PREGĂTIRI. Ca să nu rămânem înzăpeziţi şi fără curent, ca anul trecut, preşedintele CJC s-a răţoit la reprezentanţii ENEL şi DRDP
PREGĂTIRI. Ca să nu rămânem înzăpeziţi şi fără curent, ca anul trecut, preşedintele CJC s-a răţoit la reprezentanţii ENEL şi DRDP
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrefectul județului Constanța, Ioan Albu, și președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu au prezidat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la care au participat reprezentanți ai tuturor structurilor decentralizate ale Statului. Mai precis au fost cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, de la Serviciul de Ambulanță Județean, Jandarmeria, Inspectoratul de Poliție Județean, CNADNR, RAJDP, ENEL, RAJA, dar și alte structuri. Ședința care a avut loc joi, 2 noiembrie a.c., a avut ca principal subiect situația pentru sezonul rece.
Țuțuianu i-a luat la rost pe reprezentanții ENEL, DRDP. Cel mai șifonat a fost reprezentantul ENEL, Nicolae Dima, care a fost certat de șeful CJC pe motiv că în anul precedent coordonarea și comunicarea din partea instituției respective a fost deficitară și că nu s-a intervenit prompt pentru a debloca problemele. Mai precis, peste 100 de sate au fost private de curent în timpul codurilor din luna ianuarie, lucru care a condus și la lipsa apei potabile și a căldurii, asta fiindcă stațiile de pompare aveau nevoie de curent electric.
De asemenea, reprezentantul DRDP, dar și șeful CNADNR au fost certați de Țuțuianu pentru absenteismul de la ședințele anterioare, fiind trimis de fiecare dată câte un alt reprezentant al instituției. Aurelian Drogeanu de la DRDP a susținut că va exista o colaborare bună, ca și până acum, în timp ce șeful CJC i-a spus că speră ca să nu fie ca și până în prezent, ținând cont că a fost o comunicare deficitară în trecut.
VIDEO -
ISU a punctat că este pregătităt pentru iarnă, și, mai mult, are în plus un camion față de numărul de utilaje de acum un an de zile.
Pe de altă parte, CNADNR spune că are un număr de 19 freze în momentul actual față de cele 10 de anul trecut. Practic, au fost achiziționate 9 freze de ultimă generație, după cum a precizat Marian Dima.
VIDEO -
Lucian Lungoci, de la RAJDP, a punctat că are 70 de utilaje pregătite pentru sezonul rece, iar DRDP i-a acordat 8 freze, iar acum are un total de 12. Are contractul pentru combustibil încheiat până în luna aprilie, pentru a nu se mai întâmpina problemele de anul trecut. 243 de persoane vor asigura buna desfășurare a acțiunii de deszăpezire în orice situație. De asemenea, are o rezervă de 16 utilaje ce vor fi închiriate în caz de situație de forță majoră.
Comisarul-șef Constantin Dancu a vorbit deschis și a făcut mai multe propuneri către instituții.
VIDEO -
Claudia CORBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News