REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
15.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Peste 20.000 de persoane au murit de COVID-19 în Ungaria de la începutul pandemiei

Peste 20.000 de persoane au murit de COVID-19 în Ungaria de la începutul pandemiei

Replica API 30 martie 2021 | 00:00 926

Peste 20.000 de persoane au murit din cauza consecinţelor infectării cu coronavirus în Ungaria, care este lovită de un puternic nou val de îmbolnăviri cu COVID-19, relatează DPA, citată de Agerpres.

Numărul deceselor de la începutul pandemiei a crescut cu 189 luni, ajungând la 20.161, a anunţat Comitetul de Criză din Ungaria.

Cu aproape 10 milioane de locuitori, Ungaria are una dintre cele mai ridicate rate de decese cauzate de COVID-19 raportat la populaţie.

Autorităţile au raportat luni 7.263 de infectări, adăugând că 12.291 de persoane sunt tratate în prezent în spital, iar 1.497 sunt conectate la aparate de oxigen.

Numărul ridicat de pacienţi în spitale a adus sistemul de sănătate în pragul colapsului. Există indicii că unităţi de terapie intensivă concepute pentru opt pacienţi ajung să fie ocupate şi de până la 40 de bolnavi, a declarat la postul de televiziune ATV directoarea adjunctă a Uniunii Medicilor, Judith Toth.

Vârsta medie a pacienţilor în stare gravă este de asemenea în scădere, din cauza noilor variante ale virusului, mai contagioase. "În unele spitale, persoanele între 65 şi 70 de ani nu pot fi conectate la ventilatoare din cauză că unităţile de terapie intensivă sunt deja ocupate de pacienţi tineri", a spus ea.

Conform portalului de ştiri 444.hu, rata de incidenţă a infectărilor la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni a fost de 1.197.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Prea putini...sper sa se poata mai mult !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272