rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 2 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Propunerea de interzicere a radarelor pe mașini neinscripționate, tot mai aproape de reușită

Propunerea legislativă care se referă la interzicerea montării radarelor pe autovehicule neinscripționate este tot mai aproape de reușită. Cursul acesteia a fost unul anevoios, dar, din câte se pare, inițiatorii nu s-au lăsat.

Mai exact, pe 14.09.2017 a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, iar pe 19.09.2017 a fost trimisă pentru aviz la Consiliul Legislativ, dar și pentru pentru punct de vedere la Guvern. Pe 20.10.2017 a primit afiz favorabil de la Consiliul Legislativ, după care a fost prezentată în Biroul permanent, Senatul fiind prima Cameră sesizată. Pe 20.11.2017 a primit punct de vedere negativ de la Guvern. Pe 5 decembrie 2017, Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului a transmis un aviz favorabil, după care propunerea a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Senatului. Pe 7 martie 2018 a fost adoptată de Senat, pe 5 iulie de Camera Deputaților. Pe 30 iulie 2018, președintele României a depus sesizare de neconstituționalitate, iar pe 5 noiembrie 2018, Curte Constituțională a acceptat obiecțiunile de neconstituționalitate. În ianuarie 2019, propunerea legislativă a fost, iar, înregistrată la Senat pentru reexaminare, a trecut, din nou, prin mai multe comisii, s-a trimis pentru raport suplimentar la Comisia juridică, s-a primit un raport suplimentar favorabil, iar pe 15 aprilie 2019, propunerea a fost adoptată de Senat (nr. voturi: da= 93 nu=2 ab=1). Acum a fost trimisă la Camera Deputaților.

Proiectul de act normativ se referă la, potrivit avocat.net, ”Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere și care sunt poziționate vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive”, prevede propunerea legislativă.

L.C.

miercuri, 15 mai 2019597
Comentarii

01nicu(15 mai 10:27)
care-i problema dragilor, dispare sfanta spaga si nu mai aveti de unde sa cotizati la sefi pentru posturile caldute?
01Infractor(15 mai 10:27)
Lasati ca sunt si multi copoi ce forteaza nota si fac abuzuri.Ei sunt in slujba cetateanului nu sperietoare!
10adi(15 mai 10:25)
da scoateti toate radarele si sa mearga fiecare cu ce viza vrea initiator tampit sigur este vreun vitezoman care se plimba zilnic sa-si ia spaga de la unu si altu ,ce naiba face CCR ???
01populisme(15 mai 09:47)
Eu zic sa ii lase sa faca ce vor pe sosele.Desfintati orice lege.Sa fie ca la orientali ,ca tot avem mentalitati de orientali.
25Spaga mai putina(15 mai 00:39)
Sa se adopte legea. O sa fie si mai putina evaziune fiscala. Banii din spagi nu ajungeau la buget. Sunt filmari pe youtube, unde militianul parca masina la 50 de metri, iar organul se ascundea cu pistolul radar pe o scara exterioara a unui imobil. Sa se adopte legea care sa prevada sanctionarea mai usoara a organelor care nu poarta sepcuta pe capatana. De asemnea sanctiuni pentru politistele care isi ascund cu parul lung inscriptia de pe spatele jachetei. Cam mult incognito in militia noastra. Daca ii filmezi sar imediat pe tine ca sa te legitimeze si sa te intimideze ca te dau in judecata.
23@gigel(14 mai 17:15)
ce vb bai cretinule, numai daca te pandeste militia respecti regulile? imbecilule! cine ti-a dat permis? trasi la raspundere ar trenui sa fi tu - ptr terorism in gandire si port ilegal de creier sau esti militian? caz in care se explica si portul ilegal si terorismul ca doar iti pierzi spaga
14Excelent BRAVO! IN SFARSIT!(14 mai 15:21)
Foarte bine bravo, Asta da initiativa! Urmeaza alinierea la limitele internationale in ceea ce priveste alcoolul la volan. Nu ca acum!
54gigel(14 mai 15:19)
Vrem mai putine accidente, dar vrem sa nu ne pandeasca militia. Clasic romanesc, vrem reguli dar pentru altii. Intiatorii proiectului ar trebui acuzati de omor din culpa si trasi la rapsundere pentru fiecare accident rutier datorat depasirii vitezei legale.
57Www(14 mai 14:40)
Eu zic sa le scoateti si pe alea inscriptionate , nu e mai bine ? Fara radare si fara politisti . O sa scada numarul accidentelor , banuiesc , nu-i asa ? In plm de oligofreni , din acest motiv mor mii de oameni pe strazi , ca sa mearga "pilotii" cu 250 kmh.
36muie senatul cu cacat !(14 mai 14:37)
deci vedeti cu ce se ocupa senatul Romaniei. In rest sunt rezolvate toate problemele !!! Multa muie cu cacat senatorilor, muie dragnea infractorul, muie pesede !!!
mai mult...Replica
2 iul 14:57ReplicaDe ce a fost DANCU 'SCOS' la PENSIE!

