REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Ratele românilor se SCUMPESC!

Ratele românilor se SCUMPESC!

Replica API 12 ianuarie 2022 | 11:17 1409

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României se reunește, luni, într-o ședință în care ar putea decide o nouă majorare a ratei dobânzii de politică monetară, aflată în prezent la nivelul de 1,75% pe an. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis anterioara majorare pe 9 noiembrie.

Creșterea dobânzii este de așteptat în condițiile majorării inflației în România, dar și în Europa și în întreaga lume. Decizia din 9 noiembrie a fost anticipată analiştii de pe piața financiară, care anticipau o majorare de cel puțin 0,50% a dobânzii. CA al BNR a venit cu o abordare mai prudentă și o creștere de numai 0,25 la sută, scrie stiripesurse.ro

Chiar și așa, decizia BNR a avut efecte în piață, pentru a fost urmată de o creștere importantă a indicelui ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru credite, care a intrat în noul an la peste 3% și a crescut cu aproape 70% față de perioada similară a anului trecut.

Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,17%, faţă de cotaţia de 3,15% înregistrată joi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 3,26%, de la 3,25 joi.

Analiştii financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,22% în următoarele 12 luni, potrivit celui mai recent sondaj realizat de CFA Society.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212