe viata !!!!(2 noi 15:28)
la noi justitia basista face ce ordine primeste ca De : are cateva camioane de dosare furate din arhi...
00dfdgzdgd(2 noi 15:15)
e f curios avand in vedere ca n urma cu vreo luna sau doua facea piata la auchanu de pe mangaliei, fostu real 1. f interesant. o avea vreo clona ceva!
00sarsaila(2 noi 14:18)
Ce ghiorlete te-ai saturat de puscarie,,,macar 10 ani cu batae sa stai la racoare...
01ion(2 noi 11:37)
Bai baieti, asta de prost a intrat in rahat! Cum sa iei bre, spaga de la niste ciori ordinare cand toata lumea cu scaun la cap stie ca tiganii l-ar vinde si pe tasu si pe masa, numai sa scape de belele! Nea Mircica are probleme cu capu frate, daca nu era frasu sa-l traga dupa el, cainii-l mancau
11WWW(2 noi 10:30)
dobitocilor este omul masoneriei nu o sa putrezeasca in puscarie
11gdjxh(2 noi 08:41)
In RROMania justitia e basista
12un cititor(2 noi 08:06)
Tiganu tot tigan!
mai mult...Cotidian
3 feb 20:42CotidianEpidemie de gripă. Primăria Ovidiu a dezinfectat unitățile școlare

Având în vedere recomandările făcute de Ministerul Sănătății cu privirea la măsurile ce trebuie luate în...354

15 ian 16:55CotidianEste ultima zi de distracție pe patinoarul amplasat în fața Primăriei Cernavodă571
1 ian 16:56CotidianPrimăria Cernavodă a oferit cetățenilor un spectacol de neuitat de Revelion501
20 ian 16:55CotidianPrimăria Hârșova valorifică bunurile imobile sechestrate de la rău platnici

Privind scoaterea la licitaţie a bunurilor imobile sechestrate în ziua de17.02.2020, ora11.00, la sediul Primăriei...498

24 ian 00:06CotidianPrimăria Hârșova decontează transportul medicilor și angajaților spitalului din localitate420
28 ian 00:05CotidianPrimăria Cernavodă: În perioada 28 ianuarie- 28 februarie 2020 se primesc dosare pentru locuințele ANL477
13 ian 01:24CotidianANOFM anunţă debutul perioadei de înregistrare a aplicaţiilor studenţilor care doresc să lucreze în Germania în vacanţa de vară

Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă începerea de luni a perioadei de înregistrare a...906

13 ian 01:30CotidianMinistrul Muncii: băncile au efectuat plăţile pensiilor. Poşta a livrat deja aproape jumătate din pensiile la domiciliu741
27 dec 15:21CotidianŞcoala Veche din Hârşova, monument istoric reabilitat cu fonduri europene757
21 dec 00:00CotidianCabinetul de oftalmologie de la Hârşova, dotat cu aparatură modernă

Primăria Hârşova anunţă că proiectul privind dotarea cu echipamente și mobilier medical a ambulatoriului...667

20 dec 00:00CotidianContinuă dotarea laboratorului de analize medicale de la Hârşova654
2 ian 15:19CotidianTrafic îngreunat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din cauza unei avarii776
Vremea
4.4°4.4° - 7° miercuri, 26 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 68%
Vânt: 4.32 m/s
Presiune: 1007 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 feb 00:00SportÎntâlnire a ministrului Tineretului şi Sportului cu federaţiile olimpice în perspectiva JO 2020

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a întâlnit luni cu reprezentanţii a 23 de federaţii care au...307

25 feb 00:00SportEden Hazard ar putea fi operat şi riscă să rateze EURO 2020

Eden Hazard, fotbalistul belgian al lui Real Madrid, care s-a accidentat din nou la piciorul drept în meciul de...316

25 feb 00:00SportChelsea Londra a oficializat trasferul marocanului Hakim Ziyech (Ajax) pentru 40 milioane euro

