REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
25.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Regizorii filmului 'Batgirl', 'şocaţi' de decizia Warner Bros. Discovery de a nu lansa pelicula

Regizorii filmului 'Batgirl', 'şocaţi' de decizia Warner Bros. Discovery de a nu lansa pelicula

Replica API 5 august 2022 | 17:55 730

Regizorii filmului ''Batgirl'' s-au declarat miercuri ''şocaţi'' de decizia Warner Bros. Discovery de a nu lansa acest film cu supereroi aproape finalizat, care a dispus de un buget de producţie de 90 de milioane de dolari, informează AFP.

Sursa foto: www.cbr.com

Warner Bros. Discovery a decis să oprească lungmetrajul, care a fost deja filmat şi care nu va fi lansat nici în cinematografe, nici pe platforma de streaming HBO Max.

Filmul are la bază un personaj din universul benzilor desenate DC Comics, Barbara Gordon, supranumită "Batgirl" şi interpretată de actriţa Leslie Grace.

"Suntem întristaţi şi şocaţi de această veste. Încă nu ne vine să credem", au declarat Adil El Arbi şi Bilall Fallah pe Instagram, citează Agerpres.

"În calitate de regizori, este esenţial ca munca noastră să fie arătată publicului şi, chiar dacă filmul era departe de a fi complet, ne-am fi dorit ca fanii din întreaga lume să îl poată vedea şi înţelege", au adăugat cei doi belgieni.

O mare parte din munca de post-producţie - etapă în care sunt adăugate, spre exemplu, efectele speciale - era deja încheiată.

Într-o declaraţie pe contul de Instagram, miercuri seara, actriţa Leslie Grace s-a arătat "mândră de dragostea, munca şi determinarea pe care toţi actorii noştri incredibili şi echipa noastră neobosită le-au investit în acest film, timp de şapte luni în Scoţia".

"Mă simt binecuvântată că am lucrat printre cei mari şi că mi-am creat relaţii pentru întreaga viaţă", a adăugat actriţa.

În mesajul lor, regizorii, care au semnat "Bad Boys for Life", au adus un omagiu "actorilor fantastici" din distribuţia filmului.

"A fost un privilegiu şi o onoare să facem parte din (universul cinematografic DC), chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. Batgirl pentru totdeauna", au subliniat aceştia.

Decizia studioului a siderat Hollywood-ul, unde specialiştii din industrie au dat asigurări că o astfel de anulare este fără precedent pentru un film aproape terminat, care a costat atât de mulţi bani. "Batgirl" pare să fie o victimă colaterală a unei schimbări de strategie după fuziunea dintre Warner Bros. şi Discovery.

Warner Bros. plănuia să producă filme destinate să fie lansate direct pe platforma HBO Max. Dar această alegere, justificată în parte de necesitatea de a ocoli cinematografele în plină pandemie de COVID-19, nu a fost unanimă, iar studiourile par să fi dat înapoi după fuziunea cu Discovery.

"Batgirl" ar fi fost considerat prea scump pentru o industrie de streaming care strânge cureaua, însă nu suficient de spectaculos pentru marele ecran, ceea ce l-a condamnat la retragere, potrivit specialiştilor din industrie citaţi de revista Variety.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212