Reclama eMAG de Black Friday, acuzată de sexism: „Melodia de la care s-au inspirat este super misogină”
Reclama eMAG de Black Friday, acuzată de sexism: „Melodia de la care s-au inspirat este super misogină”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest„Glumițele aparent nevinovate întrețin aceste imagini denigratoare la adresa femeilor”, spune Ionela Băluță, profesoară și expertă în studii de gen, întrebată de campania eMAG de Black Friday. Același refren a stârnit, luna trecută, un scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu.
Campania de Black Friday a eMag de anul acesta folosește o adaptare a piesei „Ce ai, fă, de faci așa?”, a lui Iuly Neamțu. Cel mai mare retailer online din România a păstrat linia melodică, dar a schimbat cuvintele reieșind: „Ce-ți iei de faci așa?”.
Este al doilea an consecutiv în care eMAG folosește o manea pentru coloana sonoră în campania de publicitate a Black Friday, după ce în 2025 a folosit melodia „E mult, e greu” a lui Johnny Romano.
Reclama este difuzată audio-video atât la televizor și radio, cât și pe rețele de socializare precum Instagram, YouTube și TikTok.
„Am crezut ca am dat pe radio manele”
În secțiunea de comentarii a unui videoclip publicitar postat pe contul oficial de YouTube al companiei, comentariile sunt, în majoritate, negative: „Am auzit reclama asta la radio. Am crezut că am dat pe radio manele din greșeală, dar nu, e eMAG, fraților”.
„Dacă o să fac așa atunci nu-mi mai iau nimic”, spune un alt utilizator.
Există și comentarii care apreciază campania eMAG: „Reclama este genială. Mulți hateri, dar nu știu ce vorbesc. Reclama face reach, are și umor” sau „În sfârșit o reclamă bună”.
Astfel de reacții se regăsesc și în secțiunea de comentarii a videoclipurilor de pe Instagram.
Despre campania eMAG, Ionela Băluță, profesoară și expertă în studii de gen, spune că piesa din care se inspiră campania „activează exact acest stereotip a femeilor care sunt emoționale, compulsive, isterice, nu se pot stăpâni”, scrie hotnews.ro.
„Glumițele, am pus diminutivul în mod intenționat, aparent nevinovate, sexiste, nu fac decât să întrețină aceste imagini depreciative, denigratoare la adresa femeilor”, explică experta.
„Melodia este super sexistă și misogină”
Mesajul eMAG nu folosește apelativul feminin vulgar și e adaptat campaniei cu trimitere la cumpărături. Specialista spune însă, că acest lucru nu schimbă contextul.
„Faptul că au schimbat un cuvânt… Oricum nu avea sens să-l păstreze în reclama lor, nu schimba nimic. Cine știe melodia și recunoaște linia melodică și refrenul, evident că o să interpreteze în această cheie. Melodia este, în sine, super sexistă și misogină”, mai spune Băluță, care predă la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
De ce e important felul în care comunică un brand cu notorietate?
„La nivel european, există și reglementări care impun eliminarea stereotipurilor și mesajelor sexiste și misogine din publicitate. Normalizând aceste stereotipuri de gen, se normalizează inclusiv atitudinile agresive.
Agresivitatea începe cu remarci verbale și cu, repet, glume nepotrivite. Nu trebuie să așteptăm să ia toporul în mână ca să reacționăm. Dacă am reacționa de la aceste mesaje, ar putea fi prevenite foarte multe fapte de violență”, mai spune Băluță.
Nici eMAG, nici artistul nu au răspuns
A fost cerut un punct de vedere și de la eMAG referitor la alegerea melodiei pentru campanie, însă compania nu a răspuns. De asemenea, Cătălin Rotaru, impresarul artistului Iuly Neamțu nu a dorit să comenteze subiectul.
Refrenul melodiei, folosit și de președintele AUR
Realizatoarea TV Anca Alexandrescu și George Simion au intrat într-un conflict verbal aprins în timpul unei emisiuni în direct de la Realitatea Plus, pe 8 octombrie, care a pornit tot de la refrenul acestei melodii.
George Simion i-a răspuns ironic Ancăi Alexandrescu, care i-a pus mai multe întrebări despre discuțiile sale cu PSD înainte în timpul negocierilor dinainte votulul în Parlament pentru Guvernul Veștea.
„Doamna Alexandrescu, ce ai de faci așa?”, i-a spus atunci președintele AUR.
„Nu vă e rușine, domnule Simion? Nu vă e rușine să vorbiți așa?”, a replicat Alexandrescu.
„Ce s-a întâmplat? Cum am vorbit? Ce-am spus? Puteți reproduce?”, s-a adresat liderul celui mai mare partid de opoziție din România.
Echipa de emisie a întrerupt apoi emisia și jurnalista i-a reproșat politicianului că face trimitere la apelativul vulgar al melodiei lui Iuly Neamțu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)





