Răsturnare de situație! Liviu Negoiță a fost achitat definitiv. Iese din pușcărie și revine la Primăria Cernavodă
Răsturnare de situație! Liviu Negoiță a fost achitat definitiv. Iese din pușcărie și revine la Primăria Cernavodă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul primar al orașului Cernavodă Liviu Cristian Negoiță a fost eliberat din închisoare, miercuri, 27 mai a.c.. Decizia pronunțată de completul format din judecătoarele Valerica Voica, Anca Barbu și Andreea-Mona Cazacu desființează atât hotărârea Curții de Apel Constanța, cât și sentința Tribunalului Constanța, care îl trimiseseră după gratii pe fostul edil. Instanța supremă a concluzionat că fapta pentru care acesta fusese condamnat „nu este prevăzută de legea penală”. Decizia ICCJ este definitivă. Având în vedere ca decizia este una definitivă, Liviu Negoiță revine la primărie, fără a mai fi nevoie de emiterea vreunui ordin de prefect, au transmis reprezentanții Prefecturii Constanța.
Iată minuta
„Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Negoiţă Liviu Cristian împotriva deciziei nr. 16/2026 din data de 13 ianuarie 2026, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. 7594/118/2022.
Casează decizia penală atacată și sentința nr.77/07.02.2025 a Tribunalului Constanţa, pronunțată în dosarul penal nr. 7594/118/2022, şi rejudecând:
În temeiul 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Negoiţă Liviu Cristian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (33 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Anulează formele de executare emise faţă de inculpatul Negoiţă Liviu Cristian, în temeiul sentinței nr.77/07.02.2025 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 7594/118/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 16/2026 din data de 13 ianuarie 2026, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, și dispune punerea de îndată a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Înlătură dispoziţia privind confiscarea sumei de 9.307.790 lei în folosul statului de la inculpatul Negoiţă Liviu Cristian, dispusă în baza art. 112 lit. e) din Codul penal.
Ridică măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr.152/P/2019 din data 17.19.2022 a DNA-Serviciul Teritorial Constanta asupra bunurilor inculpatului Negoiță Liviu Cristian, până la concurenta sumei de 9.307.790 lei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei în cursul urmăririi penale, în primă instanţă, în apel şi în recurs în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2026“
Liviu Cristian Negoiță a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, și recent condamnat, de Curtea de Apel Constanța, la 4 ani de închisoare cu executare.
Ce spun reprezentanții Prefecturii Constanța
„Liviu Negoiță revine la primărie, odată cu pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casatie și Justiție prin care s-a admis recursul în casație formulat de acesta, fără a mai fi nevoie de emiterea vreunui ordin de prefect“, a transmis purtătorul de cuvânt al Prefecturii Constanța
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.7° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)





