REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Prima Doamnă a SUA îşi cere scuze după ce i-a comparat pe hispanici cu "tacos"

Prima Doamnă a SUA îşi cere scuze după ce i-a comparat pe hispanici cu "tacos"

Replica API 12 iulie 2022 | 00:00 837

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, şi-a cerut scuze marţi după ce a folosit o formulare neinspirată prin care i-a comparat pe hispanici cu "tacos", mâncarea mexicană, informează AFP.

Jill Biden

"Prima Doamnă îşi cere scuze, cuvintele sale doreau doar să exprime admiraţia şi dragostea sa sinceră pentru comunitatea latino", a explicat pe Twitter purtătorul de cuvânt a Primei Doamne a SUA, Michael LaRosa.

Într-un discurs susţinut luni în Texas, soţia preşedintelui american a lăudat "diversitatea" populaţiei americane de origine hispanică, "la fel de diferită ca 'bodegas' din Bronx, la fel de frumoasă ca florile din Miami, la fel de unică precum 'tacos' de la micul dejun în San Antonio".

Pe lângă comparaţia cu "tacos" (mâncare tradiţională mexicană care constă din mici tortilla pe bază de porumb sau grâu, în care se pun diverse umpluturi şi care se pliază apoi, pentru a fi mâncate cu mâna, n.r.), care a stârnit imediat reacţii de respingere, Jill Biden a pronunţat greşit şi cuvântul "bodegas".

"Nu suntem tacos", a reacţionat Asociaţia Naţională a Jurnaliştilor Hispanici, cu sediul la Washington. "Nu ne reduceţi la stereotipuri", a adăugat asociaţia.

Numeroşi deputaţi conservatori au criticat-o pe Jill Biden, apreciind că mass-media progresiste s-ar fi dezlănţuit dacă o astfel de gafă ar fi venit din tabăra republicană.

"Nu este de mirare că hispanicii fug din Partidul Democrat!", a comentat Andy Biggs, deputat din statul Arizona.

Deplasarea lui Jill Biden în Texas avea ca obiectiv curtarea electoratului hispanic, tradiţional o componentă importantă a votului democrat. În decursul unui an, sprijinul pentru Joe Biden a scăzut de la 55% la 26% printre alegătorii de origine hispanică, potrivit unui recent sondaj Quinnipiac, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272