Chelsea Londra a oficializat luni transferul mijlocaşului Hakim Ziyech (Ajax Amsterdam), după ce a îndeplinit...326

25 feb 00:00SportO nouă înfrângere la baschet - Israel-România, 87-63

Naţionala de baschet masculin a României a fost învinsă luni, în deplasare, de reprezentativa Israelului, scor...330

Local
25 feb 00:00LocalExpiră termenul pentru depunerea dosarelor pentru locuințele ANL, la Cernavodă

Primăria orașului Cernavoda a anunțat, încă de luna trecută, că, în perioada perioada 28 ianuarie -28 februarie...287

25 feb 00:00LocalFemeie accidentată pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 51 de ani, luni, 24 februarie, în jurul orei 12.25, a condus un autoturism pe bulevardul I. C. Brătianu,...534

25 feb 00:00LocalMai multe localități din Constanța, în atenția OCPI

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitație, în 2020, lucrări de...747

25 feb 00:00LocalConcert Extraordinar de Mărțișor la Constanța

Primăria Municipiului Constanța vă invită să trăiți bucuria venirii primăverii. Doamnele și domnișoarele sunt...489

25 feb 00:00LocalȘoferi BEȚI și fără PERMIS, pe drumurile constănțene

Polițiștii rutieri s-au aflat și în acest weekend cu ochii pe șoferii care nu respectă legea. Astfel, au fost...418

25 feb 00:00LocalCurs de formare în Spania pentru cadrele didactice ale Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu, Medgidia

În perioada 17-21 februarie 2020, Ilie Claudia şi Plugaru Rodica, cadre didactice la Liceul Teoretic “Nicolae...360

25 feb 00:00LocalPremii la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

În luna februarie în Constanța a avut loc OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR, care s-a desfășurat pe...349

25 feb 00:00LocalÎn spatele gratiilor, după ce a furat peste 7000 de lei

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Postului de...508

25 feb 00:00LocalAcțiune a polițiștilor din cadrul Secției 1 Rurală Constanța

În noaptea de 22-23 februarie a.c., în intervalul orar 22:00 - 02:00, polițiști ai Secției 1 Rurală Constanța au...293

25 feb 00:00LocalOrdine de protecție, pe bandă rulantă. Femei BĂTUTE de bărbații lor

Tot mai multe femei din Constanța sunt victimele propriilor bărbați! Polițiștii au intervenit zilele acestea, după...312

Politică
25 feb 00:00PoliticăŞedinţa Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban II nu s-a putut desfăşura din lipsa cvorumului

Şedinţa Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban II a fost închisă, luni, de preşedintele Camerei...310

25 feb 00:00PoliticăIohannis: Miercuri, şedinţă CSAT pe tema coronavirus

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) miercuri...270

25 feb 00:00PoliticăKlaus Iohannis: NU avem niciun caz de coronavirus în România

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu există niciun caz de coronavirus în România. Iohannis a convocat o...265

25 feb 00:00PoliticăOrban: Până la publicarea în Monitorul Oficial, decizia CCR nu produce efecte

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat, luni, că decizia CCR potrivit căreia există conflict juridic între...318

25 feb 00:00PoliticăCiolacu: Congresul PSD - pe 29 februarie, dacă în România nu apar cazuri confirmate cu noul coronavirus

Congresul PSD va avea loc pe 29 februarie, dacă în România nu apar cazuri confirmate de îmbolnăviri cu noul...326

25 feb 00:00PoliticăOrban: Dacă vom considera că avem un temei solid, vom sesiza CCR pe tema absenteismului de la vot

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat luni că în cazul în care va exista un temei solid, liberalii vor sesiza...279

25 feb 00:00PoliticăCiolacu, despre decizia CCR în cazul Orban: Mă bucur că democraţia funcţionează încă în România

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a opinat luni că decizia Curţii Constituţionale cu privire la...270

25 feb 00:00PoliticăPonta: Preşedintele să facă urgent o propunere de premier care să se ocupe de situaţia din ţară

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat luni că este nevoie urgentă de un guvern care să se ocupe de...282

25 feb 00:00PoliticăOrban: Decizia Comisiei Europene în cazul CFR Marfă este din vina Guvernului PSD

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat luni că decizia Comisiei Europene în cazul CFR Marfă este din vina...304

25 feb 00:00PoliticăCoronavirus - Tomac: Îi îndemn pe români să îşi păstreze calmul; înţeleg că autorităţile au luat măsuri de control

Preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, face un apel la calm în ceea ce priveşte evoluţiile legate de...334

Monden
25 feb 00:00MondenCizmele Adelinei Pestrițu costă cât o mașină și cântăresc 7 kg. Vedeta, senzație la Milano în ținută de 13.000 de euro

Adelina Pestrițu continuă parcursul ascendent ca influencer și reușește să bifeze contracte dintre cele mai...708

25 feb 00:00MondenDaniela Crudu îşi ascunde cicatricile sub machiaj

Și-a început cariera ca asistentă tv la Antena 1 și a reușit să ajungă una dintre cele mai bine cotate femei din...379

25 feb 00:00MondenOana Pellea luptă pentru imaginea tatălui său. Actrița cere ca bustul ruginit al lui Amza să fie casat

Primăria Craiova a aşezat mai multe busturi ale unor personalităţi lângă o parcare din oraş. Printre ele se află...367

25 feb 20:06MondenKirk Douglas nu i-a lăsat nici măcar un singur dolar lui Michael! Cine a primit întreaga avere

Kirk Douglas, unul dintre cei mai longevivi actori de la Hollywood, s-a stins din viaţă pe 5 februarie la vârsta de...838

25 feb 00:00Monden„Changes”, al şaptelea album al lui Justin Bieber care se clasează pe primul loc în Billboard 200

„Changes” este al şaptelea album al lui Justin Bieber care se clasează pe primul loc în Billboard 200, iar...312

25 feb 00:00MondenHarvey Weinstein a fost găsit vinovat de hărțuire sexuală și viol de gradul al treilea

...297

25 feb 00:00MondenO stradă din Londra a primit numele regretatului solist Queen, Freddie Mercury

O stradă din suburbia londoneză unde a trăit Freddie Mercury în perioada adolescenţei a fost redenumită ''Freddie...267

25 feb 00:00MondenQuentin Tarantino a devenit tată pentru prima dată, la vârsta de 56 de ani

Regizorul Quentin Tarantino a devenit pentru prima dată tată la vârsta de 56 de ani, după ce soţia sa,...396

25 feb 00:00MondenHarry şi soţia sa, Meghan, nu vor mai folosi denumirea de „Sussex Royal“

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, nu vor mai folosi denumirea de "Sussex Royal" din primăvara lui 2020, informează...313

25 feb 00:00Monden„Sonic the Hedgehog“ se menţine pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Filmul de aventuri "Sonic the Hedgehog" se menţine în fruntea box-office-ului nord-american în acest weekend, urmat...242

Mapamond
25 feb 00:00MapamondVladimir Putin: Rusia va continua să-şi modernizeze forţele armate

Rusia va continua să-şi modernizeze forţele armate, dotându-le cu armament de ultimă generaţie, inclusiv sisteme...286

25 feb 00:00MapamondSUA şi India vor semna acorduri în sfera apărării în valoare de peste 3 miliarde de dolari, anunţă Trump

India şi SUA îşi vor extinde parteneriatul strategic prin cooperare în regiunea indo-pacifică şi acorduri în...256

25 feb 00:00MapamondUn cetăţean ungar a fost testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia

Un cetăţean ungar a fost testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia, a anunţat luni un oficial guvernamental de la...258

25 feb 00:00MapamondItalia anunţă al şaptelea deces în urma epidemiei de coronavirus din nordul ţării

