Peste 100 de puşcăriaşi de la Poarta Albă vor pleca acasă de Sărbători! Iată ce primesc cei care rămân
Peste 100 de puşcăriaşi de la Poarta Albă vor pleca acasă de Sărbători! Iată ce primesc cei care rămân
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProgram
Program
Sărbătoarea Crăciunului reprezintă o perioadă de mare încărcătură emoţională. Pentru că sărbătorile de iarnă vin şi pentru persoanele aflate în spatele gratiilor, deţinuţii încarceraţi în Penitenciarul de la Poarta Albă vor avea, de Crăciun şi Revelion, un regim special. Aceştia vor avea parte de un meniu festiv, cu produse tradiţionale de sezon. Mai mult, 130 de deţinuţi au obţinut permisii pentru a petrece sărbătorile cu familia. „În luna decembrie, un număr de aproximativ 109 de deţinuţi vor beneficia de recompense de a părăsi penitenciarul cu ocazia Crăciunului şi a Revelionului”, a declarat Lacrămioara Purice, reprezentant al Penitenciarului Poarta Albă. Numărul zilelor în care aceştia vor sta acasă diferă în funcţie de comportamentul fiecăruia. Astfel, cei mai „cuminţi” dintre deţinuţi vor beneficia de 5 zile libere, apoi vin cei cu 3 zile libere, în timp ce unii se vor bucura doar de 24 de ore de permisie. Comisia de recompensare a Penitenciarului Constanţa Poarta Albă a acordat permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile unui număr de 71 deţinuţi. Aceştia vor beneficia de această recompensă pe perioada lunii decembrie 2016.
Pentru permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile au fost înaintate 38 de propuneri ale comisie din cadrul penitenciarului către Administrația Națională a Penitenciarelor în vederea analizării și aprobării, după caz a acestora. Cu privire la solicitările de vizită intimă de la începutul lunii până în prezent au fost programate și s-au efectuat un număr de 16 vizite intime cu durata atât de 3 ore, cât și de 48 ore (după caz). Nu s-a înregistrat o creștere a solicitărilor față de alte luni ale anului. Un număr de 436 de deținuți care vor rămâne încarcerați vor putea beneficia de un pachet suplimentar din partea rudelor sau o vizită. Pachetul suplimentar constă în 10 kg alimente, 6 kg fructe sau legume și 20 l apă sau suc, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al penitenciarului. Persoanele custodiate în Penitenciarul Constanța Poarta Albă vor beneficia de meniu festiv cu preparate tradiționale pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News