REPLICA ONLINE CONSTANTA

10° Constanța Vin., 6 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7635
10° Constanța Vineri, 6 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7635
 

O elevă de 15 ani, drogată și violată de patru colege, după ce a fost sechestrată

O elevă de 15 ani, drogată și violată de patru colege, după ce a fost sechestrată

A.F. 12 mai 2023 | 20:59 5701

O petrecere într-un club din Râmnicu Vâlcea s-a finalizat cu arestarea a patru eleve de liceu. O fată, colegă cu ele, în vârstă de 15 ani, le acuză că au drogat-o, apoi au sechestrat-o și au violat-o.

O eleva de 15 ani, drogata si violata de patru colege, dupa ce a fost sechestrata

Fapta s-a consumat în urmă cu mai bine de două săptămâni, la finele lunii aprilie 2023, dar informații despre teribila poveste au apărut în spațiul public abia în cursul acestei săptămâni.

Potrivit acestora, distracția din clubul vâlcean s-a mutat în casa unei dintre elevele de liceu. Doar că aici adolescenta de 15 ani a fost sechestrată de colegele sale. Drogată, fata a fost agresată sexual, anunță adevarul.ro.

Când a ajuns acasă, victima a povestit părinților întregul coșmar pe care l-a trăit, iar aceștia au depus imediat o plângere penală la Poliție. Apoi au cerut Inspectoratului Școlar Vâlcea ca fiica lor să fie transferată la un alt colegiu din Râmnicu Vâlcea.

Cauza complexă a fost preluată de la Poliția Râmnicu Vâlcea de către DIICOT Vâlcea

Fiind vorba la mijloc despre consum / trafic de droguri, cauza complexă a fost preluată de la Poliția Râmnicu Vâlcea de către DIICOT Vâlcea.

Între timp, cele patru agresoare au fost arestate preventiv. Tribunalul Vâlcea a prelungit mandatul de arestare până în data de 6 iunie 2023. Tinerele au contestat decizia la Curtea de Apel Pitești, care în cursul acestei săptămâni a respins solicitarea inculpatelor.

Pe surse am aflat că nu toate persoanele implicate în acest straniu caz învățau la același colegiu cu victima, iar cel puțin una dintre acestea practică artele marțiale de mai mulți ani. Potrivit unor informații, o parte dintre fete ar fi fost colege mai mari.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
Uniforma urgenta elevilor de la cls I la cls XXII
3
0
Ce surpriza ! Violenta si infractiunile clasei politice din ultimii 33 de ani sunt copiate in primul rand de multi dintre copii de azi; nu suntem numai o societate esuata suntem si una bolnava; nu cred ca trebuie interzis tinerilor sa merga in cluburi chiar si la 15 ani dar ar trebui sa li se interzica alcoolul care este o toxina si da rapid dependenta puternica; solutia este crearea unei societati cu valori si comportamente normale in care cei care le incalca sa fie pedepsiti si sa intre in procese eficiente de recuperare care lipsesc acum; problema este ca conducerea societatii este confiscata de analfabeti si infractori de 75 de ani
2
0
Moralitatea nu a fost niciodata la nivel ridicat in tara asta. Dupa schimbarea sefului Ceausescu cu sistemul securistoid actual,s-a produs o mai mare decadere morala la cei maturi in primul rand,mai apoi la tinerii care nu prea au modele sanatoase .
4
0
Parenting modern, politie care nu este politie, lipsa de valori morale, promovarea becalismului, a manelismului si a aurismului duc doar catre astfel de rezultate. Nimic intamplator.
5
0
parintii au fost tot asa, ce se naste din miau, mananca chit!
6
0
Parintii victimei dar si ai agresoarelor poarta o mare parte din vina. Ce cauta o eleva de 15 ani in club? Ea trebuia sa fie acasa la orele 20. La fel si celelalte 4 fete chiar daca unele nu mai erau minore. Erau eleve. Aici se ajunge cu parenting ul modern. Sau poate ca asa inteleg sa si educe fetele unii parinti. Le lasa n club in speranta ca le va viola unul gen Dan Diaconescu si apoi fac bani din santaj. Parlamentarii dau tot felul de legi aberante. Ar fi necesara si o lege dreapta care sa le interzica minorilor de pana in 21 ani alcoolul si accesul in cluburi. Aceasta lege nu a fost necesara pana acum intrucat parintii faceau reguli bune pentru copii lor si luau si masuri daca regilile erau incalcate. Asta inseamna educatie in familie. Copilul invata astfel ca societatea are legi si ele trebuie respectate altfel exista consecinte. Acum parintii se duc la scoala ca sa i certe pe profesorii care incearca sa faca educatie loazelor fara 7 ani de acasa. Poate doar politia sa i educe.
12
2
r*mânia Educata a Prostanacului care vorbește greu si gândește cum vorbește așa zisul profesor de fizica K.Johanis.
11
2