O a şaptea persoană a decedat în urma epidemiei de coronavirus din nordul Italiei, a relatat luni agenţia de presă...301

25 feb 19:07MapamondGermania: Zeci de răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la o paradă de carnaval

Numărul răniţilor după ce o maşină a intrat în mulţime la o paradă de carnaval în oraşul german Volkmarsen...296

25 feb 00:00MapamondCoronavirus - 2.592 de decese în China continentală, după anunţarea a 150 de decese suplimentare

Bilanţul epidemiei de pneumonie virală a ajuns luni 2.592 de decese în China continentală după anunţarea a 150 de...254

25 feb 00:00MapamondJustiţia britanică începe examinarea cererii de extrădare a lui Assange în SUA

Vizat de o cerere de extrădare din partea justiţiei americane pentru că a publicat în masă informaţii clasificate,...259

25 feb 00:00MapamondCoronavirus: ONU permite în mod excepţional Crucii Roşii să trimită ajutor în Coreea de Nord

Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (FICR) a transmis luni că a obţinut...273

25 feb 00:00MapamondViolenţe la New Delhi înainte de sosirea lui Donald Trump

Confruntări au avut loc luni la New Delhi între protestatari împotriva unei legi privind cetăţenia indiană şi...276

25 feb 00:00MapamondJulian Assange a pus în pericol surse care au ajutat Occidentul, afirmă un avocat al SUA

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost inculpat în SUA nu pentru că a dezvăluit informaţii sensibile pentru...262

Sănătate
25 feb 00:00SănătateCum să limitezi gustările nesănătoase atunci când ești obosit

Deciziile noastre privind alimentația nu sunt mereu cele mai potrivite atunci când ne simțim obosiți și pare că...277

25 feb 16:48SănătateUn ou, consumat pe zi, nu crește riscul de boli de inimă

Sunt bune ouăle sau nu pentru sănătatea noastră cardiovasculară? Răspunsul la această întrebare a fost mereu...354

25 feb 00:00SănătateDependența de sport crește riscul de alcoolism

Se spune că un viciu îl atrage pe următorul, iar, potrivit celor mai noi cercetări, acest lucru este valabil și în...316

25 feb 00:00SănătateCele mai eficiente metode contraceptive

Bolile cu transmitere sexuală (BTS) se referă la afecțiunile care se transmit de la o persoană la alta prin contact...276

25 feb 00:00SănătateCe impact are poluarea asupra organismului

Pe măsură ce încălzirea globală își face, din ce în ce mai pregnant, simțită prezența, aerul pe care îl...288

25 feb 16:37SănătateCoronavirus: Italia anunţă al cincilea deces în nordul ţării şi 219 cazuri confirmate; mijloace de transport blocate

O a cincea persoană a decedat în Lombardia, în nordul Italiei, după ce a fost infectată cu coronavirus, în timp ce...465

25 feb 16:37SănătateCOVID-19: UE lucrează pe toate fronturile - 232 milioane de euro pentru eforturile globale de combatere a epidemiei

Comisia Europeană acționează fără încetare pentru a sprijini statele membre ale UE și a consolida eforturile...371

25 feb 16:37SănătateDecizie extremă de teama coronavirusului: O universitate din România suspendă cursurile din cauza numărului mare de studenți italieni

Cursurile Universității de Vest „Vasile Goldiș”din Arad sunt suspendate preventiv, de luni, din cauza numărului...419

25 feb 16:37SănătateSFATURILE Ministerului Sănătății: Cum te aperi de Coronavirus, cum se transmite și care sunt simptomele

Au aterizat duminică în România primele avioane cu pasageri veniți din Italia, unde 11 orașe se află în...1353

25 feb 16:38SănătateVeste bombă a experților: Coronavirusul NU a apărut în piaţa de pește din Wuhan

Analiza genomică pe baza a 93 de mostre ale noii tulpini de coronavirus a arătat că virusul nu provine din piaţa de...2661