REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Poliţiştii locali au 'săltat' de pe stradă doi drogaţi!

Poliţiştii locali au 'săltat' de pe stradă doi drogaţi!

Replica API 17 iulie 2018 | 00:11 344

Poliţiştii locali constănţeni raportează tot mai des speţe diferite de “clasicele” amenzi aplicate şoferilor care parchează neregulamentar ori pentru cerşetorie. De dată recentă, poliţiştii locali au depistat un copil pierdut, iar în cursul zilei de luni, 16 iulie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, care se ocupau cu siguranța publică în zona străzii Ștefan cel Mare, au sesizat faptul că două persoane de sex masculine, cu vârsta de aproximativ 30 de ani au devenit agitați la vederea lucrătorilor instituției.

Tinând cont de faptul că persoanele în cauză erau într-o stare euforică s-a procedat la legitimarea acestora și efectuarea unui control corporal, ocazie cu care asupra acestora au fost gasite substanțe cu efect psihoactiv. În speță s-au întocmit actele premergătoare în vederea înaintării dosarului de cercetare penală către BCCO Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
SA-MI BAG PULA IN MILITIA LOCALA , NATIONALA SI INTERNATIONALA, SA VA DAU LA MUIE SI SA VA IAU NATIA COPIII SI INIMA IN PULA MILITIENI BORATI GARCEA IMPUTITI SI STOARFE DE GABORI CE SUNTETI ! BOILOR ! SA CRAPATI TOTI CA ALA IN CARE A DAT CANCERU FUTU-VA RASA IN CUR DE SECURISTI CACATI MILITIENI IMPUTITI CE SUNTETI ! SA VA IA TOTI TIIGANII GFATU CU SISU RUGINIT SI SA VA DE ALA MUIE IN CAPATANA DUPA CE VA TAIE! SI SA VA FUTA COPIII IN CUR CACATILOR ! AMIN!
3
3
asa este...drogatul LAZAR, din Cernavoda,este clientul fidel al doamnei. "..cracanata."..de la marele magazin al cartierului I.D.Chirescu...aici acest drogat,sta zi si noapte...i se asigura din greu cele necesare,plus bautura...daca vrei sa fii client fidel al .."cracanatei" trebuie sa consumi..alfel te scoate de pe lista ...marelui caiet...aici circul este la el acasa.nu stiu cum pot supravietui vecinii dnei..."cracanata"...probabil sunt abonatii..."marelui caiet"""
4
1
Nu are ce face locala,cel mult sa-i ia dupa strazii ,auntind ambulanta,trebuie sa ia masuri in primul rind familia si in al doilea rind organele de specialitate ale politiei romane ,BCCO.
2
1
Sunt multi tineri care se drogheaza si in Cernavoda,nu sunt vazuti de politia locala ,exp.LAZAR din cartierul I.D.CHIRESCU ,ziua in amiaza mare iti face tratamentul la coltul strazii sau in parc unde mai sunt copii.Cum isi justifica politistii locali salariile fabuloase???prin care actiuni; de fumat, de baut cafele .....nimeni nu vede nimic ?????? SOS !!!!!!!!!!
7
3
TU ESTI MARIA. RAMANE VALABIL CE TI AU TRANSMIS CEI DE DINAINTE.
3
1
SA TI - O SUGA PAMANTUL
2
2
Care sunt substantele cu efect psihoactiv,prenandezul? Se vede ca sunt militienii pulii,in actul de constatare se trece ''o substanta de culoare... cu miros... '' urmand ca apoi in urma expertizei sa se stabileasca despre ce substanta este vorba! Vezi Dogarule ca munca de politie nu seamana cu rutiera,prost management, activitate si lucratori neprofesionisti sa folosesc un termen mai bland!
4
6
Sa sugeti pula la toti dilari din mangalia
4
7
datile putere si o sa vedeti mai multe scoate-ti de la primarii
2
2
Hei DIICOT!!! Atentie Droguri Mangalia!!!Sa vina Politia BCCO si DIICOT la Mangalia! E jale cati dealeri sunt in Acest oras. Dealerii principali ai Mangaliei: unu zis Verde , fratii Lepadatu Marian si Lepadatu Vio zisi fratii Gibonu Jepat , neamu lu Florin Buruiana Manka , Rufat , Cristi Muia , Chivu Razvan zis Chivake , Florin Ragabeja , Pepino , Vapor , Tamer atat in Mangalia cat si prin Germania , Posmag Alexandru , Symon Mocanu , Adi Grasu , fratii Martonfi Andrei si Martonfi Alex , Copilu ala de pe fb Jonas Niky , tiganii de pe str. Sirenei Albatros si multi altii!!!
8
3
Maria fata,esti si tu din cele care se drogheaza sau esti chiar proasta???
12
4
Ce treaba are ce ai spus tu, cu articolul asta?
15
3
Imi placi pentru ca desi stii ca esti proasta, nu ti e teama s o arati. Bv, fata!
19
3
Politistii locali trebuie sa se legitimeze cand abordeaza cetatenii si sa spuna in temeiul carei legi o fac!?????
5
18

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272