REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Vin., 16 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7614
13.7° Constanța Vineri, 16 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7614
 

Noile preţuri la lemnele de foc. Decizie de ultimă oră a guvernului

Noile preţuri la lemnele de foc. Decizie de ultimă oră a guvernului

Virgil STOIAN 5 octombrie 2022 | 13:48 917

Guvernul adoptă miercuri decizia de plafonare a prețurilor la lemnele de foc, brichete de lemn şi peleţi. Veşti bune pentru cele 3 milioane de gospodării din România care folosesc încălzire pe lemne.

 

Noile preţuri la lemnele de foc. Decizie de ultimă oră a guvernului

„O decizie așteptată de milioane de români. Astăzi guvernul va adopta decizia de plafonare a prețurilor la lemnele de foc. E o decizie așteptată de peste 3 milioane de oameni. De fapt, sunt 3 milioane de gospodării care folosesc lemnul de foc. În acest sens, vom decide ca prețul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metrul cub, la 1500 de lei pe tonă la brichetele de lemn și la 2000 de lei la peleți”, a anunțat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern.

Premierul a precizat că prețurile includ TVA.

„E o măsură discutată. O aprobăm azi, astfel încât să avem un sistem de măsuri care să sprijine pe toți românii să treacă cu bine iarna care vine”, a conchis Nicolae Ciucă.

130.000 de metri cubi de lemn de foc, trimise ca ajutor Republicii Moldova

România va trimite Republicii Moldova, ca ajutor, 130.000 de metri-cubi de lemn de foc, prin intermediul Romsilva.

„Ținând cont de situația în care se găsește Republica Moldova în ceea ce privește asigurarea resurselor energetice și în deplină solidaritate cu cetățenii din Republica Moldova, aprobăm un ajutor de lemne de foc în cantitate de 130.000 de metri cubi”, a mai anunțat premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței Executivului.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a precizat că propunerea a fost agreeată cu ocazia vizitei președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în România.

„În urma discuțiilor care au avut loc cu ocazia vizitei dnei președinte a Republicii Moldova s-a discutat această nevoie a Republicii Moldova de a fi sprijinită. Putem, prin Romsilva, să acordăm acest sprijin”, precizează Tanczos Barna, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere