REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
5.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Preşedintele turc Erdogan anunţă un "acord istoric" asupra Siriei după o întrevedere cu omologul său rus

Preşedintele turc Erdogan anunţă un "acord istoric" asupra Siriei după o întrevedere cu omologul său rus

Replica API 23 octombrie 2019 | 00:00 313

Recep Tayyip Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că s-a ajuns marţi la ''un acord istoric'' cu privire la Siria în timpul unei întrevederi avute cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Soci, în sudul Rusiei, informează AFP şi dpa.

"Astăzi, împreună cu Vladimir Putin, am încheiat un acord istoric pentru lupta împotriva terorismului, pentru integritatea teritorială şi unitatea politică a Siriei, precum şi pentru reîntoarcerea de refugiaţi" în Siria, a declarat Erdogan în timpul conferinţei de presă.

Turcia şi-a suspendat joi ofensiva în nord-estul Siriei împotriva forţelor kurde din Unităţile de Apărare a Poporului (YPG) în urma unui armistiţiu care expiră marţi la 19:00 GMT, menit să le permită acestor forţe să se retragă din zonele frontaliere.

Potrivit lui Erdogan, acordul convenit cu Putin, aliat al regimului de la Damasc, vizează în special sectoarele din nord-estul Siriei în care YPG sunt prezente, însă unde ofensiva turcă nu a ajuns înainte de a fi suspendată.

Chemată în ajutor de YPG, armata regimului sirian s-a desfăşurat în aceste zone, care se sustrăgeau de ani de zile controlului său.

Retragerea forţelor kurde care urmează să se încheie marţi seara vizează o zonă lungă de 120 de km între localităţile Tal-Abyad şi Ras al-Ain, principalele ţinte ale ofensivei turce, în sectorul central din nord-estul Siriei.

Fiind vorba de banda frontalieră la est şi la vest de acest sector, forţele YPG trebuie "să se retragă de acolo în termen de 150 de ore începând cu 23 octombrie orele 12:00 (09:00 GMT), mai departe de 30 de kilometri, cu armele lor", a afirmat Erdogan. "Fortificaţiile şi poziţiile organizaţiei vor fi distruse", a adăugat el. "După 150 de ore, patrule turce şi ruse vor începe să fie desfăşurate la 10 km profunzime în vestul şi estul zonei operaţiunii Izvorul Păcii. Teroriştii din Tal Rifat şi Minbej vor ieşi din această zonă cu armele lor", a adăugat el. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si-au dat mana si ucid in continuare !!! Muie lor cu mult cacat !!!
1
0
Doua mari foste imperii si-au dat mana.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920