Inspectoratul General al Poliției Române a informat că, în urma apariției, la data de 20 iunie 2020, în presă, a...2424

2 iul 08:48ReplicaSE ÎNGROAȘĂ GLUMA! ILIESCU, RECTORUL ales la OVIDIUS, va fi VERIFICAT de ANI!2226
2 iul 02:46ReplicaPERIPEȚIILE ministrului VELA la CONSTANȚA!3385
2 iul 00:00ReplicaDe ce NU vor MAGISTRAȚII să-i CUREȚE lui Nicolae Matei CAZIERUL!

Nicolae Matei a solicitat instanței, pe 4 martie, să constate intervenită reabilitarea de drept în ceea ce îl...1466

2 iul 00:14ReplicaCurtea CONSTITUȚIONALĂ, SESIZATĂ în cazul SCHELETULUI din PORTUL TOMIS!3266
2 iul 23:52ReplicaSPAIMA LOCUITORILOR din COSTINEȘTI a fost ÎNCĂTUȘATĂ! VIDEO3213
2 iul 10:51ReplicaLOCUITORII din POARTA 6 ar vrea REFERENDUM să se MUTE la AGIGEA!

Cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța pare uitat de autoritățile constănțene. Parcurile sunt puţine,...1905

2 iul 23:43ReplicaFăgădău, între 'Ochiul Londrei' și cu BARCA prin MAMAIA! VIDEO1185
2 iul 10:17ReplicaCum s-a DERULAT FLAGRANTUL de pe A2 pentru capturarea DROGURILOR!2078
2 iul 10:20Replica‘FĂRĂ PENALI în funcții PUBLICE’, o GLUMĂ de ACTUALITATE!

Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei "Fără penali în funcţii publice" va intra, după un an de...946

2 iul 00:31ReplicaBEAT MORT, înconjurat de COPII MORȚI de FOAME! VIDEO1120
2 iul 00:00ReplicaDETALII de la ACCIDENTUL de pe A2, unde un PREOT și-a PIERDUT COPIII!1457
Vremea
27.4°26.2° - 27.4° joi, 2 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 48%
Vânt: 3.44 m/s
Presiune: 1012 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
2 iul 00:00SportValencia a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Athletic Bilbao

Formaţia Valencia a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Athletic Bilbao, într-un...260

2 iul 00:00SportInter Milano, victorie categorică în Serie A: scor 6-0 cu Brescia

Formaţia Internazionale Milano a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 6-0, echipa Brescia, într-un meci...270

2 iul 00:00SportFormaţia Arsenal Londra a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Norwich City: Eşec pentru Leicester

Formaţia Arsenal Londra a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Norwich City, într-un...258

2 iul 00:00SportFC Voluntari se îndepărtează de zona roșie după 2-0 cu Chindia Târgovişte

Formaţia FC Voluntari a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Chindia...285

Local
2 iul 22:39LocalÎncă un accident, în Constanţa, provocat de un şofer vârstnic

Conform reprezentanţilor legii, miercuri, 7 iulie, un bărbat de 81 de ani a condus un autoturism în localitatea...1516

2 iul 22:39LocalPERCHEZIȚII DE AMPLOARE la Constanța într-un dosar de TRAFIC de MINORI

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța au...1209

2 iul 22:38LocalGuvernul continuă acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajatorii a căror activitate este suspendată

495

2 iul 00:00LocalAdmiterea la Școala Militară de Maiștri fără examen. Iată detaliile

Admiterea la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale se va desfășura pe baza mediei de la...860

2 iul 22:41LocalMEC: 62.790 de contestaţii depuse la Bacalaureat

Un număr de 62.790 de contestaţii au fost depuse la sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat, informează,...406

2 iul 22:40LocalVÂNZAREA Castelului Regal din Mamaia, ANULATĂ!

