REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.8° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
16.8° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

Mitul Dubaiului se prăbușește: economie la pământ, fără turiști, cu o atmosferă de tip „oraș fantomă”

Mitul Dubaiului se prăbușește: economie la pământ, fără turiști, cu o atmosferă de tip „oraș fantomă”

Robert NENCIU 7 mai 2026 | 00:00 799

Criza din Orientul Mijlociu a făcut ravagii în Dubai. Investitorii au intrat în panică deoarece numărul de turiști a scăzut dramatic, informează Mediafax. Autoritățile încearcă să ia măsuri pentru a reduce efectele crizei.

Mitul Dubaiului se prabuseste: economie la pamant, fara turisti, cu o atmosfera de tip „oras fantoma”

Economia din Dubai a fost puternic afectată de scăderea numărului de vizitatori. Sectorul turistic este cel mai afectat. Acesta se confruntă cu o recesiune accentuată, companiile avertizând asupra unei atmosfere de „oraș fantomă”, potrivit Express.

Noile statistici de la Aeroporturile din Dubai arată că traficul de pasageri a scăzut semnificativ în primul trimestru al anului, cu cel puțin 2,5 milioane de pasageri în minus față de aceeași perioadă din 2025. În martie s-a înregistrat o scădere dramatică de 66%, deoarece mulți călători au evitat regiunea Golfului ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu.

Într-o încercare de a restabili încrederea, Autoritatea Aviației Civile din Emiratele Arabe Unite a anunțat că toate restricțiile privind călătoriile aeriene introduse în timpul crizei au fost ridicate. Prin intermediul unui comunicat, oficialii au transmis că decizia a urmat unei „evaluări cuprinzătoare a condițiilor operaționale și de securitate”.

Cu toate acestea, investitorii și angajații din turism spun că redresarea ar putea dura ceva timp. Angajata unui hotel din Dubai a vorbit despre o scădere bruscă a afacerilor.

„Lucrurile au încetinit destul de mult timp de câteva săptămâni. Avem nevoie ca oamenii să se întoarcă”, a spus ea.

Un vizitator a descris terminalele în mod normal aglomerate de la Aeroportul Internațional Dubai ca fiind „goale” asemănătoare cu „orașele fantomă”.

Doar 51 din 90 de transportatori aerieni și-au reluat operațiunile pe aeroporturile din Dubai. Impactul este resimțit și de alte afaceri care au redus locurile de muncă și se confruntă cu o scădere a încrederii investitorilor.

Dubaiul, cunoscut drept un centru global stabil, încearcă să-i liniștească pe locuitori și vizitatori. Numeroase imagini cu liderii săi, mesaje publice și steaguri au împânzit orașul. În plus, autoritățile speră că ridicarea restricțiilor de călătorie va încuraja vizitatorii să se întoarcă.

Bucătarii din Dubai îşi adaptează meniurile şi reduc oferta de preparate, după ce războiul cu Iranul a perturbat lanţurile de aprovizionare şi a crescut costurile ingredientelor importate, de la tomatillo la fructe de mare premium, transmite Reuters.

Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a anunţat luni că a interceptat trei rachete provenind din Iran deasupra apelor teritoriale ale ţării, în timp ce o a patra rachetă a căzut în mare. Acestea sunt primele interceptări de rachete de când EAU şi-au declarat spaţiul aerian liber de ameninţări pe 9 aprilie, ceea ce a coincis cu începutul armistiţiului dintre SUA şi Iran, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca il lasi la 96.500 pe semestru il iau.
3
2
Vor veni în r*mânia la muncă!
6
0
Vand apartamente Dubai. Convenabil. Vand locuri la universitatea americana din Dubai. convenabil 97.000 dolari pe an scolar. Convenabil pentru cine a furat de la Stat.
6
0