REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Peste 2 tone de medicamente din România au ajuns joi seară la Spitalul de pediatrie din Cernăuţi

Peste 2 tone de medicamente din România au ajuns joi seară la Spitalul de pediatrie din Cernăuţi

Replica API 5 martie 2022 | 00:00 422

Un camion cu peste două tone de medicamente donate de autorităţile române a ajuns, joi seară, la Spitalul de copii din oraşul ucrainean Cernăuţi.

Directorul medical al unităţii medicale, neurochirurgul pediatric Aurel Roşca, a declarat că donaţia este extrem de importantă după ce livrările de medicamente au fost sistate ca urmare a războiului din Ucraina, scrie Agerpres.

"Până a sosi războiul, aveam în plan să procurăm medicamente, ca în tot anul, dar după sosirea războiului s-a oprit toată livrarea. Nu putem să cumpărăm din bazele mari, din Kiev, Harkov. Nu mai avem legătură, nu mai putem aduce de acolo. Toate rezervele care sunt majoritatea pleacă în zona de conflict. Acest ajutor este un mare avantaj", a afirmat medicul Aurel Roşca.

El a precizat că în cutii se află şi medicamente necesare pentru tratamentul copiilor care suferă de cancer.

Donaţia a fost făcută de reprezentanţi ai administraţiei locale din Hunedoara şi Spitalul Municipal Hunedoara, medicamentele fiind descărcate în prezenţa consulului general al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu.

"Este foarte important acest ajutor, pentru că acest spital găzduieşte toată regiunea Cernăuţi. Aici sunt săli de operaţii de neurochirurgie. Pentru noi, acest spital este foarte important. (...) Mă bucur că România a răspuns 'prezent'. Mulţumim celor de acasă pentru tot sprijinul acordat", a spus Irina-Loredana Stănculescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272