REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Prima ţară din UE care va ACCEPTA doar turişti COMPLET vaccinaţi

Prima ţară din UE care va ACCEPTA doar turişti COMPLET vaccinaţi

Replica API 12 iulie 2021 | 06:35 1151

Malta le va cere începând de săptămâna viitoare tuturor călătorilor să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19, a anunţat vineri ministrul sănătăţii din această ţară, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres și stiripesurse.ro.

Dovada vaccinării va fi obligatorie începând cu 14 iulie, a anunţat ministrul sănătăţii, Chris Fearne, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Începând de pe 14 iulie, orice persoană care soseşte în Malta trebuie să prezinte un certificat de vaccinare recunoscut: un certificat maltez, unul britanic sau unul al Uniunii Europene", a explicat el.

"Vom fi prima ţară din Europa care ia această măsură", a adăugat ministrul. Malta le cere în prezent numai călătorilor din Marea Britanie să prezinte dovada vaccinării, în timp ce vizitatorii din alte ţări europene pot intra cu un test PCR negativ.

Copiii care îşi însoţesc părinţii vor trebui să prezinte un test PCR, în timp ce copiii neînsoţiţi nu vor putea să călătorească în Malta.

Malta recunoaşte în prezent certificatul digital COVID al UE, cel britanic emis de National Health Service sau cele emise pe teritoriul său.

Noile condiţii de intrare au fost anunţate la câteva ore după ce Malta a raportat 96 de cazuri de coronavirus, a patra zi consecutivă în care numărul de cazuri s-a dublat în 24 de ore.

Majoritatea acestor cazuri sunt legate de călătorii de peste hotare, cu focare semnificative depistate în rândul studenţilor care vizitează Malta pentru a studia engleza ca limbă străină.

Şcolile de limbi străine vor fi închise temporar de miercuri, a spus Fearne.

În pofida creşterii numărului de cazuri, numai trei pacienţi sunt în prezent internaţi în spital, fapt prezentat de ministru ca o dovadă solidă a importanţei vaccinării.

Malta are cea mai ridicată rată de vaccinare din Europa, cu 79% dintre adulţi vaccinaţi cu ambele doze de ser anti-COVID şi 84% cel puţin cu una.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
du.te sosaca si spune.le ca.ti sint incalcate drepturile de ai infecta pe ceilalti!
1
0
Multa mUE.....
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212