Ministerul Culturii și Identității Naționale a recuperat, în instanță, monumentul istoric din Mamaia, cunoscut...1861

2 iul 22:38LocalCovid-19: 454 cazuri la Constanța

Până astăzi, 1 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul...1048

2 iul 22:37LocalDrumul de ACCES către Zoom Beach, REDESCHIS

Nu demult, italianul care deținea terenul pe care era și drumul de acces spre plaja 3 papuci și-a îngrădit terenul,...1739

2 iul 22:36LocalVAL de infracțiuni la regimul RUTIER, constatate de polițiștii constănțeni

711

Politică
Interviuri
25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

Cristian Cârjaliu este primarul care, dacă nu ar fi existat, probabil ar fi trebuit inventat, spun unii....4255

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...5888

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

4268

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5157

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

Elevii constănțeni sunt nerăbdători să revină la școală. Dacă la începutul Stării de Urgență aceștia au...3435

13 apr 10:16InterviuriMicrorezervaţia de la DELFINARIU, în PERICOL în cazul unei contaminări în masă

3010

Monden
2 iul 00:00MondenAntonio Banderas şi fosta realizatoare TVE María Casado vor fi gazdele ediţiei de anul viitor a galei Premiilor Goya

Actorul Antonio Banderas şi fosta realizatoare TVE María Casado vor fi gazdele ediţiei de anul viitor a galei...260

2 iul 19:54MondenSylvester Stallone are jumătate din faţă paralizată şi şi-a făcut debutul într-un film porno

A fost Rambo, Rocky, are întodeauna loviturile la el şi e teribil de carismatic, chiar şi când nu schiţează nici...530

2 iul 00:00MondenBasistul trupei Maroon 5 a fost arestat: Și-a rupt în bătaie concubina

280

2 iul 00:00MondenVictimele producătorului de film Harvey Weinstein vor primi despăgubiri de 19 milioane de dolari

Mai multe femei care au fost victime ale unor agresiuni sexuale comise de Harvey Weinstein, găsit vinovat în februarie...283

2 iul 01:32MondenRingo Starr va susţine un concert live virtual, împreună cu Paul McCartney şi alte vedete

Ringo Starr, fost component al legendarei formaţii The Beatles, a anunţat că va susţine, la împlinirea vârstei de...347

2 iul 00:00MondenTom Hanks susţine că Hollywoodul nu are nicio idee despre când vor fi reluate filmările

240

Mapamond
2 iul 00:00MapamondCoronavirus: Israelul înregistrează cel mai mare număr de contagieri de la începerea pandemiei

Israelul a înregistrat în ultimele 24 de ore 859 de cazuri, cel mai mare număr de contagieri zilnice cu coronavirus...260

2 iul 00:00MapamondGeorg Ratzinger, fratele papei emerit Benedict al XVI-lea, a murit la vârsta de 96 de ani

Georg Ratzinger, fratele papei emerit Benedict al XVI-lea, a murit la vârsta de 96 de ani în oraşul Regensburg, din...265

2 iul 00:00MapamondCoronavirus: New York va plasa în carantină vizitatorii din 16 state ale SUA

239

Sănătate
2 iul 00:00SănătateȘofranul – ce beneficii și ce proprietăți are

Șofranul este o plantă veche și scumpă, un condiment cu un parfum puternic și o culoare distinctivă. Conține...266

2 iul 00:00SănătateSucul de urzică - beneficii și contraindicații

Deși este o plantă a cărei atingere produce înroșirea și inflamarea pielii, însoțită de mâncărimi, urzica a...274

2 iul 00:00SănătateTotul despre laminarea genelor

255

2 iul 00:00SănătateUn somn de proastă calitate afectează recurentă ulcerului gastric

Potrivit unui studiu publicat în "Journal of American Geriatrics Society", un somn de proastă calitate, cu multe...248

2 iul 00:00SănătateStudiu: Metastaza cancerului de pancreas ar putea fi prevenită

Oamenii de știință au arătat într-un nou studiu că metastaza cancerului pancreatic - atunci când celulele...279

2 iul 00:00SănătateStudiu: O moleculă arde grăsimea și scade rezistența la insulină

Un studiu recent a identificat un mic deconectant mitocondrial care micșorează cantitatea de grăsime corporală a...308

2 iul 00:00SănătateLimfocite scăzute sau crescute: cauze, simptome și tratament

Limfocitele sunt un tip de leucocite (globule albe) produse în măduva osoasă. Unele limfocite ajung în fluxul de...279

2 iul 00:00SănătateÎn ce ordine se aplică produsele de îngrijire a plielii?

Pentru întreținerea frumuseții și sănătății tenului, este nevoie de o rutină de îngrijire zilnică, adaptată...269

2 iul 00:00SănătatePassiflora - beneficii și contraindicații

253

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT