Președintele turc Erdogan vrea măsuri pentru restricționarea accesului la arme în urma atacurilor armate din şcoli
Președintele turc Erdogan vrea măsuri pentru restricționarea accesului la arme în urma atacurilor armate din şcoli
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni că guvernul său va lua măsuri, în special restricţionarea accesului la arme de foc şi creşterea supravegherii online, după două atacuri armate mortale în şcoli, relatează AFP, conform Agerpres.
Opt copii în vârstă de 10 şi 11 ani şi un profesor au fost ucişi miercuri, când un tânăr de 14 ani a deschis focul într-o şcoală din regiunea Kahramanmaraş (sud).
Autorităţile au declarat că atacatorul, care a murit, achiziţionase cinci arme de foc şi era fiul unui fost ofiţer de poliţie, care a fost arestat.
Un alt atac, marţi, în regiunea Şanliurfa (sud-vest), a implicat un fost elev care a deschis focul într-un liceu înainte de a se sinucide la sosirea poliţiei.
"Vom implementa noi reguli legale pentru a limita deţinerea de arme", a declarat Erdogan după o întâlnire cu guvernul.
Pedepsele vor fi sporite pentru proprietarii de arme care nu îşi protejează corespunzător armele, în special atunci când minorii au acces la ele.
Erdogan şi-a anunţat, de asemenea, intenţia de a creşte supravegherea online, inclusiv prin utilizarea inteligenţei artificiale.
Pe de altă parte, autorităţile trebuie să acorde atenţie conţinutului legat de "violenţe şi decădere morală" de la televizor, a adăugat el, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.6° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)




