REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

O unitate militară din Constanța cumpără birotică de la firma unui spion condamnat pentru delapidarea SIE

O unitate militară din Constanța cumpără birotică de la firma unui spion condamnat pentru delapidarea SIE

Replica API 31 iulie 2018 | 09:33 1693

Contracte de zeci de milioane de euro cu statul

Contracte de zeci de milioane de euro cu statul

Ministerul Apărării Naționale cumpără produse de birotică și papetărie de la două firme abonate la contracte cu statul, ambele cu un trecut extrem de interesant. Una dintre ele apare în rechizitoriile DNA ca făcând parte din gruparea infracțională coordonată de fostul deputat PSD fugit din țară Sebastian Ghiță. Cealaltă a fost înființată de un fost spion, condamnat după ce a delapidat Serviciul de Informații Externe (SIE).

Unitatea Militară 01227 Constanța a încheiat pe 10 iulie un contract privind achiziția de produse de birotică și papetărie, în valoare totală de 610.414,98 lei, fără TVA. Banii vor fi împărțiți de două firme bucureștene, DNS Birotica SRL și Office&More SRL. DNA Birotica are ca domeniu de activitate comerțul cu amănuntul al ziarelor și articolelor de papetărie și a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 32.876.363 lei și un profit net de 2.750.585 lei, cu 41 de angajați, precum și datorii de 7.126.332 lei. La rândul său, Office&More are ca domeniu de activitate comerțul cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc și a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2.401.940 lei, un profit net de 319.296 lei, cu doar doi angajați, dar și datorii de 587.542 lei.

DNS Birotica SRL este deținută de Ștefan Dobrin, Camelia Dobrin și Vasile Dobrin, primul fiind și administratorul firmei. DNS Birotica este una din cele 54 de firma pe conturile cărora a pus DNA sechestru, întrucât face parte din rețeaua coordonată de fugarul Sebastian Ghiță. Firma a primit în acea perioadă, dar și ulterior fugii fostului deputat PSD din țară, sute de contracte cu statul, în valoare totală de aproape 40.000.000 de euro.

Mii de contracte cu statul

Office&More SRL este mult mai mică decât DNS Birotica, dar are o poveste și mai interesantă. Firma a beneficiat și ea de aproape 1.500 de contracte cu statul, dar în valoare mult mai mică, respectiv 500.000 de euro. Office&More SRL are acum ca unic asociat și administrator pe Dumitru Urduban, personaj necunoscut mediului de afaceri. În septembrie 2008, Urduban a preluat părțile sociale din Office&More de la unul din fondatorii firmei, Vasile Ninel Sfichi. Și acesta din urmă este un personaj neștiut mediului de business, dar povestea sa este pur și simplu spectaculoasă. Vasile Ninel Sfichi a înființat Office&More SRL pe 13 aprilie 2006, împreună cu Ionuț Nicu Pîrvan, cel care avea să se retragă și el ulterior, în favoarea actualului patron, Dumitru Urduban. Într-un dosar înregistrat pe 12 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Militar București, pe materia penal și având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției, având ca parte civilă în proces Serviciul de Informații Externe (SIE), apare și numele lui Vasile Ninel Sfichi, plutonier adjunct în SIE, trimis în judecată pentru delapidarea serviciului. Fostul spion și-a recunoscut vina și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, 90 de zile muncă în folosul comunității, returnarea sumei de 10.000 lei și plata cheltuielilor de judecată.

Fostul spion a recunoscut că a delapidat SIE

Iată și cum sună hotărârea Tribunalului Militar București în dosarul în care a fost condamnat pentru delapidare fostul spion SIE, patron de firmă cu mii de contracte cu statul:

”Tip solutie: Condamnare cu acord de recunoaştere

Solutia pe scurt: În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. pr. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti cu inculpatul plt. adj. rez. SFICHI VASILE - NINEL, fost în cadrul Serviciului de Informații Externe, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în formă continuată, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art.35 alin. 1 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 883/P/2015, în sensul că: În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. rap. la art.480 alin.4 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul plt. adj. rez. SFICHI VASILE - NINEL la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 295 alin. 1C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 94 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune București. În baza art. 93 alin. 2 C.pen. impune inculpatului să execute, pe durata termenului de supraveghere, următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței de judecată. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sectorului 4 București pe o perioadă de 90 (nouăzeci) de zile. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului că nerespectarea măsurilor de supraveghere dispuse ori comiterea unei noi infracţiuni, are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. PE LATURĂ CIVILĂ În baza art. 486 alin. (1) C.pr.pen. ia act că în cauză între inculpatul plt. adj. rez. SFICHI VASILE - NINEL s-a încheiat un acord de mediere cu partea civilă Serviciul de Informații Externe, prin care s-au prevăzut următoarele: - Cheltuielile de judecată ocazionate cu procesul penal din cadrul acestui dosar vor fi suportate exclusiv de către plt. adj. rez. SFICHI VASILE NINEL; - Inculpatul plt. adj. rez. SFICHI VASILE – NINEL va achita părții civile Serviciul de Informații Externe suma de 10.000 lei până la data de 31.12.2017, în contul deschis de SIE anume la CEC Bank. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.06.2017”.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
vom vedea ce vor zice autoritatile statului dupa cercetari
2
0
Si acum gata o sa se faca ordine in structuri!Ei as,sa ma anuntati si pe mine cand ati gatat!
2
1
LA PUSCARIE PE VIATA SI CINFISCAREA AVERII ! HOTII AU FURAT ROMANIA !
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108