REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 17 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7615
10.1° Constanța Sâmbătă, 17 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7615
 

Ploaia a întrerupt cea de-a doua seară a Festivalului „Mamaia”, dar concursul continuă. Spectacolul „Tradiția ne unește” a fost reprogramat pentru 28 august

Ploaia a întrerupt cea de-a doua seară a Festivalului „Mamaia”, dar concursul continuă. Spectacolul „Tradiția ne unește” a fost reprogramat pentru 28 august

Robert NENCIU 28 august 2026 | 07:17 1149

Cea de-a doua seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2026 a început în Piațeta Perla din Mamaia în atmosfera specifică unui mare eveniment dedicat folclorului românesc. Înainte ca ploaia să impună oprirea spectacolului, opt dintre cei zece concurenți programați în cadrul celor două secțiuni ale concursului – Secțiunea Soliști vocali și Secțiunea Soliști instrumentiști – au urcat pe scenă, demonstrându-și talentul, virtuozitatea și măiestria artistică în fața publicului și a juriului de specialitate.

Ploaia a intrerupt cea de-a doua seara a Festivalului „Mamaia”, dar concursul continua. Spectacolul „Traditia ne uneste” a fost reprogramat pentru 28 august

Prestațiile concurenților au fost atent urmărite de juriul Festivalului, format din personalități cu experiență și autoritate în domeniul folclorului: Elise Stan – președinte, Doina Ișfănoni, Valentin Marin, Daniela Gibescu, Tatiana Hilca, Șerban Gheorghiu și Loredana Streche. Juriul va avea dificila misiune de a desemna câștigătorii celor două secțiuni, în urma evaluării prestațiilor artistice.

Programul artistic „Tradiția ne unește”, susținut de Paul Surugiu Fuego și invitații săi – Andreea Voica, Deian Galetin, Niculina Stoican, Viorica Macovei, Ionuț Fulea, Cornelia și Lupu Rednic, Gabriel Nebunu și Ramona Bădescu, nu a mai putut fi prezentat în această seară.

Ploaia a intrerupt cea de-a doua seara a Festivalului „Mamaia”, dar concursul continua. Spectacolul „Traditia ne uneste” a fost reprogramat pentru 28 august

Spectacolul a fost reprogramat pentru vineri, 28 august 2026, când publicul este așteptat în Piațeta Perla pentru seara finală a Festivalului.

Gala premiilor și o seară dedicată virtuozității

Ultima seară a Festivalului va reuni pe aceeași scenă Gala de decernare a premiilor și Trofeului Festivalului, precum și programul „Virtuozitate și excelență artistică”.

Pe scena din Piațeta Perla vor urca ansamblurile „Brâulețul”, „Constantin Arvinte”, „Izvorașul” și „Baladele Deltei”, alături de soliști și invitați precum Aneta Stan, Elena Plătică, Andreea Feraru, Ștefania Șirin Narenji, Cătălina Alexa, Marilena Bordianu, Matilda Pascal, Ștefan Cigu, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Simona Mazăre, Andrei Bălan, Andrei Liță, Angelica Stoican, Emilia Dorobanțu, Marian Medregoniu, Ion Urdeș, Alice Ghile, câștigătoarea Trofeului ediției 2025, Nedyalko Nedyalkov din Bulgaria și Stelu Enache & Ovidiu Lipan Țăndărică Project.

Ploaia a intrerupt cea de-a doua seara a Festivalului „Mamaia”, dar concursul continua. Spectacolul „Traditia ne uneste” a fost reprogramat pentru 28 august

Acompaniamentul muzical al Festivalului este asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu Cezar Cazanoi – dirijor, Elena Plătică – solistă și Ștefan Coman – coregraf.

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” este organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, și readuce în centrul atenției cântecul și dansul popular românesc, una dintre cele mai importante expresii ale patrimoniului cultural național.

Ploaia a intrerupt cea de-a doua seara a Festivalului „Mamaia”, dar concursul continua. Spectacolul „Traditia ne uneste” a fost reprogramat pentru 28 august

Persoanele care dețin bilete valabile pentru ziua de 27 august vor putea utiliza aceleași bilete pentru accesul la festival în data de 28 august.

Biletele pot fi achiziționate: De la casieria mobilă din Piațeta Perla, între orele 15:00–20:00; De la casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, după programul 09:00–19:00, Online, prin iabilet.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de ce nu folosesc teatrul de vara soveja pana il reabiliteaza pe cel de la perla ?
3
0
Chitac a promis va va reabilita teatrul de vara odata cu stadionul Faru. Adica in 2050
5
0
Suntem de râsul lumii am avut ditamai teatru de vară acoperit cu prelată și special făcut pentru așa evenimente și noi facem în locații încropite ca ultimii oameni de pe pământ într-o piațetă expuși la ploaie și vânt nu mai zic și de locația din parcul tăbăcăriei degeaba spunem ca am evoluat dar am evoluat în rău față de cum a fost la cultură
7
0