REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.2° Constanța Joi, 9 Mai 2024
Anul XX Nr. 6724
13.2° Constanța Joi, 9 Mai 2024 Anul XX Nr. 6724
 

Primăria Constanța, plantare de arbuști la Școala 16

Primăria Constanța, plantare de arbuști la Școala 16

Virgil STOIAN 27 aprilie 2024 | 12:15 781

Pentru a marca Ziua Pământului, Primăria municipiului Constanța a organizat o activitate de plantare de arbuști ornamentali și arbori la Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” din Constanța, în cadrul programului Săptămâna Verde.

Primaria Constanta, plantare de arbusti la scoala 16

Au răspuns invitației de a se alătura acestei activități militari ai detașamentului 140 Expeditionary Air Wing aparținând Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, dislocați la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu începând cu această lună.

Elevii clasei a V-a B i-au ajutat pe militarii britanici sa înfrumusețeze curtea școlii cu zeci de plante. Cu dezinvoltura și curiozitatea specifice vârstei, copiii au exersat limba engleză și au adresat oaspeților o multitudine de întrebări pe tot parcursul activității de plantare.

Primaria Constanta, plantare de arbusti la scoala 16

După ce au terminat de plantat, partenerii britanici le-au prezentat copiilor detalii despre activitățile care se desfășoară în Marea Britanie în cadrul Săptămânii Verzi și le-au oferit acestora mici surprize care să le amintească de activitatea lor din domeniul aviației. Pentru că au fost atât de bine primiți de către cei mici, militarii britanici au promis că vor reveni curând pentru un meci de fotbal cu echipa școlii.

”Mulțumim colectivului profesoral și copiilor Școlii Gimnaziale nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” pentru primirea călduroasă și entuziastă, precum și militarilor britanici pentru implicarea în viața comunității locale!” au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212